Relația României cu o super-putere precum China. Scriitorul Mircea Dinescu a răbufnit

”China nu uită și nu iartă. O flegmă tricoloră a devenit arma diplomatică a României”, spune Dinescu.

De (I.R.)
Relația României cu o super-putere precum China. Scriitorul Mircea Dinescu a răbufnit

”China nu uită și nu iartă. O flegmă tricoloră a devenit arma diplomatică a României”, spune Dinescu.

Scriitorul Mircea Dinescu a criticat dur conducerea MAE după scandalul prezenței lui Adrian Năstase și a Vioricăi Dăncilă la parada de la Beijing.

”Ne-am găsit noi, buricul Pământului, să nu trimitem un ambasador și să ne dăm mari că noi suntem pe altă planetă decât China. O prostie fără de margini”, a apreciat scriitorul la Realitatea Plus. ”China nu uită și nu iartă. O flegmă tricoloră a devenit arma diplomatică a României”, a sintetizat Dinescu.

„Eu am fost șocat, acum câțiva ani, când Traian Băsescu, probabil, băuse ceva mai mult, a spus că noi nu trebuie să avem relații cu China. Era o dragoste reală pentru România. Ori noi nu am știut să răspundem acestei simpatii venite din partea Chinei.

Ne-am găsit noi, buricul Pământului, să nu trimitem un ambasador și să ne dăm mari că noi suntem pe altă planetă decât China. O prostie fără de margini. Și această domnișoară care e la Ministerul de Externe, eu am ironizat-o acum câteva luni.

Pentru că se tot făcea mișto în presă de faptul că ea are o figură, nu e chiar o Miss România așa. Deși ea avea farmecul ei. Din păcate m-am înșelat.

Domnișoara cu pricină a dat cu mucii în fasole, deci nu a lăsat să vină ambasadorul Românei la această paradă. Să știți, China nu uită și nu iartă. O flegmă tricoloră a devenit arma diplomatică a României.

E destul de trist, e jalnic. O cădere atât de mare a diplomației românești, eu n-am mai văzut ca în zilele noastre, să știți. Gândiți-vă că noi în 30 de ani n-am reușit să aducem o generație cu adevărat inteligentă la putere”, a declarat poetul Mircea Dinescu pentru postul TV citat.

El s-a referit și la președintele României și la premier.

”Sunt oameni care nu știu să comunice, nici premierul nu știe să comunice, domnul Bolojan fuge de jurnaliști, nici președintele României săracul nu știe să comunice. E ceva jalnic. Și când tu vrei să croiești în noua Românie jucându-te de-a croitorul, adică tăind cu foarfeca unde nu trebuie, pentru că mai nou nu, au tăiat de la bătrânii pensionari, au tăiat de la mâncarea copiilor, nu știu să se poarte.

Păi președintele României a stat cu cadavrul lui Iliescu în casă și n-a reușit să aprindă și el o lumânare și să spună, iartă-l, doamne, că Iliescu trebuia iertat pe lumea ailaltă, că o să ajungă în iad pentru mineriade. Dar n-a ca să catadicsit măcar chestia asta de bun simț, de creștin român. În campanie ne-a promis domnul Nicușor Dan că nu va majora TVA-ul.

Mai avea un pic și își făcea tatuaj cu asta. Nu-l vedeți cum se bâlbâie. E foarte trist, un personaj foarte trist, din păcate.

În fine, nu e nicio speranță pe cuvânt. Și tineretul a ieșit în stradă pentru ei, scuipă acum, au scuipat în bursele tineretului, în mâncarea pe care trebuia să o primească la școală, că încă sunt copii care, unii vin pentru mâncare, din păcate, după 30 de ani de capitalism, sunt copii lăsați de izbeliște, fiindcă noi, după Ucraina, suntem a doua țară, un popor fugit de acasă. 8 milioane de români sunt fugiți de acasă, pe locul 2 după ucrainieni, da? Și au rămas bătrânii prin sate ca să crească acești, care ar fi venit la școală unii de ei numai pentru că li se dădea o farfurie de mâncare caldă. Deci aici a venit domnul Bolojan cu toporul, să omoare chestia asta”, a mai punctat poetul.

