Editorial

„Referendumul“ şi „parteneriatul“ redeschid cazul protestului din 10 august

Una dintre cele mai crunte păcăleli în care au fost atraşi românii a fost acest referendum pentru „familia tradiţională“, pe care, în realitate, PSD l-a deturnat în mod voit de la scopul său iniţial, afirmat de Coaliţia pentru Familie!

Dacă n-am fi fost proşti cu toţii, ar fi trebuit să ne dăm seama de această cacealma fie atunci cînd ALDE, ca partener în alianţa de guvernare, s-a dat la o parte, fie cînd am văzut că PSD n-a mai fost la fel de activ pentru mobilizarea oamenilor în zilele de votare. N-am fost atenţi şi ne-am furat-o, cum se zice!

Dar totul are o limită, mai ales atunci cînd vorbim de o înşelătorie faţă de întreaga populaţie a ţării! Cînd un om înşală alt om, vorbim despre o infracţiune, cînd mai mulţi oameni înşală mai mulţi oameni, vorbim despre grup infracţional, dar cînd un partid înşală o ţară întreagă, oare cum am putea defini această faptă abominabilă?

Acum, cînd scriu aceste rînduri, îmi vine să rup în bucăţi pixul cu care scriu, din simplul motiv că am putut să mă las păcălit de Liviu Dragnea, deşi îi ştiam de mult apucăturile. Cum este posibil ca un partid atît de mare cum este PSD să ne ducă de nas la un referendum pentru care au aruncat pe geam peste 35 milioane euro şi chiar a doua zi după anunţarea rezultatelor de la referendumul pentru familia tradiţională să anunţe introducerea în Parlament a legii parteneriatului civil?

Iar noi, ca turma de oi, am crezut în buna-credinţă a PSD, crezînd, cel mult, că Liviu Dragnea vrea să dea o lovitură electorală, deturnînd o iniţiativă civică! Vă daţi seama, aproape 4 milioane de oameni s-au dus cuminţi la urne şi tocmai cei care au organizat referendumul aveau gata scrisă o lege care legiferează exact contrariul? Vedeţi cît de proşti ne cred cei care ne conduc?

Nu am nimic cu comunităţile LGBT, poate, cel mult, cu impostorii care-i susţin doar pentru a-şi face imagine de europeni deschişi. Sînt convins că mulţi dintre aceia care au aceste orientări sexuale ar merita o lege care să le protejeze bunurile dobîndite împreună şi chiar dreptul de a convieţui. Sînt chestiuni pe care, într-un fel sau altul, statul trebuie să le rezolve, căci şi cei cu orientări sexuale diferite de ale noastre sînt tot cetăţeni români, cu absolut aceleaşi drepturi ca orice alt cetăţean!

Problema mea este însă alta: cum dracului de tocmai PSD a trebuit să introducă în Parlament această „lege a parteneriatului civil“? Adică tocmai aceia care ne chemaseră la vot cu o zi înainte pentru susţinerea „familiei tradiţionale“! Nu puteau să-i lase pe cei de la USR să facă acest lucru, ştiindu-se că ei au boicotat referendumul şi susţin comunitatea LGBT? Măcar aşa, de bonton, să nu fim obligaţi să scuipăm oglinda, văzînd cît de naivi am fost să-i credem.

Ca să nu mai spunem că, din moment ce aveau deja de gînd să introducă legea parteneriatului civil, puteau să negocieze cu celelalte partide susţinerea referendumului în schimbul acestei legi! De ce oare nu au făcut acest lucru simplu?

Cei de la PSD nici măcar nu pot spune că îi obligă UE să adopte această lege, căci, după cum bine se ştie, Tratatul UE spune foarte clar că fiecare ţară are dreptul să decidă asupra problemei familiei! Pentru cei care se îndoiesc de această reglementare din Tratatul UE, iată ce se scrie în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (parte din Tratat), Titlul II – Libertățile, art. 9: „Dreptul la căsătorie și dreptul de a întemeia o familie sunt garantate în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestor drepturi“!

Ca să fim corecţi, Liviu Dragnea anunţase cu o săptămînă înainte de referendum: „Eu am cerut unor colegi din partid de mai mult timp să înceapă discuțiile cu aceste asociații pentru a se realiza legea parteneriatului civil, ca să le dăm mai multe posibilități, dar nu posibilitatea de adopție. Legea este deja gata, după mai multe discuții, am hotărât ca după acest referendum să se discute acest tip de parteneriat civil, care mie mi se pare firesc, dar nu căsătorie“.

