Regele unei planete ploioase a sosit la București pe înserate. Fără surle și tobe. S-a cazat la un hotel pe Calea Dorobanți. Chiar așa. Apoi a ieșit să se plimbe pe Calea Victoriei. Nu l-a întâmpinat nimeni la aeroport. Nu a știu nimeni de sosirea lui.
NASA nu s-a prins că o navă de pe planeta ploioasă, de dincolo de sistemul nostru solar, a aterizat în deșertul Nevada. Toată lumea, după virus. Cleveteli, bârfe, împunsături, lucrături, afaceri oneroase, mă rog, tot tacâmul. Regele s-a plimbat un timp pe Calea Victoriei încercând să înțeleagă. Era invizibil așa că poliția, jandarmeria, președintele, primul ministru, serviciile secrete nici n-au avut habar că, uite-așa, un rege de pe o planetă ploioasă se plimbă de capul lui pe Calea Victoriei. Pe Calea Victoriei erau lumini gârlă. Trecea câte un automobil luxos. Regele s-a uitat în dreapta, s-a uitat în stânga. A ciulit urechea triunghiulară, ușor bombată, de rege al unei planete ploioase. A ascultat o vreme, cu mare atenție, absorbit.
Încercă să înțeleagă de unde vine cântecul pe care-l auzea de atâta amar de vreme pe planeta lui ploioasă. Auzise cântecul cu un în urmă pentru prima oară și vocea cristalină care-l cânta pe cântecul acela atât de frumos l-a impresionat foarte. Regele căscă gura lui triunghiulară, ușor bombată, la un afiș electoral în care Orban de la PNL promitea poporului marea cu sarea. Regele a râs subțire. Ei mai făcea și el chestii din astea pe planeta lui. Deodată, prin vacarmul străzii, regele auzi cântecul. Îl auzi foarte clar, dar chiar foarte clar.
Așa cum îl auzea pe planeta lui. Cântecul se rostogolea prin văzduh, apoi o apuca pieziș către Soare Răsare, ieșind ca din pușcă din strânsoarea noastră gravitațională. Regele o apucă spre Ateneul Român. De acolo se auzea cântecul. Înaintă cu maximum de atenție. Ocoli o patrulă de polițiști care tocmai arestau niște poporani pentru că nu purtau mască antivirus. Regele se înfurie la culme, își folosi însușirile telepatice, îi adormi pe polițiști și eliberă poporanii.
Poporanii mai cred și astăzi că i-a eliberat un înger. Regele s-a apropiat precaut de Ateneul Român nevrând să sperie vocea minunată care cânta cântecul minunat. S-a gândit că va trebui să intre în hol, să intre în sala de concert, să stea pitit acolo, în penumbră, și să asculte vocea minunată. Dar uite că n-a fost chiar așa. O clipă, s-a oprit nedumerit. S-a uitat în stânga, s-a uitat în dreapta. Au trecut pe lângă el tot felul de demnitari, printre care și președintele țării noastre.
Nu, nu au intrat în sala de concert, au trecut pur și simplu pe acolo, într-o plimbare electorală. În sfârșit, regele a intrat în hol. O clipă, luminile puternice l-au speriat un pic. Vocea se auzea acum din ce în ce mai puternic. Dar nu venea de pe scenă așa cum se aștepta. Regele a început să râdă în felul lui extraterestru. Nu l-a auzit nimeni pentru că glasul lui se auzea doar în subspațiu. S-a apropiat din ce în ce mai mult de casa de bilete. De acolo venea cântecul care-l fascina atât de mult.
Era „Ciocarlia” care DONA bilete la spectacolul DESTEAPTA-TE ROMANE ?!