În unele țări, pluralismul politic este temelia sănătoasă a vieții de stat. Democrația ce-și ia ca bază drepturile și libertățile omului și cetățeanului și asigură alegeri libere, tripartiția puterilor, răspundere în funcții publice, control din partea cetățenilor este cadrul deciziilor, cu efecte larg benefice.
Acele țări au înțeles că oamenii trăiesc în statul de drept existent, dar și că este dreptul lor inalienabil de a-și ameliora drepturile și libertățile. Nimeni nu are voie să le împiedice să o facă. Statul de drept nu este doar supunere la legi, ci și schimbare a acestora.
Mai nou, însă, se strâng nori pe cerul unor democrații europene. Și în Vest și în Est.
Chiar într-o democrație exersată precum cea a Angliei se acuză căderea în „postdemocrație”. Aceasta presupune alegeri libere, doar că politicile sunt decise punându-i în paranteză pe cei care le suportă. Într-o democrație, tot exersată, ca cea a Franței se acuză de ani buni șubrezirea generalității legii, în practica vieții, prin decizii contextuale. Într-o democrație riguroasă cum este cea din Germania, cele mai noi analize observă că digitalizarea actuală permite comercializarea datelor personale și, cu aceasta, afectarea condiției de cetățean liber.
Ce se poate spune, însă, acolo unde nu este cultura democratică a englezilor sau a francezilor sau a germanilor? Este clar că situațiile sunt mult mai critice.
Așa stând lucrurile, nu este de mirare că extremisme vechi – „de stânga” și „de dreapta” – s-au reactivat. Faptul este vizibil cu ochiul liber.
Mișcarea „vestelor galbene” dovedește multe. Ea atestă și că instituțional, cultural, dar mai ales social, capacitatea integrativă a Franței actuale este pusă la încercare. Refacerea extremei drepte în diferite țări spune și ea destul. Ea semnalează slăbirea capacității de întâmpinare a criticii legitime la adresa birocratismului și a desprinderii conducerilor de cetățeni. Nici un extremism nu se explică complet prin împrejurări, căci fiecare adaugă o ideologie proprie, dar nici nu poate fi izolat de împrejurări.
Mai nou, s-au profilat și alte extremisme. Este manifest astăzi „extremismul de centru”, cum spune un inteligent autor francez – acea supralicitare a „liniei de mijloc” conformistă și plină de compromisuri, ce cultivă ideea „să nu schimbăm, vai Doamne, ceva, căci va fi mai rău!”. Este tot mai manifest acum „extremismul instituțional”. Este situația în care cei ajunși la decizii folosesc statul – efectiv procuratura, judecătorii, serviciile secrete – nu ca servicii în interes public, de apărare a libertăților, drepturilor, dreptății, democrației și suveranității, ci ca instrumente ale unor clici sau persoane.
Atunci când se înainta spre instalarea dictaturilor anilor treizeci, juristul incontestabil care a fost Carl Schmitt spunea că „este suveran cel care poate decreta starea excepțională” (Carl Schmitt, Politische Theologie. Vier Kapitel zur Lehre der Souveranität , Duncker & Humblot, Berlin, 1925, p.11). Azi, după cum ne sugerează România ultimilor cincisprezece ani, nu mai este nevoie de declararea „stării excepționale” pentru a submina democrația. Pentru suspendarea democrației este suficientă deținerea puterii în stat, iar aceasta revine celui care poate numi șefii procuraturii, judecătorilor, serviciilor secrete.
Iar exemple de „extremism instituțional” se înmulțesc de la o zi la alta.
Cu câteva zile în urmă doar, președintele a vrut să pună în folos propriu aniversarea a trei decenii de la Revoluția din 1989. Nu conta că nu se știe cu ce se ocupa el în decembrie 1989. Nu se știe nici ce reforme de despărțire de regimul comunist a inițiat. Nu conta că a acceptat ca procurorul său general să interpreteze înlăturarea acelui regim ca fiind o lovitură de stat. Nu conta că ține în brațe o justiție instrumentată de sus, tot ca în regimul comunist! A fost nevoie ca foști deținuți politici să-i atragă atenția că celebrarea lui decembrie 1989 în folosul cuiva este samavolnică.
