Reconvertirea jihadiștilor

În Rusia continuă arestările în cazul atentatului de la sala Crocus din Moscova. Pe lângă cei patru principali suspecți arestați la câteva ore după atac, serviciile speciale au operat alte zeci de arestări. Kremlinul continuă să precizeze ca investighează posibilele legături ale Ucrainei și Statelor Unite cu atentatul soldat cu 140 de morți.

Moscova a anunțat că deține ”dovezi substanțiale” că atacatorii au avut legături financiare cu Ucraina, prin transferuri de criptomonede. Președintele Putin este de acord cu Statele Unite și Ucraina atunci când spune că în spatele atacului au stat ”extremiști islamiști”, însă precizează că este probabil ca aceștia să fi avut legături cu entități statale.

”Fac orice pentru bani și nu sunt călăuziți de considerații religioase sau politice, doar de cele financiare”, a spus Putin despre teroriști. ”Orice informație poate fi vândută și cumpărată” pe o asemenea piață, a mai spus președintele Rusiei. ”Categoric îi vom prinde”, a mai spus el, făcând aluzie la comanditarii atacului.

Statele Unite au respins categoric orice implicare în atac, precum și orice implicare a Ucrainei, și insistă că au avertizat autoritățile ruse despre planificarea unui atentat. Însă, pe 2 aprilie, șeful spionajului rus (SVR), Serghei Narîșkin, a declarat că informațiile oferite de SUA înaintea atacului de la Moscova au fost mult prea generale pentru a putea fi utilizate. ”Într-adevăr,  Serviciul Federal de Securitate (FSB) a primit informații din partea serviciilor americane despre ceea ce ar fi fost posibil. Însă colegii ruși au spus că informația este prea generală și nu le permite să îi identifice pe cei care au participat la aceasta crimă îngrozitoare”, a spus Narîșkin, pentru Interfax. O declarație similară a făcut și directorul FSB, Alexander Bortnikov. Acesta din urma a sugerat, la scurt timp după atac, că există posibilitatea ca în spatele atentatului să fie Ucraina, Statele Unite și Marea Britanie.

Marți, 2 aprilie, Vladimir Putin a reîntărit teza ”teroriștilor mercenari”, cu totul diferiți de cei care au comis atentatele din țările occidentale, începând cu 11 septembrie 2001, care au fost teroriști în general sinucigași, care nu fug de la locul atacului și nu caută obținerea unor câștiguri materiale. ”Sunt o armă care este folosită împotriva Rusiei”, a spus Putin, adăugând că acești teroriști se vor dovedi în cele din urma ”o armă cu două tăișuri”, care se va întoarce împotriva celor care o folosesc.

Directorul Institutului de Studii Mediteraneene de la Universitatea Internațională Zheijang din China, Ma Xiaolin, trece în revistă ultimele atentate comise de islamiștii radicali și observă o tendință inedită, ajungând la concluzii care confirmă cel puțin parțial afirmațiile președintelui Rusiei.

Pe 26 martie, la patru zile după atentatul de la Moscova, în Pakistan a avut loc un atac împotriva angajaților chinezi ai șantierului unei hidrocentrale. Au murit cinci cetățeni chinezi. În urmă cu trei ani, un atac similar a dus la moartea a 13 chinezi, angajați pe același șantier. În ianuarie anul acesta, Iranul a fost lovit de o serie de atentate cu bombă revendicate de franciza afgană a organizației Stat Islamic – ISIS Khorasan. Este aceeași organizație care a revendicat atacul de la Moscova. În interval de trei luni, Iranul, Rusia și China au fost lovite de atentate teroriste, observă profesorul Ma Xiaolin.

Singura inconsistență a analizei sale este că atentatele împotriva chinezilor din Pakistan nu au fost revendicate de ISIS și filialele sale. Au fost atacuri rămase nerevendicate, puse pe seama mișcărilor separatiste din Pakinstan, în special cele din regiunea Balochistan. La fel ca și atacurile împotriva angajaților și oamenilor de afaceri chinezi din Africa, acestea sunt aparent motivate de ”invazia” chineză facilitată de proiectele finanțate prin programul ”Noului Drum al Mătăsii”, proiecte care angajează aproape exclusiv cetățeni chinezi, ale căror beneficii nu se simt în țara respectivă, aspect la care se adaugă constituirea unor comunități chineze închise, care ajung să aibă propriile forțe de politie, un fel de stat în stat.

