Restaurarea necercetată a Bisericii Curtea de Argeș

La împlinirea a 500 de ani de la sfințirea Bisericii Episcopale de la Curtea de Argeș, am considerat că se cuvine să prezentăm o istorie a restaurării acestui edificiu, pe baza unor documente deosebite aflate în Arhivele Naționale, multe dintre ele necercetate. Cu atât mai mult astăzi, când societatea românească este bolnavă de neîncredere, suspiciune, frică și… lipsă de responsabilitate și avem convingerea că numai istoria îi poate spune „leacul“.

Acest gând s-a concretizat recent prin lucrarea „Istoria Restaurării Bisericii Episcopale de la Curtea de Argeș“ (1863-1886), publicată de Editura Vremea la 15 august 2017.

În anul 1512, când reşedinţa mitropolitană a fost mutată de la ­Curtea de Argeș la Târgoviște, Neagoe Basarab a hotărât să înalțe în curtea mănăstirii, ca o „compensație“, o biserică monumentală, care urma să devină și necropola familiei sale (Magazin istoric, nr. 7/2017).

Afectat de vitregiile vremii, monumentul se prezenta în secolul al XIX-lea într-o stare jalnică. Ca urmare a solicitării Comisiei Monumentelor de la Viena, Ludwig Reissenberger vine la Curtea de Argeș în anul 1857, cercetează edificiul și publică în 1867 istoricul, descrierea amănunțită și releveul construcțiilor.

Planul refacerii alcătuit de Andre Lecomte du Nouy

Vechi metehne românești

În august 1867, Carol I a mers la Curtea de Argeș pentru a vedea urmările celor trei incendii ce au afectat ansamblul în 1866 şi 1867. Arhitectul Gaetano Burelly, la invitația ministrului Cultelor Dimitrie Gusti, îi prezintă proiectul de restaurare a bisericii, întocmit în 1864 și aprobat de Consiliul Tehnic în 1865. Se hotărăște începerea reparațiilor pentru anul 1868. Abia în anul 1869, Ministerul Cultelor dispune cumpărarea unora dintre principalele materiale, precum 150 de table de plumb în greutate de 15.200 kg și 87,9 m3 blocuri și dale din piatră. La 9 decembrie 1869, furnitura de tablă de plumb, livrată de firma Winiwarter et Compania din Viena, sosește la Gara Filaret.

Lucrările fiind în mare întârziere, iar arhitectul ministerului Gaetano Burelly fiind „însărcinat cu alte afaceri“, ministrul Cultelor, Petre P. Carp, decide să încredințeze aceste lucrări arhitectului Filip Montoreanu. La 30 iulie 1870, ministerul încheie un contract cu arhitectul Filip Montoreanu, prin care acesta se obliga „de a dirija și supraveghea, sub propria responsabilitate, toate lucrările de artă necesare pentru a repara și restaura Biserica Episcopală de la Curtea de Argeș, absolut după planul vechiu al acestui monument“. Arhitectul primea 500 de franci pe lună, dar și o diurnă substanțială: 12 franci/zi vara și 18 franci/zi iarna, precum și cheltuielile de transport.

Starea precară a temeliilor bisericii îl determină pe arhitectul Filip Montoreanu să solicite sculptorului Karl Storck să întocmească un deviz pentru „lucrarea subbasamentului Bisericii Episcopale“. La 29 iulie 1870 se semnează contractul prin care Karl Storck se obligă a executa „toată lucrarea întocmai după schița și devizul“ primite de la minister, să asculte „ordinul domnului Filip Montoreanu“ și să angajeze „lucrători din cei mai buni“. Lucrările la soclul bisericii episcopale încep în august 1870, fiind terminate în septembrie 1872.

Deși trecuseră aproape doi ani de la semnarea contractului, arhitectul Filip Montoreanu nu elaborase niciun plan pentru restaurarea Bisericii Episcopale și nu inițiase nicio intervenție la structura de rezistență a acesteia. Abia la 29 mai 1872, el organizează licitația pentru achiziţionarea lemnului de brad pentru execuția schelelor. După mai bine de un an și jumătate se termină schela exterioară, la 15 noiembrie 1873.