Distribuie articolul pe:

60 comentarii

  1. De unde sa mai aiba Tarisoara bani si pt.copiii care fac foamea ? Se culca seara flamanzi,se scoala dimineata si mai flamanzi,mai au vlaga sa mearga la scoala ? Ce mai era pe fundul sacului,vreo 12 meleoane,i le-a dat AEP-ul lui Plicusor,ca murea de foame,sa aiba si el acolo pt. o ciorba de fasole cu afumatura,pt. un pahar cu lapte,pt. o slanina cu sorici.

  2. Unii nu ne dau nici vize sa intram in tarile lor -„aliati”- in timp ce China e deschisa oricui ;
    China detine tehnologii care ne pot aduce in secolul asta ;
    Daca am ajuta China sa produca fara poluare(inventiile Hornet) probabil ne-ar ajuta in alte domenii..

  3. CHINEZII sunt MultPreaDeștepțiînPOLITICĂdupăCINCI MII de Ani de Statalitate ca să CONFUNDE niste Imbecili SINIȘTRI PUȘI de LIFTELE Dreacului în CAPu ROMÂNIEI, cu CE simte Și PRICEPE Poporul

  4. @CONTESTATARUL

    Dar spera ca nimic din ce-i muritor nu-i vesnic si poporul roman care a reusit sa fie o punte in acea lume trecuta va reusi sa se ridice din mlastina asa zis civilizata si sa devina ceea ce stiu toti de la Nostradamus=Mesoptamia Europei…Tartaria a confirmat la 300-400 dupa moartea lui pana la Eminescu:”la trecutu-ti, mare viitor”…Oamenii adevarati stiu, iar unii nu vor si incearca sa ne cufunde in bezna/noaptea pe care vor sa o introneze…Numai ca doar odata in amintirile umanitatii soarele a rasarit de la apus la propriu, poate e momentul disparitie dinozaurilor acum 60 de milioane, poate in alta data…totusi Rasaritul soarelui e la locul lui azi…pana si astrologii il folosesc si ii spun Ascendent…

  5. CHINEZII sunt MultPreaDeștepțiînPOLITICĂdupăCINCI MII de Ani de Statalitate ca să CONFUNDE niste Imbecili SINIȘTRI PUȘI de LIFTELE Dreacului ăn CAPu ROMÂNIEI, cu CE simte Și PRICEPE Poporul Român

  6. poți plange dinescule pt iliescu,,,pe tine cel putin ,te-a facut boier,că om nu prea pot spune că esti,,,la cât ai profitat si profiti de români poți lătra incă,,,,mă consolez cu gandul ca TU si alți profitori nu puteți lua nimic cu voi,acolo unde saracii și bogații ajung oricum.

  7. Ți-am zis „nea Mircea”că te toca USR,-istii și îți jumulesc ratele ,găinile și gâștele.
    O să fie Dunăre plina de puf!
    Apoi te vor acuza că nu protejezi natura!

  8. BUNĂ!
    Ce reforma? Bolojan s-a apucat de taiat ca un contabil foarte prost care se uita la niște numere,cheltuieli si reduce de unde nu trebuie!Ca un contabil foarte PROST! Sa tai de la copii,de la elevi,studenti,mame cu COPII ,dr la gravide,persoane cu handucap si sa obligau persoane fără venit sa plateasca asigurari de sanatate,dar sa protejezi pe cei cu uvenituri foarte mari,exemplu membrii ccR este ceva odios,criminal.
    IN ROMANIA NU SE REUSESTE,NU SE VREA
    COLECTAREA TVA IN PLUS MULTINATIONALELE SUNT CA INTRUN PARADIS FISCAL!
    RUȘINE! DATI-VA DEMISIA IN FRUNTE CU NICUȘOR SI BOLOJAN!
    PS.
    FRANTA SI-A PUS UN GUVERATOR CARUIA ROMANII II ZIC PRESEDINTE!