Însă de aici și până la a face diferența între un ”terorism rău”, îndreptat împotriva statelor vestice sau a intereselor și afacerilor lor în Asia sau Africa (care ar ajuta cu mărinimie la dezvoltare acestor națiuni), și un „terorism bun”, îndreptat împotriva intereselor Chinei (care nu ar face decât să spolieze aceste țări) este o cale care este imposibil de parcurs în mod rațional. Dincolo de posibila implicare a Rusiei, loviturile de stat din Mali, Burkina Faso sau Niger se datorează modului în care Franța, fosta metropolă, a continuat să spolieze acest țări prin regimurile dictatoriale protejate și prin menținerea francului vest-african. Organizația teroristă Boko Haram din Nigeria înseamnă ”Învățătura occidentală e un sacrilegiu” și din ea s-a desprins o ramură Africană a Statului Islamic.

Revenind la analiza lui Ma Xiaolin, acesta observă următorul fenomen: ”Avem de a face cu o nouă tendință de a transforma foștii inamici în prieteni și de a provoca dezastre tot mai la est, în timp ce organizațiile teroriste transmit niște declarații de intenție foștilor dușmani occidentali. După desființarea Statului Islamic ca entitate teritorială în Levant, au apărut semnale că țintele răzbunarii ISIS se mută spre țările estice, nemaiconsiderând că SUA si Europa sunt principalii dușmani și deviind complet de la scopul inițial de a pune capăt dominației globale a SUA se de a elibera Palestina”, scrie Ma Xiaolin. Mai mult, atacurile asupra Rusiei și Iranului au avut loc chiar în timpul războiului Israelului în Gaza, susținut de Statele Unite, și în condițiile în care islamiștii conideră că Israelul ”îi ucide pe palestinieni folosind cuțite americane”.

De unde această paradoxală schimbare de strategie a ISIS? ”Ei folosesc conflictele geopolitice complexe pentru a-și reajusta politicile și direcțiile de acțiune, căutând să supraviețuiască aliindu-se cu foștii inamici”, consideră profesorul chinez. În sprijinul acestei afirmații vin evenimente din ultimii peste zece ani de pe frontul sirian al „războiului împotriva terorismului”: reverențele făcute de guvernele și presa din Occident (inclusiv, și foarte important, din Turcia, stat NATO) în fața ”Armatei Siriene Libere”, a ”Armatei Naționale Siriene”, ba chiar a Frontului Al-Nusra (ca și cum renunțarea la numele Al Qaida din Siria ar fi schimbat și năravurile) au însemnat cauționarea a dezvoltării unor grupuri teroriste și a nașterii Statului Islamic, despre care spionajul militar american l-a avertizat de la bun început pe președintele Barack Obama. Veniturile Statului Islamic la momentul proclamării ”califatului” și ulterior au provenit din contrabandă cu artefacte și petrol care nu se putea face decât prin statele vecine. Să fi închis ochii Israelul, Libanul, Iordania? Sau Turcia membră NATO, Irakul împânzit de trupe americane în misiune împotriva ISIS din 2014 și până în 2021?

Pe acest fond, Ma Xiaolin vorbește despre declarațiile din 2017 ale Ministerului rus de Externe, care atrăgea atenția că armata SUA îi ascunde pe militanții Statului Islamic care se retrag de pe frontul din Siria și Irak, iar luptătorilor străini din Asia Centrală le era facilitată revenirea în fostele republici sovietice de origine. Atentatorii de a Moscova sunt tadjici.

După schimbarea de regim din Afganistan, ISIS-Khorasan a transformat Iranul, Rusia și China în principalele ținte, aplicând tactica creșterii mizei pentru a putea supraviețui și încercând să mulțumească tabăra Europei și a SUA. ISIS este conștientă că SUA și NATO au suferit o înfrângere în Afganistan ș sunt reticente față de o posibilă creștere a influenței Iranului, Rusiei și Chinei asupra noului regim taliban din Afganistan. De aceea, ISIS își dorește să provoace regimul taliban și să manifeste ostilitate față de Rusia, Iran și China, acționând ca un agent din umbră al Washingtonului, folosind terorismul pentru împiedica dezvoltarea intereselor acestor state. Aflat într-o situație dificilă, ISIS arată o relativa bunăvoință față de SUA și Europa și ostilitate față de Rusia, Iran și China, sperând să beneficieze de pe urma confruntării dintre marile puteri. În septembrie 2022, la 22 de ani de la atentatul de la 1 septembrie, ISIS nu a vizat SUA, ci China, lucru despre care a scris publicația sa, ”Vocea Khorsanului”. După trei zile, ISIS-Khorasan a atacat Ambasada Rusiei în Afganistan, iar doi diplomați au fost uciși.

