„Regina Maria – istorie şi destin”, la Ruse

“Muzeul Naţional Cotroceni”, în colaborare cu Asociaţia “Euroregiunea Danubius Giurgiu – Ruse” şi cu “Teatrul Dramatic” din Ruse, va vernisa miercuri, 27 noiembrie, la orele 18.00, în Foaierul “Teatrului Dramatic”, expoziţia de fotografie „Regina Maria – istorie si destin”, prilejuită de sărbătorirea Zilei de 1 Decembrie – Ziua Naţională a României. Printre personalităţile care au susţinut idealul unităţii naţionale se numără şi regina Maria.

Expoziţia de fotografie „Regina Maria – istorie si destin” a fost itinerată în perioada 8-28 iulie a.c., la Centrul Cultural „Palatul” din Balcic, bucurându-se de un mare succes de public şi de presă.

Expoziţia cuprinde fotografii reprezentând-o pe regina Maria alături de regele Ferdinand, decorând soldaţii şi regimentele care s-au afirmat prin acte de eroism în cadrul luptelor de la Mărăşeşti din august 1917, lupte care au culminat cu împlinirea visului de veacuri al românilor, unitatea naţională a statului român, la 1 Decembrie 1918.

Reşedinţa de la Bucureşti, Palatul Cotroceni, evoluţia lui din punct de vedere arhitectonic şi al decoraţiei interioare, imaginea reginei Maria în ambianţa Art-Nouveau a dormitorului său, vor fi, de asemenea, prezentate publicului din Ruse.

Palatul de la Balcic, „casa de vis” a reginei Maria, prezenţa reginei pe terasele şi aleile cu crini din grădina palatului, biserica “Stella Maris” sunt alte subiecte ilustrate de fotografiile cuprinse în expoziţie.

Alături de acestea, pe simeză se regăsesc şi fotografii ilustrând momente din viaţa reginei Maria: copilăria, căsătoria cu principele Ferdinand, tânără principesă împreună cu copiii săi, regina purtând costume populare româneşti şi încoronarea din octombrie 1922, de la Alba Iulia.

Itinerarea expoziţiei „Regina Maria – istorie si destin” la Ruse, cu prilejul sărbătoririi Zilei de 1 Decembrie – Ziua Naţională a României, deschide calea de a promova şi de a face cunoscută istoria României într-un context atât de special, dar şi de a a stabili parteneriate intermuzeale, care să se concretizeze pe viitor în manifestări şi evenimente culturale de excepţie.

Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 27 noiembrie – 8 decembrie 2013.

.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.