Reacția unui senator în cazul gardului pe care Ungaria îl vrea la granița cu România

Decizia Ungariei de a ridica un gard la frontiera cu România este nefericită, a declarat la RFI senatorul PSD, Petru Filip, preşedintele Comisiei de Politică Externă. Acesta spune că va propune adoptarea unei rezoluţii ce va fi transmisă apoi Parlamentului maghiar.
„Probabil în şedinţa Comisiei de Politică Externă de astăzi, o să propun colegilor luarea unei poziţii oficiale, sigur, transmisă Senatului şi după aceea Parlamentului maghiar, pentru că până la urmă, acest gard nu rezolvă din punct de vedere tehnic problema imigranţilor, ci mai degrabă este un simbol (…). Cred că este nefericită decizia, ca să nu găsesc un alt cuvânt mai plastic, decizia de montare a unui astfel de gard, similar cu cel dintre Ungaria şi Serbia, care pe fond mă îndoiesc că a rezolvat problema fluxului de migranţi”, a declarat acesta.

„Vom face o propunere de – cuvântul nu ştiu dacă la noi funcţionează, în Parlamentul European funcţionează – de rezoluţie, de poziţie, de declaraţie a Parlamentului, a Senatului României vizavi de această măsură pe care Ungaria vrea să o facă”, a precizat senatorul PSD.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.