„Răzbunare de tip mafiot în Covasna”

Şeful Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Covasna, Mircea Diacon, a fost agresat vineri dimineaţă într-o benzinărie din municipiul Sfântu Gheorghe.

Agresorii, doi indivizi, pe care nu-i cunoaşte, l-au lovit cu pumnii, după care au fugit printre blocurile din zona Gării. Diaconu a precizat, potrivit Agerpres, că a depus plângere la Poliţie şi a scos certificat medico-legal.

El a mai menţionat că în primăvara acestui an, în timpul manifestărilor organizate cu prilejul Zilelor Sfântu Gheorghe, autoturismul de serviciu al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Covasna, parcat la sediul instituţiei, a fost devalizat prin lovire de către persoane rămase neidentificate.

Diacon nu exclude posibilitatea ca aceste incidente să aibă legătură cu controalele desfăşurate de instituţia pe care o conduce.

În acelaşi timp, redacţia „Condeiul ardelean” transmite, într-un comunicat, că a luat act cu tristeţe de maltratarea lui Mircea Diaconu, amintind că evenimentul a avut loc după apariţia unui interviu în ediţia tipărită a ziarului, „Oamenii aceştia nu înţeleg că şi dânşii trebuie să respecte legea. Există o elită aici, în judeţul Covasna, care e protejată în faţa legii”.


Redăm în continuare interviul cu şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Covasna, comisar-şef adjunct Mircea Diacon, apărut în „Condeiul ardelean” şi realizat de Doru Decebal Feldiorean.

– Bună ziua, domnule comisar-şef adjunct Mircea Diacon! De la bun început nu vă ascund faptul că v-am solicitat acest interviu întrucât am observat, de pe site-urile de socializare, din mass-media, dar şi din comunicatele de presă remise de instituţia pe care o conduceţi, că pentru dumneavoastră vara care tocmai s-a încheiat a fost una fierbinte nu doar la propriu, la fel ca pentru ceilalţi, ci şi la figurat. Spun aceasta pentru că prin acţiunile dumneavoastră, desfăşurate în concordanţă cu sarcinile de serviciu pe care le aveţi, aţi deranjat multă lume prin judeţul Covasna, în mare parte din rândul etniei ungureşti, dar mai exact aş spune… din rândul conducătorilor, membrilor, simpatizanţilor şi, probabil, cotizanţilor UDMR. Spuneţi-ne cum aţi reuşit una ca asta? Cum aţi reuşit să deveniţi un fel de persona non-grata pentru uniunea separatistă, aidoma fostului prefect Codrin Munteanu cu numai câţiva ani în urmă?

– Bună ziua! Ceea ce mi-am propus din momentul în care am câştigat, prin concurs, postul de comisar-şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Covasna, a fost să apăr interesele consumatorilor din acest judeţ, consumatori printre care mă aflu şi eu, se află şi familia mea, şi a altora ş.a.m.d.. Cu toţii beneficiem de servicii şi de comerţ – aşa este? Ei bine, pentru ca să pot apăra interesele consumatorilor în mod corect, am aplicat legea. Este adevărat, am aplicat-o şi în domeniile în care predecesorii mei în această funcţie de conducere nu au făcut-o niciodată până acum, şi nici subalternii lor, adică actualii mei colegi. Practic, pot spune că am aplicat legea inclusiv în anumite domenii de activitate în care până acum colegilor mei le-a fost interzis să facă acest lucru. Le interziceau comisarilor să controleze acele domenii de activitate chiar şefii lor, cum vă spuneam, predecesorii mei.

„Până acum, în anumite domenii nu s-a mers niciodată în control. Le era interzis comisarilor să facă asta”

– Dar predecesorii dumneavoastră trasau această interdicţie deoarece primeau şi ei ordine din altă parte, că doar nu li se năzărea aşa… peste noapte. Corect?

