
Update: Candidatul care a fost reţinut pentru ultraj a primit, duminică, mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile, a informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.
„În data de 7 iunie, la ora 18,32, inculpatul, candidat la alegerile locale de la nivelul municipiului Braşov, fiind nemulţumit de răspunsul primit de la Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 8 Braşov cu privire la o petiţie formulată de acesta, a adresat preşedintelui instituţiei ameninţări cu săvârşirea unor acte grave de violenţă, mesajul fiind trimis la adresa de e-mail a instituţiei”, a precizat sursa citată.
Potrivit acesteia, duminică, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov a luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov admiţând propunerea procurorului de caz, care a întocmit referat cu propunere de arestare preventivă a persoanei în cauză pentru 30 de zile.
Un candidat în alegerile locale din municipiul Braşov a fost reţinut în legătură cu o acuzaţie de ultraj, a transmis, duminică, Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.
Conform unor surse, ar fi vorba de candidatul independent la Primăria Braşov Nicolae Florin Dogar, care a fost reţinut în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Potrivit surselor citate, bărbatul ar fi ameninţat-o cu moartea pe preşedinta unei secţii de secţii de votare.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.