Nu numai atât. De mai bine de un deceniu, se încurajează copios revenirea la formula lui Mussolini a „șefului de stat”, deși Constituția României a exclus-o cu bună știință, știind bine ce înseamnă juridic respectiva formulă și la ce duce ea. Se invocă „statul de drept”, ignorându-se că și dictaturile au fost state de drept și ocolindu-se cu grijă bătătoare la ochi „statul de drept democratic”, prevăzut explicit de aceeași Constituție. După ce s-a distrus cât s-a putut tripartiția puterilor în stat, s-a luat în brațe „juridismul” – acea plasare a procuraturii, a judecătorilor și a noii Securități, unite prin „protocoale secrete”, deasupra autorităților stabilite democratic și cetățenilor, în numele luat în deșert al „independenței” justiției.
Simptomatic, actuala șefă a Înaltei Curți de Justiție și Casație, cu stridentă ignoranță, nu ezita să spună că “România s-a grăbit să semneze convenția drepturilor omului”! După ce un ministru al justiției, de aceeași extracție, declara că „drepturile omului sunt un lux”!
Anii treizeci revin uimitor în felul de a gândi al unor decidenți de la noi. În fața forțelor din societate nedispuse la subordonare, se crede că nu este altă soluție decât mâna forte. Anii treizeci revin și în limbajul actual: jocul cu „moartea” adversarilor pe rețelele de socializare, denunțarea ca „toxice” a opiniilor concurente, acuzarea „afacerilor cu evreii”, agitarea „pericolul din Răsărit, poate chiar asiatic”, specularea în decizii a „conflictului arabo-evreiesc” vin, oricât s-ar nega, din limbajul anilor treizeci. Cine citește discursuri din Europa acelor ani are cu prisosință dovezi!
Și mai grav, la decidenți a revenit fățiș înțelegerea politicii nu ca o competiție argumentativă în vederea îmbunătățirii condițiilor de viață, nu ca organizare pricepută a eforturilor, nu ca dezvoltare, ci direct, ca „distincție între amic și inamic”. Politica se practică acum în forma delimitării inamicului și a lovirii lui necondiționate. Cine cunoaște cât de cât istoria anilor treizeci știe că alunecarea în dictaturi nu a luat viteză fără acest concept al politicii ca „discriminare între amic și inamic”, pus la punct de Carl Schmitt (Der Begriff des Politischen, Duncker & Humblot, Berlin, 1932). Comparat cu cei de azi, energicul jurist era, trebuie să constatăm, oarecum candid. El admitea că „aici nu este o definiție exhaustivă și comprehensivă” și că „inamicul” nu este automat în fața ta. Cei de azi, care aplică conceptul, nu mai au îndoieli, ci o certitudine: dacă lovești cu hotărâre rivalul, devii sigur.
Democrația ne-a obișnuit cu organizarea în care legile le dau parlamentele, nu judecătorii și procurorii, în care guvernele răspund de actualizarea legilor, nu serviciile secrete, și în care nu există altă legitimare – cum spunea James Madison – în afara voinței cetățenilor exprimate pe calea democrației reprezentative. La noi, vedem acum nu vreo preocupare pentru democratizare, ci un efort de aranjare cu “mișcarea” străzii, în dauna conlucrării în interes public cu partidele și forțele organizate, pentru a bloca activitatea legislativă. Tot Carl Schmitt a fost acela care a preluat în termeni juridici marșurile – de fapt „mișcarea” de pe străzile orașelor – ca acțiuni în vederea reorganizării sub “șef” (Carl Schmitt, Über die drei Arten des rechtswissenschaftlichen Denkens, Hanseatische Verlagsanstalt, Hamburg, 1934). Juristul mult inovativ în distrugerea democrației mergea până acolo încât considera “mișcarea” străzii drept creatoare de drept! Este adevărat, până și Carl Schmitt nu a mai repetat această idee funestă, care la noi face acum vogă.
