Renunţarea la fumat ameliorează starea de dispoziţie

Renunţarea la fumat ameliorează nu doar starea de sănătate, ci şi starea de dispoziţie a foştilor fumători, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, informează dailymail.co.uk.

Mulţi fumători îşi aprind o ţigară în anumite situaţii, considerând că aceasta îi ajută să îşi învingă anxietatea în timpul unor perioade stresante.

Potrivit cercetătorilor americani de la Universitatea Brown şi de la University of Southern Carolina, renunţarea la fumat îi face pe oameni să devină mai fericiţi , iar efectele benefice se menţin atât timp cât aceste persoane reuşesc să îşi învingă dependenţa de nicotină.

Savanţii americani afirmă că renunţarea la fumat nu ar trebui să fie considerată, aşa cum se tem mulţi dintre fumători, un sacrificiu de natură psihologică făcut de dragul propriei sănătăţi fizice.

Profesorul Christopher Kahler de la Universitatea Brown, coordonatorul acestui studiu, a declarat: „Dacă oamenii renunţă la fumat, simptomele lor depresive dispar, însă, dacă ei recidivează, atunci proasta dispoziţie revine la rândul ei”.

Cercetătorii americani au efectuat acest studiu pe un eşantion de 236 de persoane – bărbaţi şi femei – care încercau să renunţe la fumat. Voluntarii au primit plasturi cu nicotină, au beneficiat de şedinţe de consiliere psihologică şi au fost de acord să renunţe la fumat la o dată prestabilită.

Voluntarii au fost testaţi apoi pentru depistarea simptomelor depresive cu o săptămână înainte de această dată, iar apoi, din nou, după două, opt, 16 şi 28 săptămâni.

Aproape jumătate dintre voluntari, care nu au reuşit niciodată să renunţe la fumat, au rămas cei mai nefericiţi dintre pacienţi, pe durata întregului studiu.

Doar o cincime dintre voluntari au reuşit să renunţe la fumat înainte de testarea efectuată la două săptămâni după data prestabilită, iar o şesime dintre voluntari au reuşit să nu mai fumeze până la testul următor, efectuat în a opta săptămână după data prestabilită. Tot o şesime dintre pacienţi au reuşit să nu fumeze deloc pe durata întregului studiu.

Savanţii americani au constatat că persoanele care au renunţat la fumat erau cele mai fericite, iar starea bună de dispoziţie a acestora s-a menţinut la un nivel constat pe parcursul studiului.

Voluntarii care au renunţat temporar la fumat au fost fericiţi în perioada în care nu au fumat, însă starea lor de dispoziţie s-a înrăutăţit semnificativ după ce au reînceput să fumeze.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Ghetu 854 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.