Reacția Ministerului Sănătății la cazul scandalos de la Spitalul Colțea

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Laurențiu Colintineanu, a declarat joi, în legătură cu incidentul de la Spitalul Colțea din Capitală, unde un pacient și doi medici au fost electrocutați în timpul unei operații, că unitatea sanitară este în subordinea Primăriei Capitalei, dar ministerul va face un control.

„Acest management al unității, respectiv la Spitalul Colțea despre care vorbim, este în subordinea Administrației Spitalelor Municipiului București, respectiv în subordinea autorităților locale, adică Primăria Generală a Capitalei. Aceste două autorități sunt primele care au atribuții și răspunderea să verifice și eventual să sancționeze managementul unei unități aflate în subordinea lor”, a declarat presei Colintineanu, citat de Agerpres.

El a adăugat că acest lucru nu înseamnă că Ministerul Sănătății este „impasibil, că nu îi pasă, că nu-l interesează sau că și-a luat mâna” de pe spitale, precizând că MS va face un control la Colțea în cel mai scurt timp.

„Departe de noi această atitudine și departe de realitate aceste afirmații și vreau să spun asta cât se poate de clar: Nu e normală situația, regretăm situația în care au ajuns pacienții și medicii. Există anumite restrângeri apropo de verificări, în sensul în care DSP București nu are electricieni sau aparatură medicală să meargă să verifice dacă firele sunt încurcate sau dacă siguranțele sunt puse bine. De asemenea, Corpul de control al ministrului Sănătății se află în aceeași situație, singurele lucruri pe care le poate verifica sunt derularea contractelor de achiziții și de mentenanță. Este posibil și luăm în calcul includerea acestei tematici la controlul pe care l-am anunțat deja de multă vreme, la Spitalul Colțea”, a spus Colintineanu.

Potrivit acestuia, controlul a fost întârziat de procedurile legale în vigoare care prevăd că membrii Corpului de control al MS nu intră într-un spital care nu este în subordinea directă a sa, fără un reprezentant al autorităților locale și fără hârtiile aferente.

„Această hârtie a sosit, controlul urmează să fie organizat în cel mai scurt timp și urmează să luăm în considerare să fie introdusă și verificarea acestor documente și contracte în tematica viitoare”, a susținut Colintineanu.

Întrebat de câte ori i s-a refuzat MS punerea la dispoziție a unui membru din administrațiile locale atunci când se intenționa un control la un spital, el a spus că nu a existat un refuz în mod concret, ci nu s-a primit răspuns.

„Au existat două, una a primit răspuns favorabil după preluarea mandatului de către noua conducere a Primăriei Generale a Municipiului București. În alt caz nu am primit răspuns și s-a făcut o nouă adresă”, a mai spus Colintineanu.

Medicul primar orelist Marian Stamate de la Spitalul Colțea, un medic rezident și un pacient s-au electrocutat joi în timpul operației cu un electrocauter.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.