Studenţii vor beneficia într-un an şcolar (1 octombrie – 30 septembrie), pentru transportul feroviar, de 24 de călătorii simple cu reducere de 50% din tariful trenurilor interregio, clasa a II-a, conform unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor.
Proiectul, aflat în dezbatere publică, aduce precizări clare referitoare la călătoria elevilor şi studenţilor pe calea ferată: rangul de tren şi clasa la care se acordă reducere la transport, numărul de călătorii şi perioada în care elevii şi studenţii beneficiază de reducerea de 50% la transportul pe calea ferată, cine decontează contravaloarea călătoriilor efectuate de către elevi şi studenţi.
Conform proiectului, elevii din învăţământul obligatoriu şi liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul pe calea ferată şi cu metroul, în tot timpul anului calendaristic. Studenţii beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul pe calea ferată şi cu metroul, în tot timpul anului şcolar, care este cuprins între 1 octombrie şi 30 septembrie.
Cheltuielile aferente acestor reduceri vor fi finanţate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor.