Republica Moldova marchează 23 de ani de independență

Republica Moldova sărbătorește 23 de ani de când și-a declarat independența. Cu această ocazie, pe parcursul zilei, în țară vor fi organizate un șir de evenimente cultural-artistice, transmite UNIMEDIA.

Președintele Nicolae Timofti a primit mesaje de felicitare a primit felicitări și din partea omologului său american, Barack Obama.

„Anul trecut a fost unul de referință pentru relațiile dintre Republica Moldova și SUA. Odată cu vizita Secretarului Kerry la Chișinău și cea a Prim-ministrului Leancă la Washington, relațiile dintre națiunile noastre sunt mai puternice ca niciodată. Statele Unite respectă dreptul poporului moldovean de a-și decide în mod liber viitorul și susținem aspirațiile democratice și europene în calitate de cel mai bun garant al securității și prosperității Republicii Moldova în viitor. Sunt fericit să văd că Moldova întreprinde pași importanți întru atingerea acestui obiectiv prin semnarea Acordului de Asociere și obținerea regimului liberalizat de vize cu Uniunea Europeană. Știm că mai sunt multe de făcut, iar Statele Unite sunt gata să ajute Moldova în implementarea reformelor necesare pentru construirea unui viitor mai democratic și prosper. Statele Unite sunt ferm angajate să ajute Republica Moldova în menținerea suveranității și integrității sale teritoriale. Vom continua să lucrăm împreună în formatul OSCE 5+2 pentru a ajunge la o soluție pașnică, justă și durabilă în rezolvarea conflictului Transnistrean. Statele Unite prețuiesc prietenia cu poporul moldovean și așteaptă cu interes continuarea cooperării dintre națiunile noastre. Vă rog să acceptați cele mai frumoase urări cu această importantă ocazie”, se arată în mesajul transmis președintelui Nicolae Timofti de către președintele Statelor Unite ale Americii.

Un mesaj de felicitare a trimis și președintele Traian Băsescu.

„Este o zi cu semnificații istorice deosebite și împărtășesc, alături de dumneavoastră și de cetățenii Republicii Moldova, emoția și bucuria acestei celebrări. Doresc să reafirm, cu acest prilej aniversar, faptul că Republica Moldova, aspirațiile sale europene și prosperitatea cetățenilor săi de care ne leagă o îndelungată istorie și, mai ales o profundă prietenie, vor fi întotdeauna proiectul meu de suflet. Sunt bucuros că aniversarea din acest an se desfășoară într-o perioadă extrem de importantă pentru viitorul Republicii Moldova și salut încă o dată toate eforturile autorităților de la Chișinău care au reușit să atingă, în ultimele luni, obiectivele importante în procesul apropierii de Europa, răspunzând astfel unui deziderat colectiv. Vă asigur că România vă va fi întotdeauna alături, în tot ceea ce vă veți propune pentru asigurarea unui viitor demn, liber și prosper pentru toți cetățenii Republicii Moldova”, se spune în mesajul adresat președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, de către Băsescu.

Moldova marchează miercuri 23 de ani de la proclamarea independenţei și prin lansarea conductei de gaze naturale Iaşi-Ungheni, care va asigura legătura între sistemele de transport al gazelor naturale între cele două ţări.

Inaugurarea gazoductului face parte din programul vizitei premierului Victor Ponta în Republica Moldova. El va participa la ceremonie alături de premierul moldovean Iurie Leancă, în localitatea Zagarancea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.