Rentele nedeclarate ale lui Klaus Iohannis descoperite de Rise Project și reacția Preşedinției

Administraţia Prezidenţială transmite, reacţionând faţă de informaţiile publicate de Rise Project privind sumele din chirii care nu ar fi fost declarate de Klaus Iohannis, că toate veniturile obţinute de preşedinte din închirierea imobilelor se regăsesc integral în declaraţiile de avere.

”Toate veniturile obţinute de preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, din închirierea imobilelor deţinute în proprietate şi coproprietate se regăsesc integral în declaraţiile de avere depuse. Nu există nicio sumă provenită din chirii care să nu fi fost declarată din 2004 până în prezent. Totodată, din chiria pe care a încasat-o în nume propriu, precum şi în numele şi pentru coproprietar, domnul Klaus Iohannis a achitat toate taxele şi impozitele aferente întregii sume provenite din închirierea imobilelor. Toate veniturile au fost menţionate în declaraţiile de avere depuse succesiv şi orice altă modalitate de calcul al acestora constituie doar o speculaţie, care nu este conformă cu realitatea”, se precizează într-un comunicat de presă transmis luni după-amiază de Administraţia Prezidenţială.

Reacția Președinției vine în contextul în care RISE Project susține că a descoperit o diferență de 115.000 de euro între veniturile din chirii pe care Klaus Iohannis le-a consemnat în declarațiile de avere, în perioada 2005-2008, și sumele prezente în contractele pe care le-a semnat pentru închirierea proprietăților sale imobiliare.

Deși Agenția Națională de Integritate l-a anchetat pe Klaus Iohannis în trei cazuri – referitor la eventualele poziții de incompatibilitate sau la posibilele conflictele de interese în care acesta s-ar fi găsit, în perioada în care era primar al Sibiului – ANI nu a finalizat vreodată o anchetă care să aibă ca subiect averea actualului șef al statului.

Președintele României nu a dorit să discute cu RISE Project, în cursul acestei documentări, și nici nu a răspuns la întrebările pe care RISE i le-a transmis prin intermediul biroului de presă al Administrației Prezidențiale.

O cotă de aproximativ 80 la sută din banii de care familia Iohannis dispune în viața de zi cu zi are ca sursă închirierea unor imobile situate în Sibiu. Restul, de până la 20 la sută, provine din salarii.

În prezent, Klaus Iohannis declară că el și soția sa obțin venituri anuale din chirii în valoare de 228.132 lei (aproximativ 50.500 de euro).

Această sumă se regăsește în declarația de avere pe care Iohannis a depus-o, la începutul lui 2015, la secretariatul Administrației Prezidențiale.

Aceeași sumă, fără măcar o abatere de 1 leu, a fost consemnată, monoton, în toate declarațiile de avere pe care Iohannis le-a depus la Primăria Sibiu în perioada 2010 – 2014.

Diferență de 115.000 de euro

Înainte de 2010, actualul președinte al României a declarat venituri din chirii mult mai mici.

RISE Project a obținut, în copie, câteva contracte de chirie semnate între Klaus Iohannis și firme care și-au deschis puncte de lucru în imobile deținute de acesta.

Contractele au fost obținute de la Registrul Comerțului, unde au fost depuse de respectivele firme, pentru a face dovada că funcționează legal în imobilele lui Klaus Iohannis.

Datele financiare cuprinse în aceste contracte, puse în oglindă cu informațiile prezente în declarațiile de avere ale lui Klaus Iohannis, relevă faptul că actualul președinte al României ar fi putut încasa, ani la rând, sume mai mari decât cele pe care le-a făcut publice.

În perioada 2004-2007, interval acoperit de documentele obținute de RISE, diferența dintre sumele din contracte și cele menționate de Iohannis în declarațiile de avere este, în total, de 115.000 de euro.

Astfel, din contracte reiese că, în perioada invocată, Iohannis a încasat chirii în valoare de 150.000 de euro.

În același timp, în declarațiile de avere, acesta a consemnat venituri totale din chirii de doar 35.000 de euro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.