Reacțiile lui Merkel și Erdogan la decizia explozivă a lui Trump

Germania nu susține decizia Administrației Donald Trump de a recunoaşte oraşul Ierusalim drept capitală a Israelului, a declarat cancelarul german Angela Merkel, relatează site-ul agenției Reuters.

„Guvernul german nu susţine această decizie, pentru că statutul Ierusalimului trebuie rezolvat în cadrul unei soluții între cele două state”, a transmis purtătorul de cuvânt al cancelarului, Steffen Seibert.

La rândul său, ministrul german de Externe, Sigmar Gabriel, a declarat că anunțul președintelui SUA va duce la o „nouă escaladare a conflictului dintre israelieni și palestinieni”.

Președintele Turciei Recep Erdogan a apreciat joi că recunoașterea Ierusalimului drept capitală a Israelului de către omologul său american Donald Trump așază regiunea Orientului Mijlociu „într-un cerc de foc”, transmit Reuters și AFP.

„A lua o asemenea decizie pune lumea și în special regiunea într-un cerc de foc”, a declarat Erdogan reporterilor și susținătorilor săi pe aeroportul din Ankara, înainte de a pleca în Grecia într-o vizită oficială.

Potrivit șefului statului turc, decizia anunțată miercuri de liderul de la Casa Albă „desconsideră complet” rezoluția din 1980 a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite privind statutul orașului, care a condamnat anexarea Ierusalimului de Est de către Israel.

Sute de persoane au manifestat miercuri zgomotos, dar pașnic în fața consulatului american din Istanbul împotriva deciziei președintelui american Donald Trump de a recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului. Un miting similar a avut loc și în fața ambasadei SUA din Ankara, unde manifestanții au afișat fotografii cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat, miercuri seară, că recunoaşte oraşul Ierusalim drept capitală a Israelului, afirmând că decizia constituie „o nouă abordare” în efortul de soluţionare a conflictului israelo-palestinian.

Liderul de la Casa Albă a activat un document executiv din anul 1995 prin care Statele Unite asumau angajamentul de a muta ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Donald Trump a ordonat Departamentului de Stat să iniţieze pregătirile pentru mutarea ambasadei SUA la Ierusalim.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

8 Comentarii

  1. Tarile ocupate de islamisti:Franta,Germania,UK,Suedia, Germania,.etc., ,vor protesta viguros,altfel e vai de ele!

  2. Israelul si SUA se joaca cu focul, un foc atomic de data asta. Nu-i pace sub maslini, iar cand o sa fie pace, nu vor mai fi maslini…

  3. Dovada ca Trump nu face ce vrea el. E membru si el in congregatii etc care lucreaza dincolo de aparente… Europa conteaza prea putin in optica CIA&Co… Asa ca nu va faceti iluzii…:) Razboiul e optiunea favorita a Americii…

  4. Reactia madamei Merkel reflecta ipocrizia politicienilor europeni care nu au curajul sa recunoasca ca Ierusalimul are act de nastere scris de 3000 de ani ca si capitala istorica a Israelului,ca ocupatia araba de la anul 650 trebuia sa ia sfarsit asa cum si alti migratori au trebuit sa se retraga de pe pamanturile luate cu forta pe la anul,600,pe la anul 900,pe la anul 1500 etc!

    • Dar despre poporul iebusit si orasul lor, Salem, ai auzit domnule „Lapitki”. Capitala Istorica…?! Poate biblica ?! Stii de ce nu a fost gasit nimic cat de mic, din biblicul Templu iudaic al Ierusalemului ?! Ai! Salemul sau Ierusalemul, cum a fost botezat de iudei, este orasul sfant al monoteismului mondial al semintiilor iudaice si popoarelor crestine si islamice, tuturor apartindu-le in mod egal, indivizibil si indestructibil. Ce a facut acest analfabet de Trump reprezinta o blasfemie la adresa tuturor popoarelor lumii monoteiste cu credinta in Dumnezeu. Uite asa reincep razboaiele, infatuatilor si arogantilor…?!

    • @Alci:stiam ca lasi de dorit,dar in halul asta de progandist de doi lei,nu credeam ca esti in stare!Ai IQ-ul la temperatura camerei…

  5. Se pare ca lumea bună din SUA se disperează ca susținătorii ISIS sunt pe pieire și dl. Președinte Tramp s-a gândit cu declarația să le facă o perfuzie că doar nu o să coboare pacea peste Bagdad.

  6. @Alcibiade. Braila : Templul e-n Ierusalim, te sfatuiesc pe tine sa citesti, si vechi de mii de ani dinaintea e.n., desi, de la-mparatul Hadrian al Imperiului Roman, cel putin, vestigiile evreiesti din metropola s-au demolat si populatia a fost deplasata, razbunare fata de revoltele împotriva ocupatiei romane. Crestinismul si islamnul îi sunt mult ulterioare monoteismului evreiesc. Primul prinde contur la declinul civilizatiei greco-romane (politeiste), si al doilea, din sfidare si oportunism (Mohamed e-un lider razboinic, Coranul însusi este razboinic, religia se face cu iataganul), asa ca n-ai argumente si dreptate, de data asta. @Lapitki. da. Corect.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.