Nemulțumit, ministrul Cultelor Basil Boerescu numește, la 30 ianuarie 1874, o comisie alcătuită din Alexandru Orăscu, Dimitrie Berindei, Berthon, A. Gottereau tatăl, Scarlat Enderly și Alexandru Odobescu, care să constate „lucrările efectuate până acum“ și apoi să întocmească, în baza unui studiu asupra monumentului, „un plan general pentru toate lucrările ce au a se efectua până la completa restaurare“. În raportul înaintat ministrului la 18 martie 1874, comisia arată că „de la mijlocul anului 1870 până la finele anului 1873, adică trei ani și jumătate“, singurele lucrări făcute sub coordonarea arhitectului Filip Montoreanu au fost „reclădirea soclului cu piatră nouă și înălțarea schelelor exterioare și interioare“. Măsurile propuse de comisie devin obligatorii prin decizia ministrului din 27 martie 1874. În loc să-și îndeplinească obligațiile, Filip Montoreanu vine, după două luni, la 22 mai 1874, să pretindă noi condiții ministerului, întârziind din nou lucrările de restaurare.

André Lecomte du Noüy

Un arhitect cu mult talent

Noul ministru al Cultelor, Titu Maiorescu, după ce se consultă cu comisia condusă de profesorul arhitect Alexandru Orăscu, dispune la 12 iulie 1874: „Se va scrie domnului Montoreanu că de astăzi înainte este și rămâne desărcinat de misiunea încredințată lui în privința restaurării Bisericii Curtea de Argeș“.

În același timp, la propunerea lui Alexandru Odobescu, care sugerase ca „ministrul să se adreseze la una din celebritățile în arta restaurației din Europa apuseană pentru a-i cere avizul restaurării monumentului nostru național și desemnarea de către acel bărbat luminat a unei persoane capabile de a executa cu inteligență și conștiință operațiunile“, Maiorescu îi scrie la 16 iulie 1784 arhitectului Viollet-le-Duc, propunându-i să examineze Biserica Episcopală de la Curtea de Argeș și să dea avizul asupra soluției de restaurare. Neputând veni în România, el îl trimite pe unul dintre colaboratori, Anatole de Baudot. Îl recomandă apoi pentru a dirija execuția restaurării „pe un arhitect cu mult talent“, André Lecomte du Noüy.
La 12 aprilie 1875 se încheie contractul cu noul arhitect, care se angajează „să conducă și să dirijeze execuția urmând proiectul întocmit de A. de Baudot și aprobat de Viollet-le-Duc“.

Lecomte începe la 1 iunie 1875 cercetarea stării bisericii episcopale în vederea stabilirii primelor măsuri. După o săptămână îi prezintă ministrului lucrările și cheltuielile ce urma a se face până la sfârșitul anului. Imediat, la 16 iunie 1875, el îi cere ministrului autorizarea pentru a transporta din magaziile Bisericii Dimitrie din Capitală cele 150 de table de plumb pentru acoperișul monumentului.

La 24 iunie 1876, arhitectul Lecomte îi prezintă ministrului un raport detaliat privind lucrările întreprinse în timpul unui an. Arăta că printre primele lucrări necesare au fost „refacerea completă a schelei exterioare, care nu prezenta nicio garanție de soliditate“, apoi „schela interioară a trebuit integral demolată şi refăcută“. Descria apoi lucrările la cele două turle mari, precum și la cele două turle mici. Însoțea raportul și cu un deviz estimativ pentru următoarele lucrări.

La 11 decembrie 1876, Nicolae Gabrielescu a fost numit de ministru „conducător al restaurării Bisericii Episcopale de la Curtea de Argeș“, la propunerea lui André Lecomte du Noüy.

