Reintră Crin Antonescu în cursa prezidenţială?

Klaus Iohannis nu exclude discuţii privind reintrarea lui Antonescu în cursa prezidenţială. 55 de candidaţi pe 31 de locuri de vicepreşedinţi. Norica Nicolai cu cuţitele pe masă. O două manipulare anti-PNL marca Antena3.

Reintră Crin Antonescu în cursa prezidenţială?

Klaus Iohannis nu exclude discuţii privind reintrarea lui Antonescu în cursa prezidenţială. 55 de candidaţi pe 31 de locuri de vicepreşedinţi. Norica Nicolai cu cuţitele pe masă. O două manipulare anti-PNL marca Antena3.

În această dimineaţă, de la orele 10.00 și-a deschis lucrările Congresul ordinar al PNL.

Participanţii la congres ratifică deciziile luate vineri la Congresul extraordinar. O sinteză a ce se va întâmpla la congres a expus Klaus Iohannis într-un interviu dat vineri postului Realitatea Tv. De menţionat că în cadrul interviului Iohannis nu a exclus ca fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu să (re)intre în cărţi ca prezidenţiabil al PNL. Iată ce a spus Iohannis: Sâmbătă e o zi specială pentru PNL, vom avea alegeri pentru șefia PNL, mâine se va hotări în ce direcție merge PNL în perioada următoare. Avem două chestiuni strategice de discutat și de votat: unificarea dreptei, este vorba de fuziunea cu PDL; tot sâmbătă vom discuta adeziunea PNL la PPE. (…) Avem o rezoluție pentru sâmbătă, în ordinea de zi. Avem rezoluție pentru stabilirea nominală pentru candidatul PNL pentru cursa prezidențială, urmând ulterior să avem o negociere politică, măsurători sociologice cu PDL, iar ulterior să stabilim candidatul unit al dreptei. Am discutat cu domnul președinte Crin Antonescu, care a fost una ca între prieteni, a rămas că indiferent cum continuăm, am stabilit să continuăm împreună. Rolul domnului Crin Antonescu va fi foarte important în campania în care intră în PNL. Este posibil ca domnul Antonescu să apară sâmbătă în discuții pentru alegerile prezidențiale”.

UPDATE: Votul pentru șefia PNL început la ora 13 s-a încheiat la ora 14.00.

UPDATE: Klaus Iohannis, candidat la șefia PNL, a afirmat sâmbătă, în fața Congresului că el nu este ”traseist” politic și nu a fost comunist, spunând că deținerea președinției partidului este cel mai important proiect al său.

UPDATE: Ioan Ghișe, candidat la președinția PNL, a declarat în fața Colegilor săi întruniți în Congres că liberalii nu trebuie să se grăbească să fuzioneze cu PDL, despre care a spus că e un partid etichetă al lui Traian Băsescu, care a tăiat salariile și pensiile când a fost la guvernare.

UPDATE: Preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis a anunţat sâmbătă, după discursul lui Crin Antonescu, că actuala conducere interimară îşi depune mandatul, lucrările urmând a fi conduse până la vot de preşedintele de onoare Mircea Ionescu Quintus.

UPDATE: Fostul președinte al PNL Crin Antonescu a transmis un mesaj „trădătorilor” din partid la Congres, spunând că „cine trădează încetează să mai existe”.

UPDATE: Deputatul PNL, Radu Zlati, candidat la funcţia de vicepreşedinte al partidului, susţine sâmbătă desemnarea lui Crin Antonescu pentru poziţia de candidat la prezidenţiale, alegerea lui Klaus Iohannis în poziţia de preşedinte al PNL, precum şi afilierea la PPE şi fuziunea cu PDL.

Zlati susţine în expunerea proiectului său pentru a fi ales vicepreşedinte al PNL ca fostul lider al partidului, Crin Antonescu, să fie desemnat candidat la alegerile prezidenţiale.

Ce se decide în Congres

Liberalii vor alege preşedintele partidului, cei 31 de vicepreşedinţi şi vor nominaliza prezidenţiabilul PNL. De asemenea se va oficializa, prin votarea unor rezoluţii, fuziunea cu PDL şi afilierea la PPE.