– Pesemne… bănuiesc că da, aveţi dreptate. Li se spunea că acolo n-ai voie că este nu ştiu ce şef, acolo n-ai voie că este nu ştiu cine de la Consiliul Judeţean, dincolo că e de la Primărie ş.a.m.d.. Eu am încercat să abordez toate aspectele existente în judeţ. Am considerat că dacă, spre exemplu, Primăria Sfântu-Gheorghe are nişte unităţi subordonate care prestează servicii către populaţie, care, dacă nu sunt în conformitate cu legea, trebuie sancţionate. Mă refer, printre altele, la locurile de joacă pentru copii, cele vreo 30 din spaţiile publice dintre blocuri din municipiul Sfântu-Gheorghe, care nu au niciunul autorizaţie. Păi cum poţi tu, Primărie, să soliciţi altuia să-şi autorizeze ce are de autorizat, când tu, instituţie publică a Statului Român dai acest exemplu şi nu o faci în cazul tău? Nu au respectat legea, clar că i-am sancţionat contravenţional şi le-am impus autorizarea, aşa cum prevede legea. Am sancţionat Primăria Sfântu-Gheorghe, de asemenea, pentru cele două bazine pe care le are în administrare în municipiu şi care, din punctul nostru de vedere, au deficienţe, nu respectă legislaţia. Mai precis, în aceste bazine nu se înlocuieşte apa aşa cum spune legea, adică o treime din volumul total în fiecare săptămână. Ei, ca să facă economie, nu înlocuiesc apa nici la ştrand, nici la piscină, şi nici nu spală pereţii bazinelor.

Cum vă spuneam, în anumite segmente nu s-a mers niciodată în control. Aşa am ajuns la chioşcurile de ziare, unde nu s-a făcut un control din anul 1992, adică de când funcţionează acea societate. De atunci şi până acum nicio instituţie nu a fost în control acolo, am constatat aceasta din registrele unice de control, care erau albe. Legea spune că cei care vând doar presă în aceste chioşcuri, sunt scutiţi de a avea casă de marcat. Însă, dacă societatea ale căreia sunt aceste puncte de lucru consideră că trebuie să comercializeze în ele şi alte produse (bomboane, biscuiţi, hârtie igienică, eugenii etc.), cum se întâmplă şi-n cazul de faţă, atunci casa de marcat fiscalizată este obligatorie. Ei bine, la chioşcul din oraşul Covasna nu aveau, deci nu emiteau bonuri fiscale. Am sesizat Finanţele Publice, le-au dat amendă şi le-au închis chioşcul pentru o lună de zile. Aici, la Sfântu-Gheorghe, am găsit bomboane expirate, multe produse care nu aveau elemente de identificare, nu aveau preţuri expuse şi erau, unele, doar în limba maghiară. Ori, în România orice produs, dacă nu a fost inscripţionat iniţial în limba română, atunci trebuie să aibă traducere în limba română. Aşa spune legea. Şi nici nu ai voie să vinzi acel bun până nu remediezi deficienţa. Ar mai fi ceva ce vreau să spun, şi anume că nici nu am fost foarte aspru cu ei, ci dimpotrivă. Gândiţi-vă că le-am controlat 13 puncte de lucru şi la doar 7 dintre ele am aplicat sancţiuni contravenţionale, existând totodată şi situaţii, multe, 13, în care am aplicat numai avertisment. În sfârşit, dânşii au contestat toate cele 7 sancţiuni contravenţionale. Până acum noi am câştigat în prima instanţă două şi urmează să se judece şi celelalte.

Dar, supărări mari nu sunt doar de la operatorii economici, ci şi de la Consiliul Judeţean Covasna, acolo unde i-am amendat pentru clădirile din cadrul proiectului „Drumul apelor minerale”, în care se face cură cu ape minerale dar nu există niciun fel de autorizaţii pe ape minerale.