    1. De profiturile exportate de multinationale si furturile mascate, dar in stil mare de milarde prin diverse programe nu taie.
      De la alti mici nu se opresc dim taiat.
      Multinationalele sunt de prin vest, de la Macron si Ursula, se subintelege.

  9. latraul asta tradator s-a lipit de o problema evidenta pentru toata lumea (nu doar pentru „scriitorul” dinescu, capitalist din clasa muncitoare) sperand sa nu-i mai zboare portul si „cetatea” de sub picioare…fara suport intelectual solid si/sau resurse pe masura ambitiilor de frustrat care a participat la regia unei „revolutii” care l-a facut „capitalist” (rasplata pentru arhivele ingropate ale securitatii) a ajuns la fundul unui sac prea mare (chiar decat palaria!) pentru posibilitatile lui

  10. Doamne fereste ca acesti incompetenti politicieni si guvernanti romani, sa nu ne arunce pana la urma si intr-un razboi .

  11. Con spune:
    05 sept. 2025 la 13:03
    Bardul nostru natzionalle ( coada de topor bolshevic) a uitat sa spuna de verishorii tov.Y.Ylisuc Ninel (citeshte invers Lenin), foshti activishti shi ei pe la UTC-ul lui, ce au fost daruitzi cu coroane de aur de la BNR-ul tov.Manoli, shi drept recunoshtintza au uitat sa vina la priveghi sa-i cante manele bolshevice. Se uita faptul ca totzi aceshtia au fost racolatzi din lipsa di cadri de sub crutzele cu coviltir, ca adevarate cadre di nadejda PCR, dar in cazul de fatza simtzindu-se cu musk a pe caciula este explicabil. Acum ce mai dorim noi, ca tot se baga poetul in toate, sa rezolve problema cu Bugetul, dar nu populist sau cosmetic ca Boulovan. Desigur va avea solutzii precum capodoperele lui scrise pe sticlele de vin de pe moshia daruita la fel shi tov. Ysar escu=oltean barat…
    O zi buna.
    Con

  12. N-aș pune civilizația occidentală deasupra celei chineze. Până acum 25-30 de ani o puneam, categoric!
    Acum, însă, când infractorul – cu guler alb, gri sau negru de jeg – are mai multe drepturi decât cetățeanul onest, ceva pute rău.
    Cât despre China, a refuza să faci afaceri cu ea (și cu Rusia), lovind grav interesele românești ca să nu contravii celor vest-europene, ăsta e semn de retard antinațional masiv.

  13. Parerea este ca ar trebui sa-i opreasca cineva, pana nu ramanem iremediabil singuri.
    Este f greu de intuit ce planuri au cu ac tara?! in situatia in care pt noi decid de la o vreme doar altii.

  14. Mare smecheras asa sa am eu bini,ginere de kominternisti autentici..mosier revolutionar si cate si mai cate
    ‘Cum stam la malul Iordanului,
    Vedem lucru minunat
    De toți sfinţii lăudat

    1. Ca bine zici.Trist e ca asa zisii intelectuali de frunte a acestei tzari si-au dat girul pentru aceste nulitati antinationale .”Noi nu muncim si nici nu gandim”- iata lozinca „elitelor” noastre !

  15. Prostracu Bug Dan se mira ca COM internista sub acoperire anti-COM intern care a studiat la Moskwa nu a participat la parada Mili Tara!?

  16. Zi ceva si despre abominabilul sistem al pensiilor speciale , pe care le primesc si mii de revolutionari ( stii ceva de asta ?) , despre miile de sinecuri , despre cumulul pensie speciala – serviciu la stat , despre nepotismul desantat , JEFUIREA STATULUI PRIN CONTRACTE MASLUITE , etc , etc ! Pt. ca astia vor caderea guvernului BOLOJAN !AICI este buba , si trebuie sparta . Altfel , va fi sparta ROMANIA .

