Rețeaua de gaze trebuie să crească în ritm alert

Administrațiile locale, primării și consilii județene trebuie să înceapă deîndată licitațiile pentru racordarea la rețeaua de gaz a locuințelor care nu au acum acces,

Rețeaua de gaze trebuie să crească în ritm alert

Administrațiile locale, primării și consilii județene trebuie să înceapă deîndată licitațiile pentru racordarea la rețeaua de gaz a locuințelor care nu au acum acces,

Administrațiile locale, primării și consilii județene trebuie să înceapă deîndată licitațiile pentru racordarea la rețeaua de gaz a locuințelor care nu au acum acces, precum și a consumatorilor non-casnici aflați în această situație. Mai este doar 1 an pentru a accesa 200 de milioane de euro, fonduri europene, pentru a finaliza programul 2014 – 2021. Ulterior, până în 2027, alte 800 de milioane de euro vor fi alocate.

Programul Național de racordare a populației și consumatorilor non-casnici la rețeaua inteligentă de distribuție a gazelor naturale urmează să fie aprobat prin OUG, pentru reglementarea cadrului legal în scopul includerii la finanțare din fonduri europene a unui Program Național de racordare a populației și consumatorilor non-casnici la rețeaua inteligentă de distribuție a gazelor naturale.

Conform proiectului de OUG, prin rețea inteligentă de distribuție a gazelor naturale se înțelege acea rețea care asigură cel puțin una din următoarele funcționalități: – utilizarea instrumentelor inteligente în domeniul presiunii, debitelor, contorizării, inspecției interioare a conductelor, odorizare, protecție catodică, reacții anticipative, trasabilitate; – tehnologii IT integrate care permit integrarea activităților participanților pe piața gazelor în procesele de transmitere, distribuție, stocarea și utilizarea gazelor prin participarea activă a utilizatorilor finali la creșterea eficienței rețelelor de gaze; – tehnologii care să asigure o fiabilitate sporită a aprovizionării cu gaze naturale, să asigure un acces continuu, sigur și rentabil la gaze și să ofere, de asemenea, capacități tehnice pentru a oferi clienților servicii noi care să optimizeze consumul de gaze.

Prin program urmează să fie finanțate proiectele care vizează: – înființarea rețelelor de distribuție inteligentă a gazelor naturale pentru racordul consumatorilor casnici și a consumatorilor non-casnici de tipul instituțiilor publice, agenților economici precum și a altor categorii de beneficiari non-casnici; – extinderea rețelelor de distribuție inteligentă a gazelor naturale pentru racordul consumatorilor casnici și a consumatorilor non-casnici cu condiția ca rețeaua să fie proprietatea publică a Unităților Administrativ Teritoriale – transformarea rețelelor de distribuție a gazelor naturale existente în rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale pentru racordul consumatorilor casnici și a consumatorilor non-casnici cu condiția ca rețeaua să fie proprietatea publică a Unităților Administrativ Teritoriale.

Fondurile disponibile vor putea fi accesate de următoarele categorii de beneficiari:

a) Unitățile Administrativ Teritoriale;

b) Parteneriate constituite din unități administrativ teritoriale cu condiția ca până la începerea etapei de operare a infrastructurii construite să se constituie în Asociații de Dezvoltare Intercomunitară.

c) Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară cu condiția ca să fie depusă o singură cerere de finanțare și un proiect Finanțarea ”Programul Național de racordare a populației și consumatorilor non-casnici la rețeaua inteligentă de distribuție a gazelor naturale” a devenit posibilă ca urmare a Deciziei Comisiei Europene din 7 iulie 2020 care a aprobat modificarea Programului Operațional Infrastructură Mare, respectiv s-a aprobat modificarea axei prioritare 8 – Sisteme inteligente și sustenabile pentru energie și gaze naturale.

Avem gaz, dar nu-l folosim

Doar 1 din 3 gospodării din România are acces la gaze, de unde, spre exemplu, în Ungaria, 9 din 10 gospodării sunt branșate. Încă din perioada Guvernului PSD, s-a luat decizia ca extinderea rețelei de gaze să fie făcută de către autoritățile locale, pentru marii distribuitori nefiind mereu interesați în acest lucru, pentru că preferă să încaseze de la clienții pe care-I au deja, fără a mai cheltui cu alte investiții.

Practic, primăriile vor funcționa ca distribuitori și vor încasa tarife de la furnizorii care vor vinde gazul către noii clienți. În acest fel, cel puțin theoretic, se ating două obiective: crește confortul general în România și crește și consumul de gaze.

De doi ani, de când s-a pus în mișcare acest program cu autoritățile locale, nu au fost prezentate date cu rezultatele cocrete din teritoriu. Nu știm câte noi gospodării au fost branșate în rețeaua națională.

România își asigură, în proporție de circa 80%, consumul de gaz din surse interne, fiind astfel într-o situație privilegiată în Europa. În același timp însă, consumul propriu tot scade, pentru că marea industrie consumatoare s-a cam închis.

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. Stau săracii nemții și franțujii cu gazul nostru în depozite și n-au cui să-l vândă la suprapreț!

  2. sa acceseze fonduri europene, neica? 75% din primari sunt pesedei fara scoala si mai apare aici o problema, din fondurile europene nu prea se poate fura! Asta e problema!

  3. Asta cu gazele e smenul lui Sica Mandolina,la fel cum altii ne vrajau cu autostrazile.Pai sunt sate unde conducta de gaze si de apa potabila trece prin fata portilor de ani de zile..Nu se ,,inteapa,,la conducte decat tot cei cu cheag,primarul si duzina de neamuri bagate pe sest la primarie,popa ,invatatorul,fiermierii,comerciantii..In rest lumea satelor e saraca.Nu sunt bani.Incalzirea si mancarea se face tot pe baza de lemne si la butelie,la fel apa care e luata direct din fantana si nu costa nimic.

  4. Hai baieti, grabiti-va! La fiecare 2 ani, sunteti obligati sa faceti revizia la instalatia de gaze si centrala din domiciliu, costa cel putin 300 lei, la fiecare 10 ani, revizia tehnica a instalatiei de gaze, costa cel putin 150 lei! Asadar, la fiecare 2 ani, esti obligat sa scoti din buzunar sau cont cel putin 300 lei,asta daca preturile nu vor creste, si daca nu se intampla sa ai defectiuni la centrala sau sa inlocuiesti ceva la instalatia de gaze!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.