Precum în anii treizeci, oameni depășiți de teme au urcat din nou la decizii importante. Este destul să arunci o privire în ceea ce face actualul Consiliu European ca să-ți dai seama de sărăcia de idei și de viziune și să te întrebi, precum Thomas Mann odinioară: cum de s-a ajuns aici?
În urmă cu zece ani semnalam faptul că în România se reiau idei ale anilor treizeci și am anticipat efectele (vezi în A. Marga, România actuală. O diagnoză, Eikon, Cluj-Napoca, 2011, pp.164-167). “Dosariada” juridică ce a urmat pentru a ține în șah concetățeni, culminând cu incalificabila premieră europeană a “protocoalele secrete” de cooperare procurori, judecători, securiști, au confirmat din plin ceea ce spuneam. Efortul de a lichida școala pentru că ar fi o “instituție de acrobație intelectuală”, care s-a pus atunci în mișcare și a distrus educația, care nu-și mai află nici astăzi busola, a fost tot o confirmare. Iar mormanele de prostii care erau “legile lui Boc”, adoptate fără dezbatere, trag bine în jos această țară și acum. Vasta emigrație a cetățenilor – devenită între timp cea mai mare dintr-o țară a lumii actuale în timp de pace – este un indiciu cum nu se poate mai grăitor că anticiparea a fost realistă.
Ceea ce se petrece acum – anticipez din nou – va slăbi statul ca stat de drept democratic și, până la urmă, ca stat de drept. Cu consecințele de rigoare.
În anii treizeci, liberalii și democrații s-au opus, cu riscuri mari, demontării statului bazat pe libertăți și drepturi ale cetățenilor. Azi, asistăm la degradarea liberalilor și a democraților rebotezați în “populari”. Ei nu mai cer libertăți și drepturi pentru cetățeni, ci puniție pentru rivalii politici, și au devenit papagalii unei puteri a “șefului” care nu aduce nimic bun și duce nicăieri.
Știm prea bine că o autoritate cu convingeri democratice convinge prin fapte benefice în societate, nu prin trucuri. Nu se fac în nici o țară civilizată referendumuri șmecherești pentru a lovi o parte a societății. Anii treizeci, cu distrugerea democrației pe care au adus-o, sunt din nou un avertisment.
Europa are, desigur, forțe și țări care înțeleg democrația nu ca instrument al cuiva, ci ca formă de viață. Vor putea ele stăvili noile valuri ale destrucției? Aceasta este chestiunea stringentă a zilelor de acum.
Foarte bună observația lui Altul fără nume! Mă atașez și semnez ca Al doilea fără nume! Păcat că neica nimeni – ca Ileana Rolandsohn sau Klopstock, cum zicea cineva mai sus, simplu băț, sau alții – nu iau seama la fapte. Și la curățenia ideilor. De ce să nu discutăm unde merge România cu acest sibian de doi lei, ales ca să nu fie român, căci românii, cică, sunt pătați! Trebuie să-i scrie cineva cărți acestuia? Plagiatul este întrecut de scrierea de către alții a unor cărți – nota bene: insipide sau, cum spunea Bogdan Chirieac – pline de stupizenii sau, cum zicea un liberal cu regrete – pline de erori! Asta vrem – scrierea de cărți de alții și gloria în fața unor fraieriți? Dumnezeule, unde-i dreptatea Ta!
