Real Madrid este interesată de serviciile lui Cristian Chivu, scrie Gsp.ro.
În cazul în care mutarea se va concretiza, Chivu ar fi al doilea român care ar ajunge în curtea Realului. Doar Gică Hagi a mai semnat, de-a lungul timpului, cu echipa din capitala Spaniei. Hagi a făcut-o, însă, din postura de jucător. El a evoluat pentru Real Madrid între 1990 și 1992 în 84 de meciuri, reușind să înscrie 21 de goluri.
După despărțirea de Xabi Alonso, la capătul unui „mariaj” de scurtă durată, Real l-a numit înlocuitor pe Alvaro Arbeloa. Aceasta pare a fi însă doar o soluție de avarie, clubul căutând soluții pe termen lung.
Cristian Chivu ar fi una dintre acestea. Românul ar fi intrat pe lista scurtă a președintelui Florentino Perez.
Real Madrid este interesată de Cristian Chivu
Conform sursei citate, informațiile venite din anturajul tehnicianului român confirmă interesul Realului. Se pare că au existat chiar și discuții, deși acestea n-au avut un caracter oficial.
Pietro Chiodi, impresarul cu care Chivu colaborează, ar fi fost întrebat despre posibilitatea ca antrenorul lui Inter să facă trecerea la Real Madrid.
De asemnea, mai mulți oameni de fotbal din România au fost sunați de clubul madrilen pentru a oferi referințe despre Chivu.
Discreția în jurul subiectului este, însă, una absolută, susține aceeși sursă.
Cristian Chivu are contract cu internazionale Milano până în vara lui 2027. Rămâne de văzut dacă românul va accepta să antreneze pentruechipa pe care a refuzat-o ca jucător.
În 2007, pe lângă Inter, Chivu a mai fost dorit și de cei doi granzi ai Spaniei: Barcelona și Real Madrid. Atunci, Chivu a preferat să rămână în Italia, după despărțirea de AS Roma și să semneze cu Internazionale Milano.
Chivu nu cred ca va ” musca ” din nada Realului .
La Inter este intr-o pozitie prea buna ca sa vrea sa intre in viesparul madrilean .