Apa nu are formă proprie și nici luptătorii nu au poziții constante. În anii 1980, bazându-se pe scopul comun de a se opune ocupației sovietice, Osama bin Laden s-a aliat cu SUA și a primit pregătire și finanțare din partea CIA. După retragerea sovietică și dezintegrarea URSS, au început contradicțiile dintre aceste grupări și SUA, devenind în cele din urma inamici. Acum, după schimbări geopolitice majore și restructurarea relațiilor amicus-inimicus, noua generație de teroriști care adopta „bin ladenismul” își extinde din nou interesele pentru a se intersecta cu cele ale SUA, formând o alianță militară de circumstanță, o alianță care nu este doar o fantezie fără fundament”.

Prin urmare, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate al Casei Albe, John Kirby, poate spune pe mai departe că ”Statul Islamic este singurul responsabil pentru atacul îngrozitor de la Moscova; de fapt SUA au încercat să ajute la împiedicarea acestui atac terorist, iar Kremlinul știa asta”. Însă Kirby și administrația SUA mai știu că informațiile oferite nu puteau fi folosite operativ și că noua strategie de supraviețuire a Statului Islamic nu mai este dăunătoare intereselor americane. ”Băieții răi” redevin ”băieții buni”, pioni importanți în războaiele și intervențiile SUA din Levant, care nu sunt despre ”democrație”, ci despre contracararea Iranului (mai nou, a Rusiei și Chinei). Iar, pe fondul ostilității dintre Rusia și Occident, simpla tăcere a Vestului după atacul de la Moscova poate fi considerată o încurajare de către gruparea Stat Islamic.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9

20 de Comentarii

  1. Pai nu însăși Biden a spus că conductele au fost sabotate de niște ucraineni ce se plimbau zburdalnici prin Europa cu 400 kile de plastid și nimeni nu-i oprea!!Iată și daunazi, un ucrainean a fost reținut cu 90 kile de explozibil ascuns în icoane ce le ducea la Moskova.. Cam se adună..

  2. „Câți dintre cititorii articolului-l-au citit cu neutralitate, fără ură și părtinire, câți ne-am străduit să-l înțelegem, câți am citit printre rânduri? Ș-APOI CE SE VA ÎNTÂMPLA DACĂ RUSIA VA DEMONSTRA NEGRU PE ALB-CU PROBE IMBATABILE CĂ AMERICANII ȘI ENGLEZII AU PUS LA CALE ,,CROCUS TRAGEDY”,AȘA CUM AU PUS ȘI EXPLOZIA NORD-STREAMICĂ-ZIARELE PRO AMERICO-ENGLEZE VOR COMBATE DOVEZILE,CELE UEISTE SE VOR FACE CĂ NU ȘTIU NIMIC IAR CELE CARE MAI AU CEVA CU REALITATEA VOR TĂCEA DE FRICĂ,.. CAZUL PENTRU LUMEA DEMOCRATĂ -GLOBALIST AMERICANĂ SE VA ÎNCHEIA CU SCRISA: TERORIȘTII ISLAMICI BUNI I-AU BUBUIT PE RUȘI,BINE LE-O FĂCUT!! SAU CHIAR: RUȘII S-AU AUTOATACAT,S-AU AUTOTERORIZAT CA SĂ DEA VINA PE ZELENSKI — C-AȘA-I POLITICA ! DUMNEZEU SĂ OPREASCĂ MĂCELURILE! DE AIA SUNT AGENȚII ȘI AGENȚIILE!!!

  3. Cui prodest si Quid prodest? Adevarul e in raspunsul la aceste doua intrebari. Analiza o faci singur.

  4. bancul cu ‘criptomonedele’e tare de tot,arata toata vrajeala rusoida
    Criminalii aia, musulmani semicretini,cred ca nici nu stiu ce sunt alea,in primul interogatoriu facut public oficial cu unul din retardati ar fi primit 500.000 ruBle(cca 5000 dolari)de unde CRIPTOMONEDE:)))))))))
    Plus ca la conferinta de presa organizata ad hoc a doua zi de Lukasenco,acesta a subliniat ca teroristii au vrut sa fuga initial in Belarus dar el a fost destept si a inchis granita,astfel ca teroristii au luat-o spre Ucraina sau oriunde in alta parte,stiut ca fosta frontiera ucrainiana e parte inchisa de ucrainieni, parte sub control militar rusesc.Mai si coroborati informatiile,ma nene
    profesorul Ma Xiaolin,alt mincinos,mai bine ar pobserva ca atentatele din Pakistan impotriva lucratorilor chinezi au o vechime de 20-25 de ani,nu sunt de ieri,alaltaieri si au legatura cu un gen de terorism asa zis ‘musulman’initiat de India impotriva Chinei

