Moni divorţează de Iri, fato! Sau invers, fato! Senzaţional! Senzaţional, pentru că ştirea a apărut la Realitatea TV. Şi nu a fost doar o ştire, ci o întreagă dezbatere. Una la care au participat specialişti în nunţi, divorţuri, iubiri secrete, păruieli şi alte paranghelii. De ce divorţează Moni? Încă mai este supărată pentru că ăla micu’, soţul adică, a înşelat-o? Pentru că a înşelat-o cu două viitoare asistente tv sau fiindcă a înşelat-o atunci când i-a spus că are o zestre mult mai mare decât în realitate?
Divorţează Moni pentru bani sau doar fiindcă nu mai are sentimente pentru Iri? Are, în schimb, pentru altcineva? Copilul cui rămâne? Ce va face Iri? Dar Moni? Însă cine sunt Moni şi Iri? Cine sunt ei de Realitatea TV le-a făcut loc pe post printre cutremure, prăbuşiri economice, căderi de regimuri dictatoriale şi minciuni guvernamentale? Probabil că cei doi au fost pe post de înlocuitori ai celebrului cuplu Miron Cozma – Marinela Niţu. Sau i-au ţinut locul Elenei Udrea până când aceasta îşi va cumpăra o poşetă nouă, va copia vestimentaţia lui Lady Gaga sau îşi va acoperi părul bălai cu un batic din zona Maramureşului.
Seara, la Realitatea TV, din dezbateri a dispărut cuplul Moni – Iri. Dar nu pentru a face loc discuţiilor despre noul cod al muncii, despre majorările salariale de 15% care sunt de 11% ori despre confruntările violente din Libia, ci unui alt cuplu: Dan Diaconescu – Partidul Poporului? Dar cine-i Partidul Poporului? În fine. Domnul Diaconescu a vorbit despre preşedintele chior şi despre preşedintele ştirb. A spus ceva şi despre Elodia. În schimb nu s-a referit absolut deloc la Fernando de la Caransebeş, la Perversu’ de la Târgu-Ocna sau la Roxana Prinţesa Ardealului. Ar fi trebuit, pentru că telespectatorii Realitatea TV s-au săturat de Gelu Vişan, Alin Popoviciu, Marius Spânu şi alţi comici vestiţi ai micului ecran.
În drumul său către televiziunea de tip BBC, Realitatea TV s-a împiedicat şi a intrat cu nasul fix în televizorul deschis pe OTV. Nici nu-i de mirare fiindcă, vorba aia, fiecare popor are conducătorii, dar şi televiziunile pe care le merită.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.