  17. Pai numirea asteia la MAE n-are treaba cu competenta. E facuta pe baze strict ideologice. Cum sa contam in lume cu asa nulitati?!
    De ce trebuie noi sa ne stricam relatiile cu China? Sau cu Rusia? Ca asa ne cere Ursula?
    Nemtii nu stiu ce sa faca ca sa atraga investitorii chinezi in DE, noi nu stim cum sa-i alungam. Asa este cand ascultam de niste politicieni care nu au NICIO raspundere ptr deciziile lor.
    Poate fi cineva mai prost ca romanul, cu exceptia altui roman?

    1. Numirea e fǎcutǎ nu pe baze ideologice ci pe criterii de frumusețe. Așa cred eu. Trotinetiștii au un simț aparte al frumuseții.

  18. Trebuie sa va hotariti:Dinescu este scriitor,poet,bucatar,om de afaceri perdante,cominternist colateral,sau cate putin din toate….
    Scrie orice pentru bani ,asta e clar,are datorii mari…

    1. Fara China, Greendeal e in p0m.
      Se poate si fara daca Ursula merge in audienta la Kremlin poate ii da Putin.

  19. Daca fiecare ministru decide personal ceea ce este bine sau rau pentru tara, atunci inseamna ca cuplul Stan&Bran face figuratie. Si mai vor ca romanul de rand sa le ea ascultare.

  20. Ce gafe monumentale mai asteptam sa ne faca aceasta trista figura ?! E un adevarat pericol national.Nicusor si politicienii, indiferent de ce culoare au, nu vad ? Afara !

    1. Da, vor întra în istoria folclorului romanesc ca acel Zaroni cu nea Petrica de care povestea străbunica. Poate înțelege și recunoaște și Rabin Gherman în ura și veninul împotriva poporului, țării și religiei romanilor. PS:De ce nu pleaca, are ordin sa stea ?

  21. Aici am ajuns din cauza nulitatilor care conduc azi Romania. Indivizi incapabili sa inteleaga interesele noastre si cu ce se manaca politica externa.
    Cum sa te porti in acest mod dusmanos fatza de China, cu care statul nostru a avut bune relatii de-a lungul timpului si in care am avut un sprijin in niste momente foarte delicate ale istoriei noastre?
    Nu te punea nimeni sa te pupi in bot cu Putin, daca onorai invitatia statului Chinez. Cum zice vorba aia: fiecare cu aia ma-si.
    Adevarul este ca Nastase si Dancila au sters macar o particica din rusinea completa a Romaniei……[R…]

  22. Nu, nu e trist deloc! Statele totalitare trebuie puse in carantina. Sa se intalneasca cu Rusia, Coreea si Iran. Frumoasa compozitie. Acolo vrea fostul dizident (daca a fost cu adevarat) sa ne alaturam?

  23. Dragi tov. trezitzi=va!!! Este WW3 dar secventzional sau pe bucatzele, ca sa nu se piarda controlul cum s-a peirdut pe vremea alogeniului Hitlerica, finantzat de cine crede-tzi voi. Gargara komunnizsta ca sa ne face=m ca muncim, este sa ne aparam drepturile de revolution din dec.89 cel cu rasturnarea carutzei cu nomenclaturishti=proshtii chibutzului PCR. Gafe din acestea made PSD s-au mai vazut shi cu Japonia, care ne-a vizitat tzara, dar nimeni nu s-a ofuscat. Ca Bolovan nu se leaga de drepturi necuvinenite sau de sinecuri precum institutul Witzel sau Levantzica Tzapului nimeni, cu toate ca sunt banii de la mamaligarii noshtrii de pe vremea lui Ylici Yliesuc Ninel (citeshte Lenin)=asta democratzie=stat in state, nu-i asha??? M.Dinescu nu mai shtie sa scrie shi el precum motanul lui Arpa gicu??? Poate va fi iluminat de taraful Var bilou!!!???
    O zi buna.
    Con
    O zi buna.
    Con
    P.S. Procesul revolutzion mai este pe tzeava, ca magistratzii noshtri se vaita ca prea muncesc, n-asha, he,he,he…

    1. Si cam cati bani crezi ca da anual ‘telectualul Bolojan pentru „Levantica”? Probabil cat cinci pensii babane ale specialilor tai. Ca toti useristii nu vezi mai departe de cotetul de gaini din curte.