  5. „Moscova a anunțat că deține ”dovezi substanțiale” că atacatorii au avut legături financiare cu Ucraina, prin transferuri de criptomonede.” – Una di principalele caracteristici ale criptomonedelor este ca tranzactiile nu pot fi depistate. Se pare ca acest „amanunt” nu conteaza in ochii Kremlinului.
    Cat despre faptul ca rusii au considerat ca avertismentele primite de la americani – si iranieni – nu indicau informatii exacte este total neprofesionista. Ce vroiau? Data, ora , locul si participantii cu datele de pasaport si numarul de la pantofi?
    Cei care au fost arestati, atat atentatorii cat si asociatii lor vor marturisi tot ce vor cei de la FSB/GRU deci ce baza se poate pune pe ce anunta rusii?
    Putin si Patrusev incearca sa acopere incompetenta si lipsa de interes a autoritatilor de securitate in apararea propriilor cetateni aruncand vina pe oricine dar nu pe ei.

  6. Politica americana are istoric in a accepta pe teroristi ca oameni cu care se poate face politica-cazul declaratiei lui H.Clinton in legatura cu ordinul pe care l-a dat, pentru executarea lui Gaddafi,asa zisilor „teroristi democrati”[vorbele ei] din Libia.Josnicia nu este straina politicii americane dar este prezentata ca fiind o „”necesitate””,ca si bomba atomica de la Hiroshima.Ambiguitatea a inflamat si mintea unui fost lucrator NATO romancare traducea Legea Apararii Nationale ca fiind o problema de logistica si nu de personal.D-le general,va mai asculta copiii de clasa a 2-a[ mai cititi ce-i drept],care fac diferenta intre om si pistol.Legea cu pricina specifica clar dezlegarea de a trimite trupe acolo unde sunt romani.Cat despre politica americana,recent, o copita subtil strecurata s-a dus in barbia busteanului din Carpati care scotand Romania la mezat se si vedea mare conducator de osti mondiale.Vorba altei nulitati din domeniu””Stacheta e sus””.Nu stacheta e sus, d-le adjunct NATO ci aranjamentul e sus.Cu ceva gaz, curent electric si un regiment de curve pus la dispozitia NATO nu ajungi niciodata conducator pentru istorie.Poate in propaganda NATO mai sunt locuri.

  7. Face acum Putinantropul niste jonglerii KGB-esti si ii converteste pe jihadisti in ucraineni get beget.
    Cu ,,dovezile” Moskovei poti sa te stergi tot acolo unde s-a sters Putina cu actul care garanta independenta si indivizibilitatea Ucrainei, semnat de Rusolacia cea draga a putinofililor…….[Rumburak]

  8. CRYPTO 😀 … o fi banc insa ca mercenarii „terroristi” au folosit aceeasi masina DUS-INTOSr si ca fugeau spre Ukraina nu spre „centrul Russiei” sau inspre niste adaposturi anonime din timp pregatite … sau ca n-au avut masini de schimb pe drum
    si nicimcar nu si-au ras barbiile de falsi-jihaddisti nu mai e banc !
    PS: Rusii chiar au … „INTERCEPTARILE” … doar asteapta momentul cum au mai asteptat si in istoria URSS cu
    probele … ca sa-i faca si mai de ras la ONU pe cei cu „divergente declarative” acum !
    RUSII STIU TOTUL ! 🙁 (nun se-asteptau insa ca „investorii” sa actioneza ata de BRUTAL IMORAL ! 😐 desi TRAGIC nu le cade rau ! au motive beton de SHANTAJ !)

    Atentie azi la depozitele de GAZ urkane ! 😐

    IQ=?

  9. HAHAHA !
    Baah … tu inca crezi ca nu rusii ci ukrainenii au explodat NORDSTREAM-zul cand insui BIDEN a zis ca-s … nemtii ! ❤️

    ASA ? 😀

  10. Lumea islamică, adică cam 1,4 miliarde de islamiști, au jurat jihhad și au blestemat in comun israelul, implicit america, sub umbrela turcului erdogan… Aici rusul nu este inamic ci prieten al lor, mai ales că unele state araba fac parte din BRICS,.. Evident atentatul este revendicat și coordonat de mossad sub complicitate americană in scop ukran… E vizibil de pe Lună..