Păcat că în România nu se poate porni o discuție serioasă, cu precizie și apoi cu un deznodământ. Mereu intervin neaveniți și postaci aflați în treabă (misiune?), care nu înțeleg textele sau afirmațiile, dar vor să-și vadă afișate spusele, cu sau fără rost. Și la acest articol Ileana Rollansohn, Klopstock sunt exemple de pierdere de timp în vorbe goale. Nu este citire exactă, nu se cunosc chestiunile, nu se învață din ceea ce nu s-a învățat la timp. Domnul Marga pune o problemă reală – nu cumva tiptil ne apropiem de idei opuse democrației din anii treizeci? Probele pe care el le aduce – nu știu dacă sunt destule – și distincțiile pe care le face nu ai cum să le infirmi.De aici ar trebui să plece o discuție cu rezultate.
Penibil mă klopstock să repeți obsedat, fără vreun argument. Cine știe ceva, face distincții, mă băiete. Te bagi în susțineri pe care nu le poți nici cum proba. Ține minte, domnia legii e una, căci legea poate fi nedreaptă, nedemocratică etc. Democrația statului este ceva ce se adaugă sau nu.Ia în mână o carte de drept și dumirește-te! Sau de fapt ne ții de vorbă ca să nu discutăm articolul foarte bun Revenirea la anii treizeci? Pe bani nu se face lumină, mă băiete!
Penibile interpretari,eu nu fac caracterizari,dar e greu cand n-ai notiuni de baza sa percepi concepte familiare celor avizati.Una sunt enumerarile care definesc statul respectiv,conform exemplelor date si altul este sensul conceptului de stat de drept,cu toate conotatiile lui,potrivit carora criticam opinia prof.Marga.Statul de drept este doar unul din elementele ce definesc un stat anume.Cat despre statul de drept DEMOCRATIC am spus ce aveam de spus : e pur si simplu stupid sa vorbesti de domnia legii,cum spun anglo-saxonii,atunci cand statul e nedemocratic,cum ar fi cel totalitar.A bon entendeur,salut !
Klopstoocule, mă revoltă reaua intenție! Ca să nu spun altceva! Păi dacă este în Constituția Germaniei și a altor țări distincția stat de drept-stat de drept democratic, nu este normal să spunem că există? Iar dacă există atunci există, mă insule, ca să nu zic altfel! O spui cu mâna matale. Că de altele și cap să nu vorbim aici! Halal cujetare! ar spune nenea Iancu. Dar, din păcate este absent!
Băieți și fete, nu vă luați după o lectură din avion și infidelă până peste, pentru neștiutori. Constituțiile de după 1989 sunt pe stat de drept democratic. Nu numai în România, însă și aicea. Klopstock ne cere să pălăvrăgim contra evidenței. Dacă a citit, cum zice, cărți de Carl Schmitt, să observe că acesta face distincție între stat de drept și stat de drept democratic. Ultimul nu l-a interesat, după ce l-a scos de tușă din start.Orice jurist serios face distincția. Să nu mărim confuzia unde este clar.
Înțeleg că vrea fie și cu prețul falsurilor salvarea sibianului, dar nu sunt lemne. Omul este pe afară, dar dur. Cât va ține. Atât rămâne.
Am o banuiala ca tendinta asta alarmanta care se instaleaza in Ro de care vorbeste Marga, vine din Occident si este stimulată activ de occidentali. Aste se face aproape pe față, fara nici un pic de rușine si menajamente. Vor avea oare romanii curajul sa se opună. Sper sa ne ajute memoria dictaturii comuniste care e recenta si sa nu calcam iarăși prin străchini.
Pentru un nevinovat in materie : statul de drept,ca notiune este o creatie a stiintei juridice germane din sec.XIX,fiind preluat mai apoi in doctrinele juridice ale altor tari,in traducere conforma,iar democratia e de pe vremea Greciei antice.El a aparut in conditiile monarhiei absolute prusace,ca o reactie la abuzurile sistemului administrativ german al vremii.
Se vede Ileano că nu înțelegi mai nimic. Poate Marga o fi având platfus sau șutează cu ambele picioare. Dar asta-i important? Văd că te dai cunoscătoarea lui de aproape. Dar și cei ce se dau de aproape pot face diversiune ordinară. Măcar este bine plătită!