După referendum, şi Călin Popescu-Tăriceanu şi-a asumat paternitatea ideii legii parteneriatului civil: „Într-adevăr, înainte de derularea referendumului, am anunţat că colega mea, membră a Parlamentului European, Renate Weber, a discutat cu ONG care promovează, susţin drepturile minorităţilor LGBT despre necesitatea promovării unui proiect de lege care vizează parteneriatul civil. Nu vreau să-mi asum paternitatea, doar paternitatea ideii, paternitatea proiectului, nu pentru că am spus că el a fost elaborat de jurişti din CNCD, în discuţii cu asociaţia Accpet“.

Şi iată cum am aflat şi noi după spartul tîrgului că organizarea referendumului pentru „familia tradiţională“ era, de fapt, o tradiţională aburire, în stil românesc, care ne arată că toată tărăşenia avea drept ţintă reală introducerea legii parteneriatului civil! Altfel, cum să înţelegem boicotarea pe faţă a referendumului chiar de către cei care cer acum legea parteneriatului civil, care este, de fapt, antecamera unei legi care va permite în viitorul apropiat şi acceptarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, adică exact ceea ce-şi propusese referendumul să împiedice?

Acum, lucrurile par cît se poate de clare. O spun într-un comunicat chiar cei care au lansat petiţia semnată de 3 milioane de români. Iată ce declara Coaliţia pentru Familie imediat după Referendum: „Pentru toţi cei care au afirmat în mod fals, într-o campanie de dezinformare fără precedent de la Revoluţia din 1989, că acest referendum este al Partidului Social Democrat şi al liderului său, Liviu Dragnea, devine acum evidentă, prin boicotul realizat la nivelul întregii ţări de către PSD, falsitatea acestor afirmaţii. Acesta este dovedit şi prin maniera superficială şi neprofesionistă în care referendumul a fost organizat, astfel încât nici măcar date elementare privitoare la obiectul referendumului nu au fost comunicate publicului românesc. Trebuie să înţelegem că ne aflăm în situaţia în care toate îndemnurile la vot ale Bisericilor şi cultelor creştine din România sunt boicotate de partidele politice, în ciuda declaraţiilor oficiale ale liderilor politici ai acestora“.

Şi purtătorul de cuvînt al BOR spune acelaşi lucru într-o declaraţie pentru RFI: „Una dintre cauzele eșecului la referendum e asocierea cu Dragnea. Cei care au spus asta s-au referit la Dragnea, pe care l-au asociat insistent cu referendumul“.

La toate aceste acuzaţii, Liviu Dragnea a jucat exact acea scenetă cu care ne-a obişnuit, a ipocriziei agresive: „Eu am văzut asta (n.r. – declaraţia lui Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe). Eu sunt creştin ortodox. Nepracticant. Cu mare greutate mă abţin să nu dau răspuns la acele ziceri“. Vă daţi seama ce are în gînd „nepracticantul“ să spună despre Biserica Ortodoxă Română, din moment ce spune că „se abţine cu greu“?

Dar acum, cînd chestiunea cu „familia tradiţională“ a fost tranşată cu ajutorul celor care au stat acasă în cele două zile, lăsîndu-se păcăliţi de propaganda politică, e cazul să facem şi nişte conexiuni.

Exact acum două luni, în Piaţa Victoriei a avut loc acel protest al diasporei, care a fost, la fel ca şi acest referendum, o imensă manipulare. Astăzi ştim că, deşi erau anunţate acţiuni violente împotriva Jandarmeriei şi intenţia de a se pătrunde în sediul Guvernului, urmau să plece din ţară (în concedii sau în delegaţii) următoarele persoane:

– Viorica Dăncilă, prim-ministrul României, în concediu în străinătate;

– Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, plecat în weekend cu iubita;

– Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, plecat în delegaţie în Tallinn, capitala Estoniei;

– Speranţa Cliseru, prefectul Capitalei, care urma să plece cu Gabriela Firea în delegaţie;

– Carmen Dan, ministrul de Interne, aflată în concediu.

Adică toţi factorii responsabili de gestionarea unei situaţii de criză de asemenea proporţii, deşi era anunţată participarea unui milion de persoane la un miting în faţa Guvernului!

Dintre cei de mai sus, singurele persoane care au rămas în Capitală sau au revenit din concediu au fost Carmen Dan, care a venit la minister pentru a supraveghea măsurile Jandarmeriei, şi Speranţa Cliseru, cea care a şi aprobat evacuarea în forţă a Pieţei Victoria. Nu vi se pare ciudat că acum tocmai Carmen Dan şi Speranţa Cliseru sînt cele chemate să dea socoteală în faţa anchetatorilor despre ceea ce s-a întîmplat la „mitingul diasporei“, deşi au fost singurii membri din conducerea PSD care au fost la faţa locului pentru a lua decizii?

