Republica Moldova, în pragul dispariției sale ca stat

Republica Moldova se află în pragul dispariției sale ca stat, ea fiind amenințată de două mari pericole, unul care vine din exterior și altul din interior, a avertizat ministrul apărării în exercițiu de la Chișinău Anatol Șalaru, într-o emisiune televizată.

”Pe plan extern, este vorba de dorința Rusiei de a-și restabili imperiul de cândva, iar, pe plan intern, este vorba de corupție. Statul se află în pericol de dispariție. Nu avem guvern, a fost suspendată finanțarea externă, a fost destabilizată clasa politică”, a semnalat miercuri seară ministrul apărării, citat joi de agenția IPN, potrivit Agerpres.

Anatol Șalaru, care este și vicepreședinte al Partidului Liberal, a făcut în continuare referire la situația din Transnistria și la numărul militarilor ruși din regiune, subliniind totodată că statutul de neutralitate al Republicii Moldova împiedică acest stat să fie protejat de o ‘umbrelă’ în cazul unei agresiuni din exterior.

”Moldova are o armată de ocupație pe teritoriul său care numără 2.200 de militari ruși în Transnistria, precum și o armată ilegală a regimului separatist transnistrean, iar ministerul lor de interne mai are un batalion cu destinație specială de 800 de militari. De asemenea, avem un depozit enorm cu armament rusesc în Transnistria, iar noi suntem legați de mâini și de picioare din cauza statutului de neutralitate, care este ca o piatră de moară legată de picioarele unuia care este aruncat în apă. Nu avem acea umbrelă care să ne apere de o agresiune din exterior”, a atras atenția Anatol Șalaru.

Oficialul de la Chișinău susține că Rusia vrea să ocupe și cealaltă parte din teritoriul Republicii Moldova, lucru care, în opinia sa, ar putea să-i reușească în contextul corupției care macină clasa politică moldovenească.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.