Candidaţi la preşedinţia PNL
Klaus Iohannis (primar Sibiu) şi Ioan Ghişe (senator Braşov)

Candidaţii pentru cele 31 funcţii de vicepreşedinţi

Preşedinţi de consilii judeţene
Cristian Adomniţei (Iaşi), Aristotel Căncescu (Braşov), Ciprian Dobre (Mureş), Răducu Filipescu (Călăraşi), ), Sorin Frunzăverde (Caraş-Severin), Mircea Moloţ (Hunedoara),
Vasile Mustăţea (Giurgiu), Cornel Popa (Bihor), Florin Ţurcanu (Botoşani)

Senatori
Teodor Atanasiu (Alba), Tudor Barbu (Gorj), Iulian Dumitrescu (Călăraşi), Ioan Ghişe (Braşov), Lucian Iliescu (Giurgiu), Octavian Moţoc (Tulcea), Marius Nicoară (Cluj), Dian Popescu (Gorj), Sorin Roşca Stănescu (Dâmboviţa), Nelu Tătaru (Vaslui), Varujan Vosganian (Iaşi)

Deputaţi
Florin Alexe (Bucureşti), Marin Almăjan (Teleorman), Cristian Buican (Vâlcea), Mihăiţă Calimente (Arad), Mircea Cazan (Sibiu), Victor Paul Dobre (Galaţi), Mircea Dolha (Maramureş), Stelian Dolha (Bistriţa), Alina Gorghiu (Bucureşti), Virgil Guran (Prahova), Dan Motreanu (Călăraşi), Vlad Nistor (Bucureşti), Ludovic Orban (Bucureşti), Cristina Pocora (Ialomiţa), Mircea Roşca (Prahova), Nini Săpunaru (Vrancea), Gigel Ştirbu (Olt), Lucian Varga (Bihor), Vasile Varga (Brăila), Mihai Voicu (Dolj), Radu Zlati (Cluj)

Europarlamentari
Cristian Buşoi, Raul Helwig, Norica Nicolai,

Primari
Rareş Mănescu (S6 Bucureşti), Nicolae Robu (Timişoara), Constantin Sava (Urziceni), Marcel Vela (Caransebeş).

Lideri locali
Corneliu Bhichineţ (Vaslui), Iulian Luca (Neamţ), Eugen Pop (Sălaj), Virgil Popescu (Mehedinţi), Marian Dumitru Tomoioagă (Arad), Gelu Zetea (Satu Mare).

Candidaţi pentru calitatea de prezidenţiabili
Klaus Iohannis (primar Sibiu) şi Crin Antonescu (senator Teleorman)

Norica Nicolai va ataca fuziunea şi trecerea la PPE

Congresul va avea şi un moment fierbinte. Norica Nicolai a anunţat vineri seara la Antena 3 că va avea un discurs împotriva fuziunii cu PDL şi afilierii la PPE. „O să încerc să le spun liberalilor că PNL e un partid pentru care merită să te bați. Am să le spun că o fuziune prin comasare, așa cum dorește PNL, ar duce inevitabil la dispariția PNL și le-aș spune că sunt foarte puternici și că îl pot susține pe Iohannis rămânând liberali. Mă voi opune la ambele (fuziunea cu PDL și trecerea la PPE – n.a.). Principalul argument la această fuziune e respectul față de români. E foarte greu să ascunzi sub numele de PNL un partid care și-a bătut joc de români și de România. Pentru ei e normal, nu mai sunt, speră că i-a uitat oameni, dar această memorie scurtă e o mare eroare” a anunţat Norica Nicolai. Ea a afirmat în emisiune că „sunt foarte mulţi participanţi la congres” care sunt de acord cu ea.

O nouă manipulare anti PNL marca Antena 3

Vineri seara PNL s-a „bucurat” de un spaţiu generos la Antena3. În mai multe emisiuni, moderatorii au atacat la baionetă decizia de fuziune cu PDL şi trecerea PNL la PPE. Cu această ocazie s-a lansat cea mai nouă manipulare anti-liberală. „Sunt convins că se va vota fuziunea. Cei care sunt în funcţii (de conducere în PNL – n.a.) acum cred că rămân. Nu. O să-i ia DNA pe rând şi locul lor o să fie luat de PDL-işti care intră în PNL”. Este însă posibil să nu fie chiar manipulare, ci o ameninţare, dacă ţinem cont de ce a mai afirmat moderatorul emisiunii, Răzvan Dumitrescu: „Este un pronostic de-al meu şi de regulă am dreptate”. Un alt moderator, Radu Tudor a plusat: „recunoaşterea de către Crin Antonescu că în 2012 a fost lovitură de stat, va încolona mulţi liberali sub pulpana lui Tăriceanu”. Radu Tudor s-a referit la o declaraţie a lui Antonescu dată joi la Realitatea Tv. Numai că Antonescu a spus cu totul altceva: „oamenii în Parlamentul European înţeleg prin politică altceva decât să te duci din când în când să îl înjuri pe Băsescu la Antena 3 ca europarlamentar, sau la B1 să denunţi lovituri de stat, tot ca europarlamentar”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.