După începerea Războiului de Independență, Lecomte îl informează, la 25 aprilie 1877, pe ministru că activitatea pe șantier a stagnat. Îl roagă să facă un efort și să aloce o sumă de 5.000 lei lunar. Îi amintea, de asemenea, că contractul său încheiat la 12 aprilie 1875 pe o perioadă de doi ani se termina la 20 mai 1877. Cu promptitudine, ministrul Cultelor Gheorghe Chiţu prezintă în ședința de Guvern din 25 iunie 1877 un referat în care propune prelungirea contractului cu arhitectul Lecomte și asigurarea sumei de 5.000 lei lunar.

În primăvara anului 1878, Carol I poposea la Curtea de Argeș, pentru a verifica stadiul lucrărilor. Se urca pe schele până pe acoperișul bisericii, fiind mulțumit de calitatea restaurării.

Notă privind lucrarea, semnată de Filip Montoreanu şi Karl Storck

Un raport așa de straniu

Despre cum au avansat lucrările în anul 1878, aflăm din raportul pe care André Lecomte du Noüy îl înmâna ministrului la 25 ianuarie 1879. Lucrările continuă în același ritm susținut şi în anul 1879. La sfârșitul acestui an, perioada de angajare a lui Lecomte terminându-se, ministrul Nicolae Kretzulescu numește o comisie în octombrie 1879, formată din pictorul Theodor Aman, directorul general al Băncii Naționale Theodor Ştefănescu, sculptorul Storck și arhitectul Alex. Săvulescu, să cerceteze lucrările ultimilor doi ani. În raportul prezentat la 3 noiembrie 1879, comisia critică restaurarea făcută, acuzându-l pe Lecomte că a introdus modificări regretabile, a încărcat cupolele cu ornamente care nu existau, a răzuit nepermis pietrele vechi – şi toate acestea cu o depășire mare a bugetului inițial.

Profund surprins de acest „raport așa de straniu“, Lecomte prezintă ministrului Cultelor, la 10 decembrie 1879, un raport prin care răspunde punctual la toate acuzațiile. Imputa comisiei că pentru aspectele tehnice ar fi fost normal să fie invitat la o discuție pentru a oferi „deslușiri neapărate într-un asemenea caz“, iar pentru clarificarea chestiunilor de ordin financiar, anexează la raport un „Tablou general cu principalele cheltuieli ocazionate pentru restaurarea Bisericii Episcopale“, defalcat pe categorii de lucrări şi pe ani.
La 30 mai 1880, ministerul semnează prelungirea contractului cu A. Lecomte du Noüy pe încă un an, până la terminarea „lucrărilor de restaurare exterioare a întregului monument, până cel mult la finele anului 1880“. Arhitectul anunța la 23 octombrie ministerul că a terminat restaurarea exterioară. Ministrul Vasile Conta numește la 15 noiembrie 1880 comisia pentru recepția lucrărilor de restaurare exterioară, alcătuită din Ion Ghica, arhitecții Dimitrie Berindei, Alexandru Orăscu, Mihai Capuţineanu şi C. Stăncescu.

Scrisoare de protest din 20 aprilie 1890

Sunt şi acum socotite ca lucrări de mare frumusețe artistică

În raportul final, membrii comisiei precizau că restaurarea exterioară a Bisericii Episcopale din Argeș este complet terminată, motiv pentru care propun ministrului ca „dl. arhitect Lecomte să fie considerat ca descărcat de sarcina de a aduce în totul în stare bună biserica pe dinafară“. Totodată, în privința respectării stilului original al monumentului, ei afirmă: „N-am putut observa nicio schimbare introdusă care să altereze acest stil“. Era aprecierea finală a celor mai distinși specialiști ai acelor vremuri.

