Regizorul Botond Nagy a anunțat că, în contextul controversei create în jurul spectacolului ‘Proorocul Ilie‘, montat la Teatrul Național ‘I.L. Caragiale” din București, a primit mesaje cu caracter amenințător și discriminator pe platformele de socializare, drept pentru care a făcut plângeri penale și a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
”Ca urmare a evenimentelor petrecute în ultimele două zile, fac următoarele anunțuri:
În contextul controversei create în jurul spectacolului „Proorocul Ilie”, montat la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, am fost ținta unor mesaje cu caracter amenințător și discriminator pe platformele de socializare. Aceste mesaje conțin amenințări extrem de grave la adresa integrității mele fizice și psihice, precum și insulte și incitări la ură, motivate de originea mea etnică maghiară.
Ca urmare a acestor fapte, avocata mea a inițiat deja demersuri juridice împotriva a 14 persoane care au trimis mesaje de acest gen:
1. plângere penală pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare (art. 206 Cod Penal) și incitare la violență, ură sau discriminare (art. 369 Cod Penal)
2. petiție către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru constatarea și sancționarea contravențională a faptelor de discriminare comise împotriva mea.
Libertatea de creație artistică este un drept fundamental într-o societate democratică, iar amenințările și intimidările îndreptate împotriva unui artist din cauza operei și/sau originii sale etnice reprezintă un atac direct nu doar la persoana respectivă, ci la principiile esențiale care stau la baza unei societăți libere.
Consider că aceste mesaje depășesc în mod evident limitele libertății de exprimare și intră în sfera ilegalității.
Subliniez faptul că, așa cum a precizat și Teatrul Național București în comunicatul său oficial, spectacolul „Proorocul Ilie” nu își propune să aducă vreo ofensă credinței creștine sau oricărei alte convingeri religioase, ci este „o reflecție asupra credinței, asupra fragilității convingerilor umane și asupra pericolelor extremismului de orice fel”.
Doresc să mulțumesc tuturor celor care și-au exprimat solidaritatea.
Voi continua să îmi desfășor activitatea artistică cu aceeași pasiune și dedicare, fără a-mi lăsa libertatea de creație limitată de acte de intimidare”, a scris pe Facebook regizorul.
Patriarhia Română a transmis un punct de vedere referitor la această piesă de teatru, arătând că a luat act ”cu mâhnire” de utilizarea defăimătoare a simbolurilor religioase creștine în timpul interpretării spectacolului. Reprezentanții Patriarhiei au precizat că respectarea simbolurilor creștine constituie un act spiritual și cultural important și necesar într-o lume tot mai secularizată și înclinată spre o interpretare lipsită de discernământ a vieții spirituale.
Și TNB a reacționat, precizând că montarea este o reflecție asupra credinței, asupra fragilității convingerilor umane și asupra pericolelor extremismului de orice fel, fiind un demers artistic care încurajează toleranța, dialogul și o înțelegere mai profundă a complexității spiritului uman.
Teatrul Național ”I.L. Caragiale” din București a arătat că spectacolul nu are nicio intenție de blasfemie sau lipsă de respect față de valorile religioase.
”Considerăm că unele reacții critice sunt rezultatul unei interpretări eronate a mesajului artistic, care nu neagă, ci dimpotrivă, pune în lumină complexitatea relației dintre om, credință și societate. Respectăm dreptul fiecărui spectator de a avea propriile convingeri și încurajăm dialogul deschis, în spiritul valorilor teatrului ca spațiu al reflecției și al libertății de expresie. Teatrul este, prin definiție, un loc al întrebărilor, nu al răspunsurilor impuse, un spațiu în care fiecare spectator are libertatea de a interpreta și de a reflecta”, a precizat TNB.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
-TEATRUL NAȚIONAL,NU TREBUIE SĂ EMANE, DECÂT,ARTA DE A IUBII *ARTA PENTRU EXISTENȚA ROMÂNIEI*
-PENTRU CELELALTE TEATRE DIN ȚARA NOASTRĂ,SE GĂSEȘTE LOC,TUTUROR VIZIUNILOR ȘI PRODUCȚIILOR ARTISTICE.
-ÎN CAZUL DE FAȚĂ,OBRĂZNIOCIA POTENȚLOR,SOLICITĂ PROTECȚIE,ÎN LOCUL DISCRIMINAȚILOR.
Ai dreptate,intr-un teatru de stat ar trebui sa existe putina decenta.Intr-o tara crestin ortodoxa asemenea piesa nu ar trebui jucata pe scena teatrului national.
Golanii care au inscenat porcaria asta trebuie interzisi in salile de spectacole. Nimeni n-are voie sa batjocoreasca credinta si religia unui popor.
