Recursul lui Voicu se judecă pe 15 aprilie

Recursul senatorului Cătălin Voicu împotriva deciziei Înaltei Curţi de respingere a cererii de eliberare sub control judiciar se va judeca pe 15 aprilie la Completul de 9 judecători. Decizia magistraţilor va fi definitivă.Cătălin Voicu le-a spus luni judecătorilor care au respins cererea sa de eliberare sub control judiciar că ia nişte medicamente, dar că nu este bolnav, reprezentanţii Spitalului Penitenciar Jilava confirmând că senatorul este bine, însă are puseuri date de situaţia sa juridică.

"Sunt sub tratament, şi nu pentru că aş fi bolnav, ci pentru că mi-a recomandat medicul să iau tratament", le-a spus Voicu luni magistraţilor care au judecat şi au respins cererea sa de eliberare sub control judiciar.

Senatorul arestat într-un dosar de corupţie a făcut această declaraţie în contextul în care s-a referit la efectele "nocive" ale "presiunii mediatice" la care el şi familia sa au fost supuşi după apariţia în presă a transcrierilor discuţiilor telefonice şi ambientale din această cauză.

Reprezentanţii Spitalului Penitenciar Jilava, locul unde Voicu a fost dus imediat după ce a ajuns în arestul Direcţiei de Cercetări Penale în urma deciziei instanţei supreme de a-l aresta, au declarat că starea de sănătate a senatorului este staţionară, informează Mediafax

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.