  11. Bin e istorie acum bea si fte ficioare.
    Se naste terorelu modern bipolar paranoid sustinut de Chiril care duce rasboi credinciosu sfant cu lumea libera apuseana.
    Asta o sa se vb la sumitul Otan-Washington
    Putin=Bin=Jihad

  12. Mark Kiev Vici nu numai ca NU SE PRINDE, dar nici NU SE PRINDE NIMIC DE EL…A ajuns sa citeze din Confucius-ul BOLSEVIC care nici ca se putea decat sa-l confirme pe Rasputin…In Uniunea Sovietica nici TERORISMUL ISLAMISTO-BOLSEVIC nu mai e ce-a fost, indreptat exclusiv contra CAPITALISMULUI OCCIDENTAL…URSS si Chinei BOLSEVICE le-a trebuit joaca de-a „capitalismul securist de stat” si, iata, MARIONETELE ISLAMISTE se intorc si impotriva lor!!! E ca la INTELIGENTA ARTIFICIALA, robotii humanoizi se intorc contra CREATORILOR lor!!!N-am avut de lucru sa vorbesc de SECURISTII RAI si SECURISTII MAI PUTIN RAI ca Mark Kiev Vici o intoarce ca la Moscova cu „teroristii rai” si „teroristii ‘buni'”!? Confucius a fost si mai „profund” punctand la fix cu „reconvertirea”!?
    Ca asa-i cu IDEOLOGIILE TERORISTE se „reconvertesc” cand nici nu te astepti…Cica, nu se mai arunca in aer ca pe vremurile lu Brejnev, Andropov, Gorbaciov si Rasputinu dinaintea realegerii pentru a 10-a oara!!! Nu mai pun copii, adolescenti si tinere sa se sacrifice, instruind flacai de elita cu tehnici strabune gen Carlos, Arafat, Che Guevara, Batalioanele 404 sovietice si UM-urile OPERATIUNILOR UDE!!! IENICERUL SOVIETIC al Securitatii marius poate detalia…

  13. Asta o sa se si strige.
    Otan 75 de ani apara frigiderul de prostan!
    Dela Nistru pan la Tisa frigideru du+sa mi=sa.
    Frigidere de am da rasboiu nu am avea.
    Rusu iarna nu loveste frigidere nu doreste! 🤗

  14. Daca pana si Directoratu Comintern Moscova recunoaste ca Washingtonul a avertizat cu saptamani inaintea MONSTRUOSULUI ATENTAT TERORIST ISLAMIC, cum poti sa-i numesti pe IENICERII SOVIETICI care insista pe MISTIFICARILE initiale ale Kremlinului? Sa-i sorbi
    Rasputinoidului ghiersul duplicitar cu „informatiile generale inutilizabile operativ”!? Tocmai KGB-GRU si Comintern care AU PUS DE TREI MACELURI BOLSEVICE MONDIALE, ultimul fiind in plina desfasurare? Cine l-a creat pe Bin Laden pe model Castro care s-a dedat drept „liberal” in emigratia cubaneza din SUA, reusind sa pacaleasca FBI si CIA, folosindu-le pt. INLATURAREA lui Batista, dupa care A BOLSEVIZAT/SOVIETIZAT Cuba!!! Cine l-a „intors” pe Bin Laden contra SUA si a OCCIDENTULUI cu o SETE DE SANGE CRESTIN
    NEMAINTALNITA IN ISTORIA ISLAMULUI? De ce Bin Laden NU A ORGANIZAT ATENTATE TERORISTE IN URSS in tot DECENIUL DE MACEL BOLSEVIC al URSS in Afganistan? Unul singur, acolo, de ochii Lumii!!! Cu PROFI din Padurile Romaniei si cu Kievicii FALSIFICAREA ISTORIEI
    e la ea acasa!!!