Pentru verificarea întrebuințării fondurilor este însărcinată Curtea de Conturi. Printre documentele păstrate la Arhivele Naționale am găsit şi Declarația-raport a ­Curții de Conturi din 31 martie 1882, semnată de președintele Constantin Grădișteanu, în urma verificărilor făcute. „După un decurs de mai mulți ani, cu toate dificultățile ce o asemenea colosală şi dificilă întreprindere prezintă, mai ales într-o localitate lipsită de orice resurse, dl. Lecomte parveni a termina această operă artistică și astăzi restaurarea exterioară a bisericii este terminată de aproape doi ani de zile“. În finalul declarației se preciza: Curtea de Conturi „admite de bune cheltuielile făcute de domnul Lecomte, care s-au constatat făcute în limitele creditelor şi sumelor ordonanțate de minister“ și-l considera pe Lecomte „achitat de gestiunile sale pe anii de la 1875 până la 1881/1882“.

Lucrările de restaurare la interiorul bisericii, inclusiv pictura, vor continua în anii următori, ele fiind finalizate în vara anului 1886. La 12 octombrie 1886 avea loc slujba de sfințire în prezența regelui Carol I.
După anii 1890 restaurarea monumentelor istorice din țara noastră, făcută de arhitectul francez André Lecomte du Noüy, a început a fi criticată de arhitecții noștri. Cred că merită amintit un document inedit, scrisoarea de protest din 20 aprilie 1890, adresată prim-ministrului general George Manu, semnată de un număr de pictori, sculptori şi arhitecți, aflată la Arhivele Naţionale, în Fondul Ministerului Cultelor şi Instrucțiunii Publice. Este interesant de reținut că o parte dintre criticii din 1890 aveau în anul 1875, când au început restaurările, vârste între 16 și 27 de ani! Este cel puțin curios și faptul că vârful de lance al acestor proteste a fost Nicolae Gabrielescu, cel care l-a secundat pe Lecomte aproape 15 ani.

Cred că ar trebui să ne amintim mai des cuvintele arhitectului Toma T. Socolescu, care spunea în anii ’30: „Dacă privim lucrurile cu întreaga obiectivitate care, ajutată și de sumedenia anilor care s-au scurs, acum, când niciunul din combatanții din acea vreme nu mai este în viaţă, putem afirma că acele monumente de veche artă românească, restaurate de Lecomte, sunt şi acum socotite ca lucrări de mare frumusețe artistică şi foarte bine executate“. Să reținem şi opinia arhitectului Spiridon Cegăneanu: „Critica în această chestie este ca și critica politică a epocii“.

Biserica în 1882. Foto Franz Duschek-Fiul

Cum ne batem joc de monumentele istorice: geamuri și ferestre PVC la Mănăstirea Curtea de Argeș

Un scandal a ținut prima pagină foarte recent, dat fiind că s-a aflat că la Biserica Episcopală cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ Curtea de Argeș au fost montate uși și ferestre din termopan pe tâmplărie PVC. „În timpul acestor lucrări de restaurare, au fost instalate, în interiorul bisericii, la uşa de acces şi la ferestrele din pronaos, protecţii de geam termopan, cu tâmplărie PVC, de culoare maro, reversibile. Protecţiile dublează geamurile originale şi uşa metalică de acces, împotriva prafului şi intemperiilor. Montarea acestor protecţii s-a făcut fără avizul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale. În urma repetatelor inspecţii la monument, reprezentantul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Argeş a constatat că protecţiile nu afectează aspectul exterior al monumentului, volumetria sau fresca bisericii, iar înlăturarea lor se poate face fără a deteriora monumentul“, a transmis Ministerul Culturii.

Parte a ansamblului Mănăstirii Argeșului, Biserica Episcopală a fost inclusă în 2005 în Programul Național de Restaurare pentru efectuarea unor lucrări de înlocuire a acoperișului metalic, de refacere a frescei și de curățare a pereților exteriori. Mai mult, din 1991, a fost propusă pe lista monumentelor istorice a UNESCO. Adăugarea tâmplăriei din PVC ar putea duce, afirmă unele voci, la excluderea acesteia de pe lista obiectivelor luate în calcul de UNESCO. (G. Anghel)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.