Dezinteresul populaţiei faţă de politică a devenit cronic. Până şi ştirile de pe postul public de televiziune nu mai încep cu evenimentele politice (ele sunt pierdute pe drum în cadrul emisiunii, li se anulează importanţa), cum începeau obligatoriu până acum. Şi nu e greu de înţeles că s-a făcut totul în acest sens chiar de către actorii politici care sunt la putere. Până una, alta, cu cât politicienii puterii sunt mai puţin vizibili, cu atât îşi pot pune în aplicare abuzurile. Fiindcă imoralitatea publică a cotropit politica românească, statul e ocupat abuziv de guvernanţii PDL (UDMR şi-a luat şi ea halca din deconcentrate), în teritoriu şi la centru. Iar în Parlament partidul de la putere, PDL, depăşeşte în mizerie orice imaginaţie: racolează în continuare parlamentari din opoziţie, din PSD şi PNL, sfidând opţiunea la urne a electoratului. Scârba populară a crescut exponenţial faţă de politicieni (ei sunt percepuţi ca primii corupţi în această ţară, ştiindu-se că în spatele lor sunt interese economice şi financiare).
Să mai spun că te apucă mila când îi vezi şi pe politicienii din opoziţie, care se complac azi în roluri decorative? Singura putere a parlamentarilor din opoziţie de a iniţia moţiuni simple a ajuns bătaia de joc a parlamentarilor aflaţi la putere (îndeosebi a celor ce au trădat PSD şi PNL şi s-au înscris în PDL sau s-au declarat „independenţi” şi votează numai alături de PDL).
Traian Băsescu şi-a văzut visul cu ochii: are majoritate parlamentară cu care să falimenteze România. Nu se mai aude nimic de modificarea Constituţiei: ar trebui rescris în ea şi rolul moţiunii simple depuse în Parlament, ministerul vizat de asemenea gen de moţiune să fie obligatoriu remaniat de la nivel de secretari de stat în jos, de exemplu, să se simtă o schimbare în programul ministerului dovedit că are politruci incompetenţi (să fie înlocuiţi cu tehnocraţi de specialitate).
Altfel, moţiunea simplă nu rămâne decât un „exerciţiu democratic” egal cu zero, fără nici un efect (în condiţiile în care Parlamentul va avea mereu o majoritate care să ia peste picior iniţiatorii). Bineînţeles, nu se va schimba nimic nici în acest sens, România merge pe drumul ei îngust, fără viitor, condusă de o clasă politică submediocră moral.
Ce să ceri personalităţilor clasei politice, când vezi că până şi europarlamentarii care se cred providenţiali îşi dau continuu în stambă? Profesorul de infatuare elitistă Cristian Preda, din curtea „politicii băsesciene” (vorba altui deştept PDL, Sever Voinescu, fost analist politic şi el la gazete, azi parlamentar), ne anunţă că este… purtătorul de cuvânt al marii telemoderatoare de divertisment Teo Trandafir, care „se luptă şi dă-i” să devină şi ea parlamentar PDL, că de aia a fost născută, iar nu făcută. Nu poţi decât să surâzi strâmb.
Prima păsărică scoasă din gura purtătorului de cuvânt Cristian Preda a fost că „Teo nu e o vedetă paraşutată în lumea politică”! Paraşutată? Sună chiar ca dracul „paraşutată”, pusă în dreptul unei femei, Teo-cea-neprihănită-politic putea fi scutită de asemenea consideraţie. Sincer, începe să mi se facă milă de oportuniştii care intră în politica românească, de tip Teo, chiar dacă-şi pun cu bună-credinţă capul sub ghilotină. E clar că te compromite înregimentarea azi într-un partid precum PDL, plin de fripturişti, de corupţi dovediţi (cu dosar penal), de şmecheri.
Pe de altă parte, ce curios, are dreptate o altă doamnă, parlamentar liberal: cum naiba se face că senatorul Cătălin Voicu-PSD e „cercetat” în arest de procurori pentru trafic de influenţă şi primire de atenţii de 300.000 de euro, să zicem, iar deputata Monica Ridzi, fost ministru, e acuzată pur şi simplu de delapidare din bani publici de 600.000 de euro, „pe bune”, şi e cercetată în libertate?
Procurorul Monica Macovei (europarlamentar PDL) atrăgea atenţia că o cercetare în stare de arest a parlamentarilor corupţi este obligatorie (ea se referea numai la Cătălin Voicu-PSD), fiindcă sunt în stare să-şi acopere infracţiunile, să distrugă dovezile, să influenţeze martorii, să intimideze… Exact ce poate (a putut să facă, pentru că e vechi cazul) şi ministrul-parlamentar Ridzi, aflat în libertate, nu? Păi ce fel de clasă politică parlamentară avem, pentru unii legea (şi procuratura) e ciumă, şi pentru alta e mumă?
În plus, în cazul parlamentarului corupt al PDL (aflat la putere) Ridzi se găsesc amânări, diversiuni şi ocolişuri procedurale, observă Alina Gorghiu. Mai e nevoie să insist pe submediocritatea morală a clasei noastre politice, total dependentă de interesele de partid şi de interesele personale?
