Dan Diaconescu află astăzi dacă rămâne sau nu în arest. Recursul la decizia de arestare se judecă vineri dimineaţă.
Magistraţii de la Tribunalul Bucureşti judecă vineri dimineaţă recursul declarat de avocaţii lui Dan Diaconescu la decizia arestării preventzive pentru 29 de zile dată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Miercuri instanţa a admis cererea DNA de arestare a lui Dan Diaconescu și a lui Doru Pârv sub acuzația de șantaj și complicitate la șantaj. Dan Diaconescu a profitat de avantajele profesiei de jurnalist şi, în loc să informeze publicul, s-a folosit de calitatea sa pentru a obţine câştiguri financiare, în mod ilicit, potrivit motivării instanţei, unde se arată şi că din dosar reiese că o astfel de conduită nu ar fi izolată la OTV.
Între timp a început audierea martorilor în acest dosar. Joi Sorin Oprescu a fost chemat pentru a da o declarație la DNA.Primarul capitalei a spus că niciodată nu a fost şantajat de presă sau de altcineva.
De asemenea primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, a fost chemat telefonic la DNA în dosarul patronului OTV.