Nu ai mișcat nici o idee din ce spune autorul articolului. Ia, vezi, dacă poți mișca vreuna! Nu ai cum, căci este clar și bine argumentat, pe o idee nouă, nefamiliară la noi.
Zic să ne măsurăm forțele și să fim la locul nostru. Cât ne poate capul, nu ceafa.
Klopestoace, perseverezi în eroare și distribui erori. Statul de drept era când democrație nu era. Nu este legătură istorică lăuntrică, cum zici. Că mata crezi, este altă treabă. Câte prostii nu crede omul când citește cum îi convine. Este cum zice Marga și nu are rost să răspândim altceva decât adevărul. Vezi că Marga știe drept, l-a studiat chiar în țara lui Carl Schmitt, cu elevi ai acestuia.
„O lamurire suplimentara pentru Sidonia Bravu : referirea din Constitutie de la art.1 nu priveste caracteristicile statului de drept,ci -asezata intre virgule – precizarea „democratic”,ca si „social” se refera la caracteristicile statului roman,caracteristici care se regasesc aproape identic si in Legea fundamentala (Constitutia) Germaniei,actualmente in vigoare,iar art.1 din Constitutia Frante prevede ca statul francez este o republica indivizibila,laica,democratica si sociala.Constitutia slovena prevede ca Slovenia este un stat de drept si un stat social si,separat ca ea este un stat democratic.Mai sunt si alte exemple.
Un articol bun,transformat de postaci in ceva derizoriu.Daca se citea ceva mai atent,se observa ca domnul Marga are mare dreptate in ceea ce spune si ca semnalul de alarma trebuie privit cu maxima seriozitate.Insa de cine? Cand la noi totul e considerat o bascalie,iar cand cele spuse devin realitate ,e tarziu ,mult prea tarziu !
Pentru Sidonia Bravu,dezolat ca n-ai priceput ca statul de drept si democratia sunt cosubstantiale,deci dictaturile n-au cum si nici nu pretind ca ar avea stat de drept.Cat despre existenta in Constitutia Romaniei a sintagmei „stat de drept democratic” o simpla lectura a acesteia va va lamuri : pur si simplu lipseste pentru ca ea nu se regaseste in nici o constitutie democratica,din motivul aratat Pentru Virgil.Despre Carl Schmittt sa stii ca am citit unele din lucrarile lui,bunaoara cea privind teologia politica sau – si mai ales- faimoasa „Stat,miscare,popor”tiparita la Constanta in 1939,o sinteza a gandirii juristului german,cu teze ce reprezinta un apogeu al gandirii naziste.Prof.Marga nu e „omul meu”ci un intelectual incontestabil,dar care,in materia ce intereseaza a emis teze discutabile.Personal nu sunt in masura sa contest ca l-ar fi citit pe Schmitt,doar ca n-au ce cauta parerile unui un adept al „fuhrer – prinzipului”intr-o dezbatere despre statul de drept,pe care el chiar il contesta.Personalitatea lui in plan juridic deriva din faptul ca nu s-a ocupat doar de dreptul constitutional,dar si de cel international public,dar gandirea lui antidemocratica a afectat in mare masura,mai tot ce a scris.
@nicu cohen, Democratia a murit odata cu Grecia antica. Regimurile asa-zis democratice din epoca contemporana sunt doar forme mascate de DEMONOCRATIE. Ca orice alogen extremist, lui Andrei Marga ii repugna orice renastere nationala care ar putea periclita pozitia de conducatori din umbra a celor de un neam cu el.
