Retrageți trupele ruse din Transnistria!

Republica Moldova şi-a reiterat vineri solicitarea privind retragerea trupelor ruse care staţionează ilegal pe teritoriul republicii (în stânga Nistrului) şi se declară hotărâtă să soluţioneze conflictul transnistrean „exclusiv prin dialog şi mijloace paşnice”, în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a R.Moldova în cadrul graniţelor sale recunoscute internaţional, relatează Ziarul Naţional din Chişinău.

Această declaraţie a fost făcută de către ministrul de externe moldovean Nicu Popescu, vicepremier, în cadrul celui de-al 29-lea Consiliu al miniştrilor afacerilor de externe ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care are loc la Lódz, în Polonia.

„Am reiterat în intervenţia mea că prezenţa ilegală a forţelor militare ruse continuă să încalce suveranitatea şi neutralitatea Republicii Moldova. Retragerea completă şi necondiţionată a trupelor ruse şi a muniţiilor acestora de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu angajamentele relevante de la summitul OSCE din 1999 de la Istanbul şi cu Rezoluţia 72/282 din anul 2018 a Adunării Generale a Naţiunilor Unite este imperativă”, a declarat Nicu Popescu.

Ministrul moldovean le-a spus omologilor săi din cele 56 de state participante la OSCE, 11 parteneri pentru cooperare şi mai mulţi înalţi oficiali din alte organizaţii internaţionale că autorităţile de la Chişinău sunt „profund îngrijorate” de încălcările constante ale drepturilor omului în regiunea transnistreană.

Nicu Popescu s-a mai referit, în discursul său, la consecinţele dramatice ale agresiunii ruse asupra Ucrainei şi impactul pentru Republica Moldova în plan energetic şi socio-economic.

„Am reafirmat că războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei ameninţă pacea, securitatea şi prosperitatea în Europa, fiind o încălcare flagrantă a dreptului internaţional, a Actului final de la Helsinki şi a Cartei ONU. Republica noastră este solidară cu Ucraina în lupta acesteia pentru libertate. Rămânem fermi în sprijinirea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei în graniţele sale recunoscute pe plan internaţional”, a afirmat el.

” Vom continua să asiguram sprijin celor peste 80 000 de refugiaţi ucraineni care şi-au găsit adăpost în Republica Moldova şi le vom oferi asistenţa umanitară necesară”, a adăugat şeful diplomaţiei moldovene.

În pofida multiplelor provocări, autorităţile R. Moldova rămân ferm angajate pe drumul ireversibil către Uniunea Europeană, a subliniat vicepremierul moldovean.

„R. Moldova este şi va rămâne parte a lumii libere. Anul acesta am devenit ţară candidată la UE. Continuăm să avansăm pe calea reformelor în sistemul de justiţie, combaterea corupţiei, investim în surse regenerabile, ne modernizăm economia. Suntem recunoscători pentru sprijinul pe care îl primim în plan bilateral şi prin Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova, iniţiată de România, Franţa şi Germania”, a mai spus Nicu Popescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

31 de Comentarii

  1. Popescu s-a dus sa faca matanii in fata mafiotilor din OSCE.Crede el ca prin dialogul pasnic cu acestia va scoate tancurile rusesti din Transnistria? Daca ar fi avut de gand sa aiba acest dialog ar fi trebuit de mult sa-l inceapa cu rusul Lavrov. Cine si ce l-a oprit sa o faca?

  2. Cererea asta este la fel ca aia in care i-ai cere porcului sa se stearga la bot dupa ce a bagat ratul in troaca……[Rumburak]

  3. Au mai încercat moldovenii sa-i scoată pe ruși din Transnistria.
    Ghici cine a luptat atunci de partea transnistrenilor (NU a moldovenilor) !
    Urkanii…???

  4. „Cine-a îndrăgit străinii/ Mânca-i-ar inima câinii…” ! „Fiind înzestrat cu adânci și înțelepte sentimente naționale, pe care i le vor fi fortificat trăirea sa la Sfântul Munte, cuviosul Gheorghe lasă cu limbă de moarte să nu se supună obștea întemeiată conducătorilor de alt neam: „Deci și întru auzul tuturor, mai întâi pe voi, duhovnicii, preoții, diaconii, clirosanii și pe toți cine sunteți primitori de sfatul meu, cel lăsat către voi cu limbă de moarte, părintește vă rog, pentru numele Preasfintei Troițe, ca să nu faceți supusă smerita obște altor mai procopsite neamuri, până când se va ținea câte un prosticel suflet de român într-însa.”

