
Regizorul francez Luc Besson, recompensat cu premii César şi Lumière, este acuzat de viol de o tânără actriţă. Ea a depus plângere la poliţia franceză, susţinând că cineastul, cu care a colaborat la două dintre filmele lui, a agresat-o sexual săptămâna trecută.
Actriţa, care a cerut să nu îi fie dezvăluită identitatea, a confirmat pentru Variety că a depus plângerea, informaţie publicată iniţial de Europe 1. Ea a precizat că incidentul a avut loc pe 10 mai, după ce s-a întâlnit cu regizorul în hotelul Bristol din apropiere de Champs Elysees.
Reprezentantul regizorului a transmis că acesta „neagă categoric toate acuzaţiile care îi sunt aduse”. Zvonuri privind comportamentul sexual nepotrivit al lui Besson au apărut odată cu lansarea mişcării „#MeToo”.
Cineastul în vârstă de 59 de ani este cunoscut pentru filme ca „Nikita” (1990”, „Leon” (1994), „Al cincilea element/ Le cinquième élément” (1996), „The Lady” (2011) şi „Un monstre à Paris” (2011).
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.