@Janos Wass: nu prea ai dreptate. Marga nu spune mai nimic. Se pazeste. Îl stiu de-o viata, si-ntotdeauna a speculat. Si dupa ’89, de-a dreptul oportunist. Asa ca, da-mi, te rog, voie! Ce face el nu-i nici filosofie, nici eseistica, nici analiza politica. E-n asteptare. Si dupa alegeri, lup moralist. Privind Europa, fiindca „partidele politice” din România actuala = sinistre caricaturi. Vadim a fost singurul tribun. Patetic, fantast, însa tribun autentic, pasionat. Restu’… si nu te revolta?
Mă Klopstoace, o ții razna bine. Ai citit Carl Schmitt, ca să dai sfaturi? Păi tocmai asta-i, că omul tău de la Sibiu ia de bune ideile lui Schmitt. Știu că nu-ți place, dar asta-i. Nu înseamnă că omul l-a citit, vai Doamne, pe Carl Schmitt, cum să citească? Dar i se servesc ideile acestuia, ca felul unu, deformate sigur, căci acela era jurist complex. Suprapunerile pe care domnul Marga le identifică sunt uimitoare, dar de necontestat.
Ești, într-adevăr, cam băț (Stock), nene, chiar dacă ai, românește, clop (pălărie)! State de drept au fost și dictaturile – cu alt drept, desigur. Citește bine și Constituția României – de aceea este folosit termenul stat de drept democratic – pentru ca klopstocki să nu confunde statul de drept cu statul de drept democratic. Într-adevăr, nu ar fi rău să mai și citim, nu numai să avem păreri. Eronate, firește.
rectificativ: Nu te mai lua dupa latraturile presei (national)-socialiste si-aLE unor impostori de tip Macron… W. Hallstein (doi de -l), Jean Monnet (doi de -m). În rest, repet ca Europa de-acuma, UE, se scalda-ntr-un NATIONAL SOCIALISM nici macar disimulat, OFICIAL, impus de, importat din SUA, pe care, însa-l califica drept … „democratie”. Dictaturile tuturor minoritatilor asupra unor majoritati tacute, rabdatoare, care sunt NATIUNILE, POPOARELE.
Nu prea citești textul, Ileano, înainte de a vorbi despre el! Vezi că tot ce spui tu este în text. Doar că tu crezi că tot ce ai în cap trebuie să fie și în capul altora. Dacă alții au cap mai bun, ce te faci? Cam asta-i situația – să fim exacți și cultivați, că vom duce și altele. Textul lui Marga este din nou excelent – opportun, cultivat, inteligent.
Demos înseamnă popor.
Un articol de postat si citit in fiecare zi „Este situația în care cei ajunși la decizii folosesc statul – efectiv procuratura, judecătorii, serviciile secrete – nu ca servicii în interes public, de apărare a libertăților, drepturilor, dreptății, democrației și suveranității, ci ca instrumente ale unor clici sau persoane.”. Da s-a distrus tripartitia puterilor in stat prin abuzul decidentilor in numirile din justitia „independenta” si calitatea umana precara a acelor judecatori si procurori, care pentru castg personal, au pupat inelul stapanului cu numirea, facand jocuri politice. Si, da, suntem in situatia trucului cu un referendum smecheresc – cu scop manipulator (oricum cei care voteaza nu vor influenta sub nici o forma justitia a caror sentinte trebuie sa se fundamenteze pe probe, nu pe sloganuri propagandistice) si testarea si aratarea muschilor unora in raport cu ceilalti).
Dl.Marga nu stie ca statul de drept nu e acela in care exista legi ce trebuie respectate,caci atunci peste tot e stat de drept,chiar si in Coreea de Nord ! Statul de drept adevarat este acela in care legile tarii sunt adoptate de institutii reprezentative alese in mod democratic,in care competitia electorala este libera,ca si exercitiul tuturor drepturilor cetatenesti,existand garantia respectarii lor de catre o justitie independenta,nesubordonata politic sau in alt mod.Asocierea stat de drept – dictatura,cu care opereaza profesorul clujean este un non sens,iar citarea abundenta a lui Carl Schmidt – recunoscut ca adept al teoriilor ani-democratice inca din anii „20 ai secolului trecut nu pare potrivita pentru unele din tezele sale,altminteri judicioase,exprimate in acest articol.Conceptul sau de” stat de drept democratic” nu exista in Constituia Romaniei,caci altfel decat „democratic”nu exista stat de drept.