  24. Bai zdrentelor, voi vreti ca oficilai stautului roman sa prezinte condoleante unui criminal si sa „inchine” tara unor barbari care folosesc oamneii pe post de „piese de schmb” in „fermele de organe”. Bai zdrentlor, pai voi vreti sa devenim „jucariile” unor imbecili safaca ce vrea cu viata noastra ba menorocitilor, ba daca este asa de bine in est de ce nu cereti ba azil polit in Corea de Nord, acolo unde suferintele omenilor fac de se cutrememura si „talpa iadului” ba. Voi vorbiti de flgme ba, pe ba zdrentlro voi ati trimis o flegma peste mormintelecelor ucusi la revolutie si mineriada ba prin acest articol.

    1. a fi crestin e greu,sa fi idiot e mai usor,morometi sorosisti.

  25. Nu e COM plot tist SOV ie Tica mai acatarii care sa nu infiereze cu manie proletara absenta Romaniei de la Bei Jing unde au participat cei mai reprezentativi COM internisti…

  26. Userista aia Basistoida și insipidă să-și vadă de treabă ei și să se duca la un casting de moda , că nu va reuși să bage zâzanie între Cina și noi , indiferent ce ii cer le grosen șef . Chinezii sunt inteligenți , iar românii trebuie să-și repună în fruntea țării, români cu suflet pentru România și nu pentru internațională capitalistă , care de atâta dragoste si drag de noi , vrea sa ne ia și chiloții cu dobânzile la creditele luate de Câțu – Ciolacul pentru a intra în vrie .

  27. In majoritatea istoriei noastre, din nefericire, Romania s-a bucurat sa fie vasala strainilor, care asigurau privilegii conducatorilor – in fapt niste sefi de tarla pusi de straini pentru straini. Cu foarte putine exceptii. De la vasalitatea bideu-obama-killary, la vasalitatea ioropeana, iar acum, mai grav, la vasalitatea celei mai fa an ati ce natii: china – in general cam toti asiaticii sunt asa. Sorosh: china va fi motorul globalizarii. china este un exemplu pentru noua ordine mondiala – piramida perfecta – jos iobagii, apoi militzie asupra iobagilor, maxim, apoi oligarhii si profesionistii, la ordin, iar sus elitele. Singura persoana capabila sa negocieze vertical, fara a sta in genunchi cu gura cascata, este CALIN GEORGESCU, PRESEDINTELE ALES AL ROMANIEI!

  28. In majoritatea istoriei noastre, din nefericire, Romania s-a bucurat sa fie vasala strainilor, care asigurau privilegii conducatorilor – in fapt niste sefi de tarla pusi de straini pentru straini. Cu foarte putine exceptii. De la vasalitatea bideu-obama-killary, la vasalitatea ioropeana, iar acum, mai grav, la vasalitatea celei mai fa an ati ce natii: china – in general cam toti asiaticii sunt asa. Sorosh: china va fi motorul globalizarii. china este un exemplu pentru noua ordine mondiala – piramida perfecta – jos iobagii, apoi militzie asupra iobagilor, maxim, apoi oligarhii si profesionistii, la ordin, iar sus elitele.

  29. „Ca de obicei, ne bucuram cand primim vizita inaltilor oficiai chinezi, cu permisiunea dumneavoastra, a prietenilor nostri chinezi. As vrea sa profit de prezenta dumneavoastra aici sa reafirm prietenia noastra pentru China, o prietenie traditionala si, in acelasi timp, sa va multumesc pentru sprijinul pe care il primim de la China ori de cate ori avem nevoie in institutiile internationale”, a spus, la inceputul intalnirii, Traian Basescu. Aprilie 2011

    „Avem o relaţie politică tradiţională şi excelentă. Noi nu o să uităm niciodată poziţia Guvernului chinez, în 1968, şi nici faptul că întotdeauna China a fost un sprijin pentru România şi în Consiliul de Securitate al ONU şi în orice organizaţie internaţională”, a spus Băsescu.