  5. Rasul lumii ! Rusia a fost acceptata de comunitatea internationala , ca forta de pacificare a Transnistriei si ce a facut ? A rupt Transnistria de Moldova , a instaurat acolo un guvern prorus, a smuls Transnistria, Moldovei! Structura etnica a Transnistriei , dupa stiinta mea, este urmatoarea : moldoveni/romani 40%, rusi 20%, ucraineni 20%, alte minoritati 20% , deci populatia majoritara , nu majoritar absolut, este formata din moldoveni / romani ! Numai ca moldovenii sunt in proces activ de rusificare , nu au dreptul la propria cultura , nu au scoli in limba materna ! Cam asa arata democratia ruseasca , „democratia” fortei ! Republica Moldova este pusa astfel in postura de victima a nedreptatii ! Degeaba protesteaza, degeaba se plange ! Iti sta mintea , ce au putut sa faca „fortele de mentinere a pacii” (hi,hi,hi!) rusesti in Transnistria!

  6. Din folclorul transistean ( general Lebedeev) Nu ne trebuie decat 24 de ore sa facem din Chisinau , capitala… Tranzistiei!

  7. Armata rusa nu s-a retras din Transnistria datorita ajutorului dat Rusiei de catre Germania contra petrol si gaze pe timpul lui Merkla.
    O solutie ar fi ca Moldova sa faca schimb de teritorii cu Ucraina . Transnistria la Ucraina pentru Sudul Basarabiei. Armata 14 rusa va intra la ucrainieni. Moldova nu va mai avea treaba cu rusii.

  8. Da. Alogenul parazit din Ucraina si-a dat arama pe fata adevarata miza a satanei lupta impotriva Adevarului-Biserica Ortodoxa !
    Faptul ca Biserica Ucrainiana este dezbinata de Biserica Rusiei cea de care apartine canonic, dovedeste ca poporul rus si ucrainian este unul si acelasi!
    Acum este greu incercat de imperiul raului infiintat in occidentul „civilizat” si stapanit de satana care invrajbeste omenirea sa se urasca de moarte, sa se omoare intre ei ca orbii!
    Este lupta impotriva Adevarului, impotriva Lui Iisus Hristos – Calea Adevarul si Viata lupta impotriva Bisericii Lui : Biserica ortodoxa cea care portile iadului nu o vor birui !
    Iudeomasonii se straduiesc impotriva omului cu  marea lor resetare adica uraciunea pustiirii in locul cel sfant in inima omului, acolo unde trebuie sa fie locul lui Dumnezeu, atacand dreapta credinta – ortodoxia unitatea dragostea dreptatea adevarul, exact ceea ce-l poate salva pe om, ce-i poate salva sufletul din uraciunea pustiiri!
    Iar dezbinarea poporului ortodox rus, opera satanei incepe cu uniatia imperialismului catolic de la Brest facuta cu varsare de sange, apoi cu bolsevismul comunist din 1917 cand 85% din guvernul bolsevic erau evrei, (cu momentul anilor 90 cand dupa comunismul iudeomasonilor, vocea capitalismului liberalist- opera acelorasi iudeomasoni satanisti din occidentul apostat nelegiuit,  Breszinski evreu cu influenta al ussa declara ca odata cu caderea comunismului singurul dusman al Americii ramane Biserica ortodoxa) cu euromaidanul platit din 2014, pana in ziua de azi cand iudeomasonii isi dau arama pe fata si ataca pe fata ortodoxia din Ucraina pentru a o rupe de Biserica mama, patriarhia Moscovei cea care consfinteste unitatea, statutul de popor frate ucrainian si rus, prin botezul ortodox de acum 1000 de ani din Cherson in Crimeia primit de la Constantinopol –  atacand de fapt unitatea canonica transmisa de Biserica lui Mantuitorului Iisus Hristos prin cele sapte sinoade ecumenice !

  9. @Didos. „Democrația” ucraineană față de minoritățile naționale arată altfel?

