Secretarul de stat din Ministerul Justiţiei, judecătorul Lidia Barac, şi-a retras plângerea depusă la Inspecţia Judiciară a CSM împotriva unui judecător de la Judecătoria Sectorului 5 care a încuviinţat executarea silită a ministerului. Ordonanţa pe care Barac îşi fundamentase sesizarea nu era în vigoare la momentul la care judecătorul a admis încuviinţarea.
Barac, fost preşedinte al Curţii de Apel Timişoara, un judecător cu experienţă, nu a verificat, înainte de a face sesizarea la CSM, o chestiune de ABC juridic: dacă actul normativ pe care se presupunea că l-a încălcat judecătorul admiţând executarea silită a Ministerului Justiţiei era în vigoare la momentul deciziei de încuviinţare. Secretarul de stat a cerut, ca atare, inspecţiei judiciare să verifice dacă magistratul a decis cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă să încuviinţeze executarea silită a MJ, cerută de un alt magistrat care câştigase acest drept la Curtea de Apel Bacău. Barac a susţinut că la momentul luării deciziei era în vigoare o ordonanţă de urgenţă care suspenda executarea silită şi permitea datornicului să reeşaloneze datoria. Această dispoziţie este în prezent în discuţia Curţii Constituţionale, care va trebui să decidă dacă este în conformitate cu Legea fundamentală sau nu.
Secretarul de stat a invocat o lege inexistentă!
Susţinerea secretarului de stat, cum că ordonanţa de urgenţă care interzicea executarea silită era în vigoare la momentul luării deciziei, este eronată, fapt recunoscut şi de acesta, în momentul retragerii plângerii de la Inspecţia Judiciară a CSM. Judecătorul de la Judecătoria Sectorului 5 care a admis executarea silită a luat această decizie cu două zile înainte de intrarea în vigoare a ordonanţei care prevedea suspendarea executării. Prin urmare, la momentul deciziei sale, nu exista nici o lege care să îi interzică acest lucru. Numai că Barac nu a verificat dacă avea temeiurile legale pentru a face sesizarea şi a decis să facă o plângere împotriva unui magistrat, ca urmare a unei decizii date de acesta. Şi acest lucru este interzis de lege, care prevede că judecătorul este suveran şi independent în luarea unei decizii şi nu poate fi tras la răspundere pentru chintesenţa unei hotărâri.