    Preşedintele Traian Băsescu l-a primit miercuri, la Palatul Cotroceni, pe premierul chinez, Li Keqiang. Noiembrie 2013

  30. Dinescu e cu doua fete inca din 89.Ultima oara la Latrina 3 îi asigura pe descreierati ca sa stea linistiti ca in nici un caz nu v-a iesi Simion,deci securist cum stiu ca este,el era sigur ca v-a iesi maimuta pe care acum o critica.Respectati-l voi,ca eu n-am timp.

    1. O fi Dinescu cu „n” fetze dar Toiu are o singura fatza : prostia si culmea ca in prostie e si harnica .

  31. Pai si dinescu si-a adus contributia la aparitia acestor indivizii. Sa nu uitam cand aparea pe scena alaturi de Base si primarul PD al Craiovei.

  32. Foarte bine spus. Bravo, Mircea Dinescu.
    Iar criminalii cei mai dihai sunt alesii din timp de pace. Cei mai de sus.

  33. Dinescu are dreptate,trepadusilor de la putere se cred buricul pamantului daca ii tine in brate soros,ursula si macrou,ungurii sunt mai destepti ca noi,are relatii cu Rusia,Cina,SUA si UE,dar ursula nu le taie fondurile cum tot ne ameninta pe noi !

  34. Această țoiu la fel ca alți miniștri din Ong-ul antiromânesc usr ,in fiecare zi prin aceste derapaje ,vor să arate gradul de vasalitate și obedienta fata de stăpânii lor colonialiști Bruxellezi și nimic mai mult

  35. Vezi,Mircea Dinescu,că o sa vina USR-ristii și o să-ți fure găinile,ratele,gâștele și ce mai ai le la ferma și o să te spurce pe rețele unde sunt prezenți toată ziua că nici nu știu altceva și nici nu au altă treabă.

  36. Ceea ce face Bolojan ,aplaudat AICI,este o crimă la adresa românilor rămași în țară .
    Bolojan e din gașca lui Băsescu Boc atâta știe,să taie.
    Că să găsești o altă ieșire din „gaura”îți trebuie minte.
    Acuma o să vedeți cum o sa vina USR-istii să-l înjure pe Dinescu!!!

  37. Și-a vărsat Mircea năduful!Dar problema nu este China,cu care avem bune relații,ci Puțin.Conducatorii țării nu pot fi alaturi de un criminal de război.

    1. Suntem proști făcuți grămadă, dar o facem pe moraliștii. Noi nu stam lângă Puțin, că e criminal, deși nu l-a condamnat nimeni. Bine că stăm alaturi de Ursula care ne falimentează! Dacă a stat Trump lângă Puțin, cred că putea sta și doamna Țoiu!

    2. Ia să vedem: SUA au fost în: Coreea, Vietnam, Laos, Cambodgia, Grenada, Panama, Nicaragua (Cuba, da’ nu le-a mers!), Afganistan, Yugoslavia, Iraq, Iran, Siria) și peste tot au adus pace!?? Frumos, nu?

    3. „”problema nu este China ci Puțin.Conducatorii țării nu pot fi alaturi de un criminal de război.”
      – Vedeti diferenta intre Putin si Natayahu ? – NU o vedeti, nu sinteti Obiectiv !
      PS Numirile politice se fac pe cumetrii genealogice – sint mai… prezentabile (moral) firea sau vasileasca ?

      Răspunde

  38. Raketele și dronele politicii românești au alungat , iată, 8 000 000 cetățeni români din casele lor ajungând emigranți .

    1. In societatea romaneasca, de cand cu razboiul cu Ucraina, se poarta ura si negarea intre tari, popoare si oameni. Toate acestea nu vor duce la pace. Lumea este mai complexa iar UE numai este demult buricul Terrei.

    2. Toti „salvatorii” parca ar trasi la xerox, de la Ursula si Kallas pana la Toiu, Dan si Bolojan.

    3. Putin este declarat criminal.
      Pentru zdrobirea Irakului nu e nimeni criminal,nici pentru iadul din Afganistan,nici pentru genocidul kurd,palestinian.
      Nici pentru isolete,saci negri,vaccinuri,criza economica,etc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.