Rusia a denunțat sâmbătă „lipsa de acțiune” din partea autorităților ucrainene după ce drapelul rus a fost dat jos de pe sediul Ambasadei Federației Ruse la Kiev.
„Rusia este extrem de indignată de acțiunile provocatoare” și de „profanarea drapelului rus”, a transmis Ministerul rus de Externe într-un comunicat citat de AFP.
„Forțele de ordine nu au făcut nimic pentru a proteja ambasada”, a acuzat diplomația rusă, susținând că această „lipsă de acțiune constituie o încălcare gravă a angajamentelor internaționale luate de Ucraina”.
Câteva sute de ucraineni au blocat sâmbătă accesul în Ambasada Rusiei de la Kiev, au spart geamuri ale reprezentanţei, au dat jos drapelul rus de pe sediul acesteia, au aruncat cu ouă în clădire și au răsturnat autoturismele diplomaților ruși după doborârea avionului la Lugansk.