Reacția șefului Cultului Musulman din România la atentate

Şeful Cultului Musulman din România, muftiul Murat Iusuf, a condamnat sâmbătă atacurile teroriste din Franţa. Acesta a precizat că ”islamul interzice ferm uciderea oricărui suflet”, iar persoanele care au provocat atacurile “nu pot fi recunoscute în lumea civilizată drept fraţi de confesiune musulmană”.

“Aceste evenimente dramatice întreprinse cu instrumentele unui fanatism ce nu poate fi justificat de nicio cauză şi cu cruzimea ce nu are nicio legătură cu religia islamică sunt dovada limpede că cei care le provoacă nu pot fi recunoscuţi în lumea civilizată drept fraţi de confesiune musulmană, conform preceptelor religioase pe care noi le practicăm, în concordanţă cu învăţăturile Coranului şi relatările Profetului Muhammed (Pbuh). Islamul interzice ferm uciderea oricărui suflet iar religia noastră, mai presus de orice, este împotriva oricărei vărsări de sânge. Astfel, condamnăm ferm asemenea atentate la natura fiinţei umane. Drept urmare, condamn aceste acte de terorism şi adresez condoleanţe familiilor îndoliate şi poporului francez şi mă rog în continuare bunului Allah să ne binecuvânteze şi să ne protejeze ţara, România, şi poporul nostru tolerant şi iubitor de pace. Amin!”, a transmis muftiul Murat Iusuf, într-un comunicat de presă.

Atacurile teroriste au fost provocate în virtutea unei credinţe false, ce nu are nimic de-a face cu islamul, mai spune acesta.

“Deplângem, totodată, manifestările sângeroase ce au rezultat în urma unor atacuri teroriste fără precedent provocate de aşa-zişi musulmani, în virtutea unei false credinţe ce nu are nimic de-a face cu islamul aşa cum a fost el propovăduit de Profetul Muhammed (Pbuh), în numele Lui Allah”, se mai arată în comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.