Sînt, desigur, mulţi care cred în coincidenţe, numai că faptele arată complicităţi transpartinice la nivel înalt ale tuturor factorilor de decizie atunci cînd sînt organizate astfel de mitinguri, proteste, referendumuri, pe care puţini sînt dispuşi să le analizeze în toată complexitatea lor.

Pînă cînd vom afla tot ce s-a ascuns în spatele acestor manifestări din ultima vreme, nu avem cum să ocolim o întrebare de bun-simţ: cum naiba vorbim de un eşec al „mitingului diasporei“, un eşec al referendumului pentru familie, însă, în acelaşi timp, se prefigurează un mare succes al legii parteneriatului civil?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Ion Spânu 1818 Articole
Author

9 Comentarii

  1. „…faptele arată complicităţi transpartinice la nivel înalt ale tuturor factorilor de decizie…”. De aproape trei decenii, faptele arată același lucru: țara noastră este scena unui teatru bine jucat iar majoritatea cetățenilor sunt niște bieți spectatori creduli. Actorii însă concentrează în mâinile lor o imensitate de resurse și de medii pentru a ne prosti ducându-ne cu zăhărelul ca pe animalele de circ. Din păcate au și multă susținere din afara scenei.

    • Autorul facea bine daca-si rupea pixul imediat dupa ce l-a cumparat!!! Nu am fi considerat-o drept o fapta abominabila, ba chiar era un gest responsabil pentru comunitate!Referendumul esuat nu a fost organizat de PSD,fapt care trebuia sa-l priceapa si un adolescent fascinat de politica!!! Ce e mult mai ABOMINABIL autorule, sa nu faci „campanie electorala” sau sa BOICOTEZI VOTUL? Ce e mai ABOMINABIL, autorule, sa nu te implici propagandistic sau sa recomanzi votarea conform „propriei constiinte”? Cel putin PSD, autorule, a avut o pozitie clara pentru familia, respectiv casatoria traditionala, spre marea deosebire de fatarnicii care au recomandat…”constiinta”, dar nu au declarat transat unde se pozitioneaza!!! Astia, autorule, te-au luat de fraier si te incapatanezi sa nu pricepi.
      Culmea e ca FATARNICII au votat in Parlament organizarea Referendumului solicitat de peste TREI MILIOANE de romani!
      Organizatorii strangerii semnaturilor nu au reusit sa-i aduca la vot pe cei care au semnat. In schimb sörosistii au desfasurat o propaganda DESANTATA printre manipularile ordinare aflandu-se si pretinsa cheltuire frauduloasa a peste
      35 de milioane de euro!!! Un argument ABOMINABIL ingurgitat de…FRAIERI, caci a fost un exercitiu democratic avand
      avizul OBLIGATORIU si CONSTITUTIONAL al Parlamentului!!! Trebuia Parlamentul, autorule, sa blocheze o initiativa cetateneasca democratica si constitutionala? Daca politicienii Coalitiei se implicau in „campanie” sareau in sus toti securistii din media care nu sunt deloc FRAIERI, cum va considerati dvs fara o baza, nu numai anarhistii si bolsevicii care conduc Colhozul european !!! Tot pe Dragnea l-ar fi acuzat pentru ca BLOCHEAZA PROGRESUL ROMANIEI…
      Aluzia la mitingul din 10 august ca fiind de pus ca esec tot pe seama lui Dragnea e la fel de ABOMINABILA!

  2. Cam amestecați mare cu pere fiindcă parteneriatul civil nu are legatură cu ce s-a s-a dorit prin Referendum. Așa cum s-a batut câmpii cu minciuni înaite de referendum de către mulți care au gasit motiv să atace Biserica Ortodoxă și pardidul de la guvernare așa, din rațiuni care-mi scapă, de data ast dle. Spânu glisați ca să-l atacați pe L. Dragnea. Așteptăm în viitorul nu prea îndepărtat emisiuni la unele Televiziuni cu interviuri cu băieței din familie gay fericit ică seara tătica sau taticul îi face sistematic clismă.