Pentru cei săraci cu duhul, măi oameni buni , dacă nu va plăcut piesa trebuia să părăsiți sala, este la fel cum te uiți la un film imbecil pe Netflix, dacă nu-ți place îl oprești de la primele acțiuni și cauți altul ș.a.m.d., nu trebuie să-l urmărești până la capăt, noi oamenii suntem diverși așa ne-a creat ENTITATEA CARE GUVERNEAZĂ UNIVERSUL, nu toți avem sau trebuie să avem aceleași concepții și aspirații, toți ne naștem liberi și suntem egali în drepturi și îndatoriri, ne place sau nu ne place ceva ne spunem opiniile într-un mod civilizat și în limita bunului simț, fără acuzații radicale și amenințări inchizitorii, știți ce zic ?
Tu cunosti semnificatia expresiei ”sarac cu duhul”?
Noi,cei ,,saraci cu duhul,,respectam libertatea de exprimare si creatie,dar nu toleram insulta. Biserica este MAMA,iar IISUS HRISTOS este TATAL nostru,iar aceasta piesa ne batjocoreste familia crestina.Tie ti-ar conveni sa-ti fie batjocorita familia? Imagineaza-ti ca familia ta ar fi subiect de film si ar fi batjocorita in numele creativitatii.
Zi binecuvantata!Domnul sa fie cu tine!
Libertatea de exprimare nu inseamna si libertate de consecinte
Asta inseamna teatrul finantat de stat/UE: actul de creatie ca funktionareala. ‘Opozitia’ vrea doar sa schimbe continutul ideologic al tevaturii: ar trebui sa ceara incetarea amestecului statului in educatie, cultura, stiri. Altfel, romanii nu vor mai avea niciodata o alta Miorita, un alt Eminescu – doar propaganda, rulata cind de-un Banescu, cind de-un Patrusca (vezi anon.to/O9TePr)… Atit progresistii cit si conservatistii pot sa aiba cultura pe care o vor – dar nu pe banii din taxele romanilor sau altor europeni. Sa invatam ceea ce trebuie din trumpism, din lichidarea USAID, PBS, NPR s.a. …
montat la Teatrul Național ‘I.L. Caragiale” din București PE BANI PUBLICI!
-ha,ha,ha,
are de ce sa-i fie frica,
ASA II TREBUIE!
Să-ți permiți sa jignești milioane de oameni iar apoi sa te plângi că ești hulit mi se pare tupeu.La ce te asteptai?
Cu aceleași drepturi ale democrației și libertății de exprimare,ce ar spune ei sa.i înjosim simbolurile ,religia,crezul său originile …..că e Democratie!!!dar noi nu i facem pentru că scopul vieții noastre nu sanr provocările sau jignirile ….Ăștia vor Tinut Secuiesc!!!!
De.mocr.ație este despre dreptul de în.jos.irea și jig!ni?rea,pr.ov.oca.rwa altora ???De ce nu fac un spectacol cu au.str.iecii, ola.nde.zii,ame.ric.anii r.uși.i ma.ghi.arii,e.vr.eii ț.iga.n.ii ,m.usu.lma.nii????pentru ca su.best.i.me.aza tole.ranta NOASTRA și ar primi o ră.spla.tă pe măsură pr.ovo.căr.ilor celor enumerați mai sus CEVA BUN ,VALOROS ,NU PROMOVEAZĂ!!!
De ce nu fac un spectacol care sa IN.JOS.ESCA și să ji.gne.ască au.str.iecii, ola.nde.zii,ame.ric.anii r.uși.i ma.ghi.arii,e.vr.eii ț.igan.ii ,m.usu.lma.nii????pentru că se că.ka pe tole.ranta NOASTRA și ar primi o ră.spla.tă pe măsură pr.ovo.cării .RE CEVA BUN ,VALOROS NU VORBESC ,NU PROMOVEAZĂ!!!
Cu sau fără intenție, efectul există. Pentru echidistanță domnul regizor ar trebui să facă niște piese și cu simboluri ale altor religii.
Ungurul ala si-a batut joc de bucurestenii credinciosi cu adevarat. Desi aduce mai mult cu o alta actiune pe tipar sorosist progresist care urmareaste distrugerea religiilor. Directorul teatrului national si altii trebuie imediat demisi. Tot personalul din teatru stia ce se pregateste.
„… insulte și incitări la ură, motivate de originea mea etnică maghiară.”