  15. INFAMIA lu Adrian e direct proportionala cu profesionalismul sau diversionist securist!Sa folosesti ADEVARUL ca GRU/KGB/Comintern
    au fost prevenite in timp util si inca NU NUMAI de SUA, ci si de COLONIA SOVIETO-ISLAMISTA Iran cu TOATE DETALIILE in acest ultim caz, DOAR PE AXA URSS-Iran FUNCTIONEAZA TOATE ORGANIZATIILE TERORISTE ISLAMICE, pentru ca in final sa RASTALMACESTI REALITATEA atat de ordin Narr, „jignind drept ‘prostocrate'” serviciile sovietice, ne arata abjectia lu Adrian!!!
    Pentru ca ATENTATUL TERORIST a fost organizat de Moscova acolo, „acasa” la TERORISTI!!! Dupa MODELUL ATENTATELOR PRECEDENTE care cum am spus mai sus NU AU AVUT LOC NICIODATA in URSS sub CRIMINALII CONTRA UMANITATII Brejnev, Andropov si Gorbaciov, sub ultimii doi avand loc peste un DECENIU MACELUL BOLSEVIC SOVIETIC din Afganistan! Convertirea jihadistilor a avut loc in PREMIERA MONDIALA
    in IEPOCA GENOCIDARA Rasputin, CRIMINALUL CONTRA UMANITATII REVOLUTIONAND TERORISMUL ISLAMIC, FOLOSIT CONTRA CONATIOBALILOR!!! Dupa care SA ACUZE Lumea LIBERA ca PRETEXT pentru NOI GENOCIDE!!!

  16. Dar nu stiti de intelighentii din servicilii rumanesti care monitorizeaza oameni simpli banali vai de capul lor cica pe extremism radicalizare!:))) asa prosti au ajuns militia si sristii?!
    Supravegheri operative, teme date spre dezbatere discutie folosind apropiatii obiectivului tinta ca interpusi si ei srau pe interceptari si asculta si fac analiza!:))) Alo Sriule inchideti ba taraba si voi si militienii, ca in Civilie Nu e asa multa Prostie ca la Unitatile Cazone!:))
    Degeaba Tehnologie, dacaa… Multa Prostie!:)))
    Stie gheneralul coordonator de operatiune ca e Luat de Prostovan?!:)))
    Doare rau, ei cica sunt parte din NATO:)) pai asa a ajuns si NATO!:))
    Mishteaux, cad toti pe linie sau doar aliatii ESTici?:))
    Dasfidania:)))

  17. Celor care din neputinta de-a trece natural testul PISA
    doar atat si nu mai mult
    „OCHII PE BUTELIE” = de unde-am ANTE-DEDUS ca la NORDSTREAM vor fi 2-oua explozii nu una si ca vor fi defazete in timp = una noaptea si una dimineaza !
    +
    „nu tot ce zboara… ” si TAMAN in „4 februarie” a cazut BALOONUL „investitorilor chinezi” !
    Nu cred ca rusii, americanii chinezii sau chiar evreii 🙂 NU au oameni care sa le deduca RATIONAL (IQ=?) cum le pot eu !
    INSAAAA … inca nu i-am intalnit si nici nu le-am vazut „rezulatatele” ! !
    MDA ! …

    AUD ? (asa ca par PERSONIFICAT …RAZBOIUL HYBRID ? … nu-s ! Doar gandesc ALTFEL ! ) Nu-mi place ca incep sa fiu copiat „LA NIVEL INALT” si de unii si de altii … 🙁 !

  18. „SUA, care impreuna cu Israel alcatuieste o multinationala a genocidului in Palestina, au varsat si ele lacrimi de cocodil. „Avem inima frântă şi suntem profund tulburaţi de atac”, a declarat pe „X” și purtătoarea de cuvânt a Consiliului Securităţii Naţionale (NSC) de la Washington, Adrienne Watson. „Lucrătorii umanitari trebuie să fie protejaţi pentru că ei aduc un ajutor de care (palestinienii) au disperată nevoie, iar noi îndemnăm Israelul să ancheteze prompt cu privire la ceea ce s-a întâmplat”, a adăugat ea.
    Si secretarul de stat american Antony Blinken s-a alaturat corului de falsi bocitori. Israelul trebuie să facă mai mult pentru a „proteja civilii nevinovați” din Gaza și pentru a face să intre ajutoarele și trebuie să desfășoare o anchetă „rapidă” privind moartea a șapte lucrători umanitari, a declarat marți, de la Paris, șeful diplomației americane Antony Blinken, după o întâlnire cu omologul său francez Stéphane Séjourné. Séjourné a exprimat „condamnarea fermă” a Franței, iar Blinken a cerut o anchetă „rapidă și imparțială” pentru a face lumină asupra acestei tragedii. Declaratiile globalistilor pe acest subiect sunt coordonate la virgula, ca intre membrii unui secte, dar niciunul nu cere oprirea macelului, retragerea Israelului si incheierea pacii.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.