Relansarea Ceaușeștilor

Doi mahalagii din Colentina vorbesc politică.

– Tu ce zici, frate, se întoarce comunismul?

– Da, de ce mă-ntrebi, mă?

– Păi, nu vezi că toată ziua-s cu Ceaușescu în sus, Ceaușescu în jos. Au ajuns să calculeze și salariul care i-a rămas neluat! A apărut un boșorog care zice să-i dea ‘napoi și tigăile, și furculițele.

– De-un fel era mai bine pe vremea lui Ceaușescu. Ne dădea case, ne dădea service. Cu mîncare era mai rău. Şi cu excursiile pe-afară. Şi cu televizorul.

– Da, mă, stăteam la coadă, da coada era demnă, zice mahalagiul patriot.

– Ştii ceva? Ia mai du-te Dracului! Ești un mare prost.

Adevărul e că am ajuns să avem „specialiști” în Nicolae Ceușescu, în Nicu, în Zoe și chiar în comunismul românesc. La Elena Ceaușescu nu se înghesuie nimeni. Toți se tem ca de moarte de aura nefastă a celei care era considerată un geniu al răului. Poate, peste 10-20 de ani, să se găsească unul care s-o scoată drept o frumusețe defunctă. În rest, cine a dus tovarășului un pahar cu apă vrea și el certificat de specialist în epocă. Unul dintre bucătarii de la o vilă de protocol a Partidului Comunist Român este deja doctor în Ceaușești. Şi el a devenit o vedetă. Nu mai gătește pentru toți proștii și pentru miliardarii de carton. Se duce în Germania și dă recitaluri culinare pe bani buni. Nu știe germană și nu pricepe că este prezentat drept bucătarul lui Dracula. Dar, de admirat îl admiră pe Ceaușescu. Chiar îl laudă că era corect, nu era chior, nu bea, nu umbla după femei! Ce mai, caracter nu glumă!

Prostia aia cu traseul roșu a prins. Ba, comunicatorii peltici au lansat și ideea că Ceaușescu ar fi cel mai important brand al României. Unul planetar. Ca atare, să ne prezentăm ca fiind din „Ceaușescu country”. Ne mai rămîne ca ministerul mamut al Elenei Udrea să le distribuie turiștilor străini și tricouri având chipul lui Nicolae Ceaușescu pe piept. Che Guevara s-a demodat. Pe același tricou, pe partea din spate, am putea imprima și Casa Poporului, cea mai mare clădire a lumii în care lucrează și astăzi 300 de neuroni risipiți prin 900 de scăfîrlii.

În România, timpul curge anapoda. Judecățile se schimbă după anotimp, după regim, după salariu sau după pensie. De exemplu, vara ar trebui să se numească Ceaușescu Time. În lipsă de evenimente, de conflicte politice, televiziunile se concentrează numai pe destinul familiei Ceaușescu. Să cunoaștem amănunte despre vizitele de lucru, despre activitatea lui Nicu la Sibiu, despre politica românească în Africa, despre măreția economiei socialiste. Să-i intervievăm pe toți cei care au ajuns în zona erotico-afectivă a familiei Ceaușescu. Să facem un institut Ceaușescu pentru cunoașterea aprofundată a vieții celui care n-a fost o caricatură de om, ci un proletar pursînge.

Competiția disperată dintre televiziunile de știri din România a găsit un subiect cu lipici la prostime: Ceaușescu-producător de rating! Ceaușescu face audiență și cînd se discută despre Corbu și Sarona. Să fie ăsta semnul une revoluții nedecontate? Sau al unei democrații neconsolidate? Sau sărăcia să-i întoarcă pe vîrstnici spre o epocă în care erau sănătoși și puternici? Sau se întoarce comunismul, vorba mahalagiului?

Oameni buni! Nu se întoarce nici un comunism. E vorba de rating, nu de ideologie. Se relansează doar cîțiva dintre băgătorii lui de seamă, se răcoresc unele neamuri și țara traversează un soi de telenovelism public. Şi o mare criză de subiecte serioase. Seara, România arată ca o republică sentimentală fără probleme, captivată de destinul familiei Ceaușescu. Noua modă Ceaușescu nu este decît o chestiune de rating. Rating, nu comunism! Asta nu pricep unii, chiar și cei pe care îi copleșește nostalgia și care se amăgesc la gândul că vremurile de odinioară pîlpîie la orizont.

Din păcate, rating fac și Serghei Mizil, și Mitică Dragomir, și Vadim, și Becali, și Mihaela Rădulescu, și Bianca Dragușanu, și Simona Senzual, chiar și Dan Diaconescu. Şi, evident, orice prostie sau siropărie despre Nicolae Ceaușescu!

Moda Ceaușescu nu-i decît o criză de subiecte jurnalistice și o foame nebună de povești romanțate. Ceaușescu, împreună cu toți ai săi, e un soi de subiect a la Cartianu sau Dan Diaconescu. Un fel de serial romanțat care se poate duce și 1.000 de episoade. Adică o iluzie pentru publicul amărît, gata să evadeze într-un basm sau să se refugieze din România de azi în lumea nesfîrșită a aducerii aminte.