  10. Pe Mamaia Sandu iarăși o mănâncă în koor. Transnistria nu a fost niciodată pământ românesc. Demografic, românii, rușii și ucrainienii reprezintă fiecare câte aproximativ 30%, dar populația românească voteză în majoritate cu rușii, cu Transnistria separatistă, nu cu Chișinăul.

  11. Este foarte important ca Ucraina sa cistige razboiul ! Rusii din Transnistria vor fi izolati si ,, tratati ” cum trebuie dupa ce Moldova se va uni cu Romania .

  12. Örcii nu pleaca decat dati afara cu forta la fel ca trölii lor.

  13. Adică cum bre ?/De ce ești prost ?? In transnistria trăiesc ruși,. majoritari,.Ei vor să aibe aceste arme. De ce te bagi tu să dictezi cum e bine pentru ei ? Ți-a zis asta vre-un transnistrean ? De ce inciți voit spirite și faci zânzanie ? E normal să ai astfel de cerințe, atitudini ??

  14. @Dr. Mengele:

    Nici pamint rusesc sau ucrainean nu a fost, pina cind Rusia a ajuns la Nistru. Era mai mult un est salbatic, o tara a nimanui, in care vietuiau tot felul de nationalitati, fugiti de propria stapinire, intre care romanii nu erau deloc putini. Deznationalizarea incepe odata cu ocupatia rusa, ajungind la paroxism in era sovietica, dar nici cu cea ucraineana nu ti-e chiar rusine. Pentru un timp, teritoriul dintre Bug si Nistru a fost administrat de Moldova. Nu poti deci spune ca Transnistria nu a fost niciodata pamint romanesc.

  15. @Didos: Faptul ca Rusia a fost acceptata atunci ca forta de pacificare arata cirdasia Occidentului cu Rusia. A fost exact lupul pus sa pazeasca stina. Mai mult de atit, reprezentantul Occidentului (nu imi mai amintesc exact denumirea organizatiei) era un ungur. Ce ii putea pielea acestuia se vede din postarile unuia ca Marele Urs, de fapt un mare magar mincinos, qwe, care da pe afara de sovinism si ura, plus ics, care ii intrece pe amindoi. Lista e deschisa.

  16. Bravo! Urmează Georgia, Daghestan și tot așa. Pentru armeni încă nu e momentul, dar nu-i timpul pierdut. Când le-or sări toți la beregată rușilor nu-i mai salvează nici KGB ul KGB ului. De-abia aștept să-i văd cum urlă în stepă cu lupii. Animale proaste.

  17. Sa ia Ukrania Transnistria, sa dea inapoi Herta si Hotinul, poate si Reni! Se poate face si schimb de populatie! Iar rusii sa-si ia armamentul si soldatii, ca au nevoie de ei in Donbas!!

  18. He he ! Ideea n-ar fi rea, dar prostovanii de la Chisinau chiar isi inchipuie ca odata rusii retrasi, Transnistria le va reveni lor ?! Baa, Ucraina agresiva e intr-atit de inarmata in momentul de fata de catre debilii inconstienti de la Bruxelles si Washington (acestia din urma se pare ca au uitat surprinzator de repede „experimentul Afganistan” !) incit in citeva zile poate ajunge la Berlin sau Paris !

  19. Retrageti trupele britanice din Malvine ! Retrageti trupele americane din Germania si Italia ! Retrageti trupele franceze din Africa ! Retrageti trupele americane din Afganistan ! Aaaa … pardon … s-au carat deja, im mod glorios ? Hi hi !

  20. Da’ „Retrageti trupele ucrainiene din Bucovina de Nord si zona situata intre sudul „republicii” Moldova si Marea Neagra !” merge ? …

  21. Retrageti Trupele Americane, NATO din Romania, Polonia, Tarile baltice. Pe urma aveti dteptul sa cereti plecarea trupelor rusesti din Transnistria.

  22. Sandu Maia, sorosista, nu mai poate de Transnistria, actualmente, teritoriu (strategic) rusesc. Câta vreme Transnistria, securitatea Rusiei e asigurata. Zbieretele lui Sandu = indiciu ca SUA cu toate antenele, între care Soros, n-au reusit sa „izoleze” Rusia, care, mare putere mondiala si alternativa la colonialismul, ocupatiile teritoriale, „uni-polarismul” SUA, se sade-n gât. Lasati rusofobia, @Cotidianul. Si dati-o dracului (unde-i e locul) pe Sandu-terorista. A intoxica lumea în fiecare zi (lucru pe care-l fac SUA si aliatii lor, Sandu, înclusiv) = terorism.