De asemenea, i-am amendat şi pe taximetrişti, care aveau lipită pe maşini inscripţia „SIC”. Mulţi dintre ei şi-au lipit această emblemă pe maşină sau sigla unor publicaţii, fără nicio autorizaţie. Nu au voie să facă acest lucru deoarece le interzice legea taximetriei, care spune că poţi face publicitate, dar fără să încurci elementele de circulaţie rutieră şi într-un mediu autorizat. Dar, ce să vă spun eu că nu ştiau taximetriştii aceste lucru, devreme ce atunci când am fost la Primăria Sfântu-Gheorghe pentru această problemă, am constatat că nici lucrătorii din instituţie nu ştiau că trebuie să autorizeze aşa ceva?

Am mai găsit în judeţ în neregulă, tot spre exemplu, taberele, un domeniu de activitate unde, de asemenea, nu se duce nimeni în control. Despre ce am găsit la aceste tabere…, vă pot povesti o săptămână. Am dat amendă la Ozunca-Băi, unde organiza tabăra un preot şi era administrată de soţia dânsului. Tabăra nu era autorizată şi am găsit multe elemente nelegale, fapt pentru care i-am sancţionat contravenţional. Apoi, am găsit la Cătruşa o tabără organizată de o şcoală din Târgu-Secuiesc, dar aparţinând de Consiliul Judeţean, fără autorizaţie, fără nişte norme de igienă, fără absolut nimic. I-am sancţionat contravenţional şi le-am suspendat dreptul de a mai folosi acea tabără. Se pare că au obţinut o autorizaţie acum. Noi, însă, am făcut o adresă către Prefectura Covasna în care am specificat faptul că acea autorizaţie a fost eliberată de Primăria Târgu-Secuiesc, care nu avea competenţa să acorde acea autorizaţie devreme ce tabăra este pe teritoriul administrativ al comunei Poian. Totodată, am fost la tabăra de la Chiuruş, sat aparţinător de oraşul Covasna. Aici, era tabăra tinerilor din UDMR, organizată de către un consilier judeţean şi o asociaţie. Am găsit ce am găsit la toate celelalte: lipsă de autorizaţii, lipsă de condiţii de cazare, folosirea unor spaţii pentru servirea mesei neautorizate din punctul de vedere al sănătăţii publice. Am aplicat amendă şi acolo, ba am şi avut un incident cu domnul consilier judeţean, care mi-a spus, drept în faţă, că dacă amendez acea tabără, voi fi „promovat” exact ca şi Codrin Munteanu. Că o să aibă grijă cei de la UDMR să fiu avansat din judeţ, să fiu mutat la Braşov sau în altă parte. Omul mi-a zis zâmbind acestea, pesemne că în glumă. Dar… i-am amendat, să vedem cum mă promovează?! La tabăra de la Zăbala, care este a Consiliului Judeţean dar este dată în administrare unei şcoli din Sfântu-Gheorghe, am găsit nişte deficienţe la cazare, se foloseau nişte saltele rupte, cu arcuri scoase, lenjerie pătată, murdară, perne rupte… Sunt acolo nişte căsuţe din lemn total insalubre, cu lemn putred, rupt. Au mânjit cu vopsea câteva ferestre şi au crezut că ne iau ochii, nu vedem restul. Păianjeni, mizerie de nedescris. Imediat am luat măsuri, am cerut comisarului-şef regional de la Braşov să ne dea o decizie prin care să închidem acea tabără pe 6 luni. Aşa spune legea, că poţi să le suspenzi activitatea pe maxim 6 luni, timp pe care ei îl au la dispoziţie să pună lucrurile în ordine. Dacă rezolvă problemele pentru care au fost sancţionaţi, tabăra se redeschide, dacă nu, nu, iar dacă ei îşi continuă activitatea deşi le-a fost suspendat acest drept, amenzile sunt foarte mari. Chiar se poate şi închide societatea respectivă, care administrează, inclusiv se poate cere ordin judecătoresc pentru asta.

– Domnule comisar-şef adjunct, este clar că i-aţi supărat pe cei de la UDMR. Acum aflu că, aşa… cu zâmbetul pe buze, aţi fost şi ameninţat! Spuneţi-ne, aţi dispus controale şi în zona românească a judeţului Covasna, în Buzaiele Ardelene? Adică, aţi controlat în mod echidistant şi românii, ori au maghiarii dreptate să se plângă de faptul că i-aţi „luat” cu prioritate pe dânşii?