  3. Iar amestecatura de „bune” si „rele” in articol, sa nu spun ca e „varza”!
    Nu exista scuza pentru ratarea ocaziei de clarificare constitutionala.
    Degeaba se arunca vina pe Dragnea, pe PSD, pe BOR, pe tefelisti/schizofrenici.
    A fost ocazia de a discerne inre „bine” si „rau”, indiferent cine si ce facea ori spunea.
    A venit vremea ca omul sa aleaga sa se asemene animalelor, chiar mai rau fiindca animalul nu are constiinta.
    A venit vremea ca nebunii sa zburde in libertate si rusinea sa moara.
    Nu cred ca voi intelege vreodata cum de femeia a hotarat sa fie „barbata” cu folosinta de urinal si care este nevoia de a obliga populatiei sa ingurgiteze fecale ca obiectiv prioritar al statului.
    Nu-i vorba ca mai intai in mod mincinos stiintific lumea a fost prostita cu mancatul de probiotice, adica de bacterii din rahat de om cu mentiunea – om „atent selectionat”…. sa precizez, conform hinduismului/yoga, om care s-a incarnat ca superior…
    La fel, mincinos-stiintific, tot hinduist/yoghin sa creada in ciclicitatea lumilor si universuri paralele.
    Vedem universul paralel al fecalistilor manifestandu-se „in lume” ca tavalug apocaliptic pe baaa contributiei marxiste la distrugerea crestinismului.

  4. cum nu iese bine ceva e dragnea de vina, daca iesea referendumul tot dragnea era cel avantajat..ce paine buna de mancat va da dragnea asta, rugati-va pentru el ca alte subiecte nu mai aveti.ce programe de tara, ce educatie, ce sanatate, ce demnitate europeana…dragnea e-n toate.iohannis mai are de crescut, e mic copil.

  5. Dle Spanu, nu pot spune decat cuvintele Veoricai: „he, he, he”!
    Ma intreb sincer daca Dvs chiar ati crezut in balivernele si minciunile PSDiste!
    Eu NU cred si NU am crezut nimic din minciunile PSDragnea!
    Uitati-va peste Programul de guvernare din care NU au facut mai nimic, putina manipulare cu o Crestere nesemnificativa a salariilor la Bugetari(cu 2 lei au Crescut de fapt, DUPA trecerea Contributiilor la Angajat desi Olguta promitea Dublari!) si la Pensii(mai ales la Pnesiile lor Speciale, ale amaratilor au crescut cu 100 Lei, din care Inflatia a mancat aproape Toata cresterea!):
    http://partidulpromite.ro/category/promisiuni-electorale/partidul-social-democrat/

    NIMIC, dle Spanu, pana si celebra VIRGULA e demult uitata!

  6. Spanule, cu parteneriatul civil ai dreptate, este opusul familiei traditionale! Dar restul de acuze la adresa PSD si chestia cu „protestul diasporei” sunt derapaje aiurea! Fii mai realist!

  7. Multa suparare, multa deruta…Daca ai crezut ca ai fost la vot, ca te-a chemat Dragnea, sau ca o sa aiba el grija sa se faca cvorum, prost cap ai avut, daca te iei dupa afirmatiile sefului de la Coalitia pentru familie, rau indrumar ti-ai ales, despre BOR nu mai zic nimic, mie nu mi s-a parut prea importanta componenta religioasa a demersului si pare ca nici ei…De ce e nevoie de teorii ale conspiratiei atat de meschine, cand avem una care se dovedeste reala chiar sub ochi nostri. Mitingul din 10 august si Referendumul au o singura expresie comuna, Diaspora, numai ca, la primul am vazut o particica din acea diaspora pe care se bazeaza politicienii cand isi justifica castigul cu SF-uri, iar la Referendum am vazut cozile civilizate ale Diasporei reale, aia de care nu vorbeste nimeni, care-si vede de munca si viata ei acolo, cu sufletul in tara si cu speranta ca o sa intarzie un pic, prin votul lor, chestiile ultraprogresiste la care vestul a ajuns in zeci de ani si care noua se intentioneaza sa ni se bage pe gat in cateva luni…Asta se intampla acolo si se va intampla si la noi (ca si impunerea comunismului) cu forta autoritatilor si prin complicitatea lasa a compatriotilor boicotari…Atat. Ca PSD castiga din asta?! Clar, multumita USR-ului si prostilor care au crezut ca-l boicoteaza pe Dragnea si l-au facut frecventabil de UE, sa le fie de cap!

  8. Evanghelia este si va fi acuala mereu!
    Cititi „Parabola semanatorului!
    Din ea rezulta acel procent de 25% care s-a prezentat la vot ,ei au inteles sau mai exact aceasta parabola s-a adeverit!
    In rest a fost rea credinta,din partea tuturor partidelor,institutiilor statului si atit!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.