in conditiile unei crize a educatiei solide si corecte se manifesta din plin o ignoranta informationala (culmea!…in aceasta perioada a suprainformarii (??!) si digitalizarii ) tocmai in domeniile cele mai sensibile ale existentei socioumane care (ca si in trecutul istoric nu prea indepartat si invatat de foarte putini!) poate degenera intr-o „deconstructie” imediata a vietii socioeconomice ,efect al subminarii (voite sau nu) a democratiei…din nefericire la noi aceasta „deconstructie” si degradare socioumana se manifesta cam de la „revolutie” incoace prin „alesi” ai natiei (inclusiv unii presedinti!!!), neosecuristi, procurori si „judecatori” (mai simplu PUTEREA!) care contribuie din ce in ce mai mult prin atitudine, subcultura si prestatie la aceasta
@Andrei! N-o lua razna! Nici o legatura între asa-zisa „extrema dreapta” PATRIOTICA, NU „NATIONALISTA” de ASTAZI, care „extrema dreapta” numai EXTREMA NU-I, cu anii’30! Nu te mai lua dupa latraturile presei (national)-SOCIALISTE si-a unor IMPOSTORI DE TIP MACRON, din Vest! Tarile europene nu mai au armate (Germania, prin Constitutie, Italia n-are decât capacitati de aparare). Numai FRANTA a fost si ramas AGRESIVA si atacat tari straine (de la Libia, la Siria), pâna sa fie pusa la punct de rusi. Saracia si imigratia masiva (produsa de chiar Puterile vestice, aliate unor SUA renazeificate, bombardând, aducând la ruina leaganele umanitatii, unde regimurile nu le erau favorabile -Irak, Siria, tentativele de-acuma în Venezuela …-, si producând resuscitarea apararii traditiilor, culturii si civilizatiilor autohtonic-istorice, în Europa, si-n în tarile musulmane, alta data colonii, si tot sub impus american (Talibanii, creatia CIA), fascisto-djihadismul. Fata de INVAZIA caruia în Europa reactioneaza, acuma, DREAPTA PATRIOTICA. Ori ti-e rusine sa vorbesti de „patrie” si „patriotism”, de Revolutia de la 1848 si „popor”? Îti interzic directivele totalitare ale Comisiei Europene si neo-con-ii fara scrupule din Parlamentul European? Dimpotriva: continentul e de ZECI DE ANI SUB JUGUL NATIONAL-SOCIALISMULUI, al DICTATURII POLITICULUI CORECT a PARLAMENTULUI EUROPEAN, COMISIEI SI PRESEI AIDOMA ALEIA DEMOCRATE, MAI ALES (NEW YORK TIMES) DIN SUA. Daca-i de cautat radacina resuscitarii national-SOCIALISMULUI european LA PUTERE, ea e-n SUA, care i-a si recuperat pe NAZISTI si replantat în postuti-cheie-n Europa, dupa WW2 (vezi, de pilda, W. HALSTEIN, primul presedinte a ceea ce-avea sa devina Comisia Europeana, vezi JEAN MONET, agent american, si el… ).
Pentru cine nu stie , democratia nu inseamna puterea poporului , cum fals se zice ci – deimoscratia – inseamna puterea fricii , a teroarei . Deimos inseamna frica groaza teroare in limba greaca si vine de la zeitatea Deimos . In limba greaca putetrea poporului se zice laocratie nu democratie . Niciodata in istoria societatii umane , elitele exploatatoare nu au intentionat in mod real sa permita accesul indivizilor din popor la putere , ci a tot metamorfozat limbajul de programare , inselare si metodele de taxare si exploatare .