Păi, spune și tu că nu ești de fapt maghiar, ci ceva mai puțin, fără acea particulă chicoteală ( hi)și ai scăpat de toate… 😎
„Libertatea de creație artistică este un drept fundamental într-o societate democratică” !! Are si tupeu golanu’ dereglat ! Baaa ! „piese” din astea sa montezi la Balaceanca, cu colegii de salon de „glumeti”, si cu infirmiera sefa (sora Diesel) pe post de ‘costumiera” ! (ps : curios, cind pun mouse-ul pe poza apare „piesa teatru”, cind in mod normal ar fi trebuit sa apara „gunoi” …)
Spectacolul „Proorocul Ilie” este o BLASFEMIE la adresa crestinilor romani ORTODOXI, piesta pusa in scena de acest Botond Nagy,hungur EVANCHELIST de 29 ani din municipiul Sf. Gheorghe bugetul Covasna.
Patriarhia a avut pana acum un punct de vedere? Suntem in postul Pastelui.
Proorocul Ilie e din Vechiul Testament ! De ce s-au utiliZat simboluri Creștine și nu Menorahul, de ex. ?
Eeeeeh ? măR😜g…
●●● RumburKK ●●●
Mai ales că mulți dintre cei ce se dau maghiari sadea, mai ales cei din UDMR, sunt de fapt cu menora în suflet … 😎
Culmea tupeului, hotul striga hotii.
Inversiune acuzatoare si tupeu. Nici nu au de ales, de altfel. Doar n-o sa recunoasca public adevaratele motive si adevaratii comanditari.
Cand intrebarea hotaratoare in aceasta speta ca si in altele nu este atat daca piesa e o batjocura sau nu la adresa valorilor comune, crestine in acest caz, ci DE CE ACUM, tocmai in postul Pastilor?
Abia acest aspect este graitor!
Inca o data: DE CE ACUM?
Se vad urme de făină pe la nasul ha/ortistylui
Panarama în loc să-și toarne cenușă în cap el face plângeri ,lui v. Bănescu te-ai plâns
In ce timpuri am ajuns să trăim…imoralitate, iresponsabilitate, dictatură, cenzură, ateism , desfrânare,dezbinare, ură, materialism, sodomism, etc.
Eu nu știu cum ne rabdă Dumnezeu, eu una n-aș fi putut?!
Teatrul este locul pentru piese de teatru.Biserica pentru bigoti.Nu se tin slujbe la teatru si nici nu se joaca piese de teatru in biserici.Asa ca..A,ca popii joaca teatru cum ca ei vorbesc cu sfintii,asta nu va deranjeaza bigotilor?
Nea artistu,asuma-ti mizeriile pe care le faci si suporta consecintele cu demnitate.apoi te poti plange si lamenta.
Lache,napoiati ca voi l-a amenintat. Rau fac popii care va incita sa fiti prostovani si inapoiati.
Corect! Precum musulmanii infractori, sunt prinși de poliție din ies la atac pe motiv de ură de rasa! Băi maghiarilor, ați ajuns chiar ultima cârpă de șters orice mizerie făcută de voi? Voi va aruncați mizerii in cap și tot voi urlați? Voi vă urcați calare cu orice denigrând religia ortodoxă și tot voi urlați? Sunteți bolnavi cu duhul? Faceți o piese contra musulmanilor și o puneți în scenă în Egipt sau oricare tara europeana, sa vedem reacția cetățenilor! Acolo nu mai scoateți niciun sunet! Ați uitat de Charles hebo din Franța cu pictura bășcălioasa? Da, la sediul ziarului s-a întâmplat ceea ce nu vi se întâmplă vouă pentru că, românii sunt decenți? Tăceți dracului din gura și nu mai provocați sa culegeți daune! Nu cred că, daca semănați vânt provocator, veți culege armonie și plăcere oriunde ați practică
MEDIOCRII ĂIA NU TREBUIAU BĂGAŢI ÎN SEMĂ.
Piesa aceasta de teatru se lipește perfect pe profilul fostului purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, celebrul Banescu si fără niciun dubiu pe profilul Patriarhului Daniel.
Deci, care-i problema? Care este titlul lucrării de doctorat a lui Daniel? Nu cumva piesa este inspirată exact din aceasta Teza de doctorat: „Teologie şi spiritualitate creștină. Raportul dintre ele și situația actuală.”
Este posibil ca Banescu sa fi apreciat manaria respectiva. S-a laudat ca a studit in Europa. Cea sorosista trebuie sa adaugam noi.
E simplu sa te ascunzi in spatele libertatii de creatie.Nu-ti convine ca unul si altul te face ung ur imp utit.
Zici ca piesa nu isi propuneb sa aduca ofensa credintei crestine,dar ce sa vezi chiar asta face.
Je suis Botong!
fiecare cu durerile si traumele sale… si de-o parte si de alta… unul care n-a fost crucificat , altu care, ca sa se simta barbat, cauta sa se asocieze miturilor… daca primul ramine victima/imaginea urmasilor care l-au pictat in fel si chip, cel de al doilea este propria sa vicitma… interesante atit declansatoarele cit si reactiile. ambele vorbesc despre cei implicati.