– Aşa după cum v-am spus de la bun început, noi apărăm interesele consumatorilor, nu pe ale operatorilor economici, nu pe ale românilor, nu pe ale maghiarilor… În domeniul în care avem competenţă, pentru noi toţi sunt consumatori. Este clar că am fost în toate zonele judeţului Covasna. În zona românească, la Întorsura-Buzăului, am făcut ordine în Piaţa centrală, de legume şi mărfuri, şi am aplicat sancţiuni contravenţionale. V-am făcut vorbire doar despre celelalte situaţii până acum pentru că dumneavoastră m-aţi întrebat de ce sunt dânşii, udemeriştii, supăraţi. De altfel, se poate lesne observa că mergem în toate zonele inclusiv din comunicatele pe care noi le transmitem că presă, în care specificăm unde am fost în control şi ce amenzi am dat. Mai clar de atât nu se poate. Dar, dacă aşa este specificul judeţului nostru, şi majoritatea agenţilor economici sunt de etnie maghiară, prin urmare ei fiind şi cei care iau mai multe amenzi – noi ce să le facem?! Nu le putem schimba etnia. Şi nici nu ne interesează cine este operatorul economic respectiv, noi nu avem voie să facem discriminări.

„Acestei elite i se pare straniu când eu merg şi-i explic despre lege”

– Unde credeţi că se va opri acest război, al dânşilor cu dumneavoastră?
– Văd că au început să se înteţească aceste ameninţări pe care le primesc. Orice operator economic, că-i fundaţie, că-i parohie, că-i asociaţie, că-i Camera de Comerţ şi Industrie, că-i Consiliu Judeţean, că-i primărie, că-i orice altă instituţie, toţi se simt lezaţi că sunt controlaţi. Oamenii aceştia nu înţeleg că şi dânşii trebuie să respecte legea. Se pare că există o elită aici, în judeţul Covasna, care e protejată în faţa legii. Acestei elite i se pare foarte straniu când eu merg şi-i explic despre lege. Ei n-au treabă cu legea, ei sunt şefi, directori, instituţii, asociaţii. Şi iarăşi revin la exemple. Am avut nişte discuţii cu o parohie care a organizat o tabără în care culca copiii pe jos în căminul cultural, fără saltele, fără nimic, fără duşuri, o săptămână. Organizatorii mi-au spus că tabăra este gratuită, că fiecare dă doar câte o donaţie de 25 de lei. Au dormit pe jos 30 de copii… fiindcă e gratuit. Acum vă pot spune şi eu că vă dau dumneavoastră gratuit nişte produse… dar sunt expirate. Domnule, n-ai voie să faci aşa ceva chiar dacă este gratuit. Chiar dacă este gratuit, trebuie să respecţi legea. Condiţiile de cazare, condiţiile de hrană trebuiesc să existe într-un cadru adecvat. Alţii au organizat un fel de festival de dansuri, la Zăbala. Le-am aplicat sancţiuni. Dormeau în corturi, le-au pus un butoi cu apă undeva la soare, să se spele acolo. La Cernat, un alt festival, şi acolo m-au ameninţat unii de la o asociaţie, spunându-mi că: Ce ne daţi amenzi, că acesta e un festival numai pentru maghiari?! Am rămas stupefiat. Cum să fie un festival numai pentru maghiari? Cum să fie totul în limba maghiară, nu există aşa ceva?! Nu ai cum să faci una ca asta, aşa ceva este discriminare. Intră numai copilul maghiar, acela român nu are ce căuta!
Deci, ca să revin la întrebarea dumneavoastră: n-am să-mi fac bagajul, nu mă sperii. N-am afaceri în judeţ şi nici în afara lui, am lucrat aproape o viaţă întreagă pentru stat. Exceptând perioada în care am fost plecat în Spania şi, practic, în care mi-am făcut un viitor material. Puteam să rămân acolo, dar eu am ales să mă întorc în Covasna, faţă de alte persoane care au fugit din acest judeţ.