  23. Problema noastră cu Moldova se poate rezolva ușor, foarte usor, dar nu e momentul propice pt scandal. Ce facem cu pămînturile care sunt acum la ukrani ca ăștia se fac că plouă și-s mulțumiți cu ele în propietatea lor …nici un cuvînt de bunăvoință nu scot măcar asa de formă. Probabil că otanul acum are alte interese în zonă și dacă nu poate face baze în gubernie socotește că merită încercat în Moldova așa că forțează momentul cu „unirea”.

  24. Rusii nu au fost niciodata in zona Transnistriei. Au fost romani, ucrainieni tatari. Dupa 1812 rusii au colonizat la greu rusi de ai lor’ asa cum imparatul Austriei a colonizat sasi si secui in Transilvania. Dupa 1945 au colonizat iar rusi ca militari cu familiile lor cu tot. Rusii sunt colonisti. Da noi romanii ii primim in Romania la salarii si pensii de 10 ori mai mari ca la ei si cu respectatea drepturilor omului plus circulatie libera prin toata Europa. Mai avem ceva rusi prin Romania si se simt excelent.

  25. Pentru trolii $oro$ei care habar n-au care e starea de spirit REALĂ din Moldova de dincolo de Prut.
    Ultimul recensământ/Wiki/
    Moldoveni 75.1%;
    Români 7.0%;
    UrkHaini 6.6%;
    Găgăuzi 4.6%;
    Ruși 4.1%;
    Bulgari 1.9%.
    Dacă nu intZelegetZi semnificatZia primelor două procente, CITITzI IAR !
    ȘI IAR…ȘI IAR…?

  26. Poate îmi dai și mie dicționarul romano-moldovenesc. Sii, poate îmi spui și mie, Ștefan cel Mare a stăpânit doua tari?

  27. De la București, NOI vedem lucrurile așa:
    1. Crimeea rămâne Rusiei pe vecie.
    2. Donbas se reîntoarce la Ucraina.
    3. Republica Moldova cu tot cu Transnistria se unește cu Patria-Mamă, România.
    4. România invită Ucraina la un schimb de teritorii și populație, respectiv: Transnistria, cu orașul Tiraspol dar fără Tighina sunt cedate Ucrainei (fiind pământ ucrainian) și în plus, le cedăm o bucată cât jumătate de județ din zona Palanca din Basarabia iar Ucraina, la parietate ca suprafață, ne dă: orașele Reni, Cernăuți și un teritoriu egal în Bucovina de Nord, inclusiv Ținutul Herța. Schimb de populație aferent între România și Ucraina. Noua Crimeie a Ucrainei devine Basarabia de Sud iar România prin cedările agreate le va facilita controlul și apărarea militară a acestui teritoriu al lor.
    5. Ucraina intră în UE și NATO, cu acceptul Rusiei post-Putin.
    6. Putin, Lavrov, Șoigu, Rogojină, Prigojină și toți ceilalți bolnavi, DISPAR. Fereastra sau mor în somn din cauze naturale.
    7. Noul lider rus devine Navalnîi, un mare lider.
    8. Rusia plătește României valoarea tezaurului BNR cedat în 1916, plus dobândă și despăgubiri, cu scuze oficiale.
    9. Rusia renunță pe vecie la politicile CRIMINALE la adresa României, privind moldovenismul, o mare minciună și o golănie cinică rusească.
    10. România se împacă cu Rusia și reluăm cooperarea cu dânșii pe diverse planuri.

  28. Ba Claxon… trupele ruse se vor ruga de romani sa-i lase sa se retraga prin Romania’ sa scape cu viata din mana englezilor si francezilor . Anglia a mobilizat mii de medici.
    De ce a fost Micron in Aneruca??? A discutat ceva secret si au dat laba.
    O sa le dea la francezi Mariopolis.

  29. Cred ca pe madama asta obraznica si cu mult tupeu Maia Sandu ,o cauta cu luminarea la fel cum a facut si prietenul ei, Zelenski.

  30. Și pentru că toate acestea
    Trebuiau să poarte un nume,
    Un singur nume,
    Li se poate spune simplu:
    Gorbaciov

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.