Udemeriştii „au încercat prin mijloace oculte să mă ducă de aici”

– Bun, aţi ales să vă întoarceţi aici, să vă angajaţi şi să vă îndepliniţi obligaţiile de serviciu. Dar… dacă totuşi băieţii ăştia insistă cu „promovatul” dumneavoastră, căci e evident cât de mult îi încurcaţi? Aveţi oarece susţinere politică, ca să puteţi rămâne pe poziţii, că ştim cu toţii doar că aşa funcţionează treburile în România?!

– Nu au cum să mă promoveze, dânşii mă confundă cu prefecţii şi subprefecţii. Că aţi văzut, în ultimul timp, aici, în Covasna, a fi prefect sau subprefect este un bâlci. Ceea ce pot să vă spun este că au încercat prin mijloace oculte să mă ducă de aici. Au făcut trafic de influenţă, s-au dus şi au vorbit sus, în Parlament, la grupurile parlamentare, s-au dus la Guvern, mi se pare că au vorbit până şi cu domnul prim-ministru… Răspunsul meu a fost de fiecare dată că eu nu fac decât să aplic legea. Şi asta am să fac şi în continuare. Întrebarea mea este: de ce nu mă reclamă la Parchet, la DNA, la Judecătorie?! Sunt instituţii abilitate ale statului care te pot condamna atunci când încalci legea. De ce nu se adresează ei la acestea, de ce merg „numai” la Parlament şi la Guvern…?! Este evident, nu-i aşa? Lucrez aici din anul 2013 şi de fiecare dată am primit doar calificatul „Foarte bine”, nu am nicio sancţiune disciplinară, nicio plângere etc. etc.. Şi iarăşi revin: am avut un caz în care unul mi-a spus că dacă îi dau amendă, mă taie cu toporul!!! Am înţeles asta doar după ce mi-a tradus colega mea de etnie maghiară. Ce-i drept, ameninţări am primit multe, dar trebuie să recunosc, asta a fost singura cu violenţă.

– Păi bine – sau mă rog, nu-i bine -, şi n-aţi depus o plângere la poliţie?

– N-a vrut colega mea, şi am renunţat. Să ştiţi că între maghiari e mai delicată problema aceasta. Dacă spune ceva unul, imediat apare ca trădător de neam. Ei nu au voie să se plângă unul despre altul, că aici se trăieşte bine şi toţi sunt fericiţi.

Nu mi-e teamă. Am avut o discuţie şi cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor. Am fost la „Galopiada Secuiască”, am intrat în cortul VIP-urilor, unde se serveau băuturi alcoolice şi alte produse. Nu erau în regulă. Am întrebat cine este operatorul economic. Domnul Tamas a venit la mine şi m-a întrebat dacă sunt probleme. Apoi mi-a zis: Păi ştiţi, noi suntem aici… Iar eu am zis: Care noi? Sunteţi dumneavoastră şi cu mine, care vă apăr drepturile! Am reacţionat firesc, nu înţelesesem exact ce a vrut să spună prin Noi. M-a rugat să-i iert de data asta. Vă pot spune că nu le-am dat amendă.

Un conflict pe care l-am avut cu domnul Tamas a fost cel legat de spaţiul în care funcţionăm noi, CJPC Covasna. Ştiţi povestea cu această clădire, că a fost cedată de către Prefectură Consiliului Judeţean, iar aceştia din urmă au considerat că instituţiile Statului Român care funcţionează în ea trebuie să o părăsească. Pentru a fi atribuită Ansamblului de Dansuri „Haromszek”, că este mai important acest ansamblu decât instituţiile statului! Deci am fost somaţi şi noi şi cei de la Cultură. Problema este că le-am spus că nu părăsim în niciun fel sediul. Le-am arătat documentele prin care şi-au luat angajamentul că această clădire va fi menţinută pentru instituţiile publice care la data preluării se aflau în aceste spaţii. Există o hotărâre a Consiliului Judeţean Covasna prin care dânşii şi-au luat angajamentul că nu ne clintesc de aici, că ne lasă în pace. Toate acestea s-au întâmplat din anul 2011 încoace, pare-mi-se cam pe atunci au preluat-o dânşii. Bine, ca să nu mai spun că şi-au luat angajamentul că vor face investiţii, că o vor renova… N-au făcut nimic. Arată degradant. Totuşi, noi putem spune că suntem fericiţi, pentru că cel puţin avem câteva cămăruţe, aici la parter, care sunt ale noastre. Atâta s-a reuşit să se intabuleze pe Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, într-atâta suntem în proprietatea noastră! Suntem şapte oameni în trei cămăruţe, dar în alte judeţene, spre exemplu la Harghita, nu au colegii noştri nici atât, stau în chirie.

„Sunt supăraţi că am eu ceva cu gustul secuiesc”

– Aaa…, dar constat că aveţi o istorie bogată cu „şeful judeţului”! Acum că îmi spuneţi toate acestea, e uşor să bănuiesc de ce v-a ieşit domnul Tamas în cale atunci când v-aţi dus să-i vizitaţi cortul…

– Dânsul şi cu primarul Antal Arpad mi-au depus reclamaţii pe peste tot. Nu ştiu, însă, în ce calitate. Am reclamaţii la Biroul Juridic al UDMR. Ei spun că eu asupresc minorităţile, că sunt xenofob ş.a.m.d.. De ce? Pentru că – zic dânşii – am o problemă cu gustul secuiesc. Asta era atunci când s-au găsit produse expirate la Târgu-Secuiesc, unde era un târg, un festival ceva cu gusturi secuieşti. Păi vreau să vă spun că atunci nici măcar nu am făcut eu controlul, ci un coleg de-al meu de etnie maghiară, care a fost cel care a aplicat sancţiunea. Dar nu, ei s-au supărat că am eu ceva cu gustul secuiesc!

– Au ei o problemă mare de tot, că de 25 de ani altceva nu fac decât bagă la înaintare subiectul etnic de fiecare dată când nu au argumente. Ş, uite aşa, transformă totul într-un război interetnic! E singura lor armă când nu mai au argumente, şi unii mai au şi timp să îi bage-n seamă…

– Aşa, că mi-am amintit, m-au reclamat la Avocatul Poporului, de unde mi-a venit o scrisorică de la o doamnă de etnie maghiară, apoi la CNCD (Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării – n.r.), de unde mi-a venit o scrisorică tot de la o doamnă de etnice maghiară, deci se pare că au şefi, mai mari sau mai mici, peste tot, inclusiv în Bucureşti. Pe unde au câte un secretar de stat, pe acolo mă reclamă.

– Şi asta, domnule comisar-şef adjunct, în condiţiile în care nu sunt la guvernare, spre uimirea mea, de ceva vreme bună! Adică ei şi acum mai au oameni în eşaloanele 2, 3, 4, 5… pe peste tot. Şi ca să îşi bată joc de noi şi mai ca lumea, aşa cum se cuvine, îi şi votează, mai ieri, căderea Guvernului domnului Victor Ponta! Lucru pentru care i-a criticat public, deunăzi, până şi distinsul lor membru, avocatul Gyorgy Frunda.
– Da, mă rog, eu nu fac politică la aşa un nivel mare, dar pot să vă spun că sunt, într-adevăr, nişte lucruri care se văd şi din avion. Sunt cercetat, prin urmare, de vreo patru, cinci luni şi stau şi aştept rezultatele.
– În final, vă mai întreb încă o dată: dar dacă vă rezolvă băieţii vreo avansare, ca să scape de dumneavoastră, ce veţi face?

– Dacă îmi rezolvă o avansare ca şi consul în Spania, atunci da, mă duc. Că doar de acolo am venit, le ştiu şi limba. Haideţi să fim serioşi!(…).





Recomanda
Author