"Haita" i-a scos în stradă

Revolta a mii de spanioli

Peste 30.000 de persoane au participat sâmbătă la un protest pe străzile orașului spaniol Pamplona, pentru a-și arăta nemulțumirea față de achitarea a cinci bărbați care erau acuzați că au violat o tânără de 18 ani în timpul festivalului San Fermin.

Este a treia zi consecutivă de proteste în orașul din Pamplona, după ce o instanță a decis joi că cei cinci bărbați nu sunt vinovați de viol. Inculpații au primit o sentință de nouă ani de închisoare pentru delictul de „abuz sexual”.

Cei cinci bărbați, care s-au supranumit ei înșiși „La Manda” (Haita, n.r.), cu vârste între 27 și 29 de ani, originari din Sevilla, au fost acuzați că au violat o tânără de 18 ani din Madrid în iulie 2016.

Ei au filmat scena şi, în plus, s-au lăudat cu ce au făcut, iar fata a fost nevoită să explice la proces atitudinea ei pasivă ce ar rezulta din imagini. Apărătorii celor cinci făptaşi au susţinut că victima – care anterior băuse sangria – a consimţit raporturile sexuale, întrucât nu a părut să se împotrivească.

Potrivit codului penal spaniol, pentru acuzația de viol este necesară dovedirea existenței intimidării sau agresiunii violente.

Potrivit poliției, între 32.000 și 35.000 de persoane au participat la demonstrația care a avut loc sâmbătă la Pamplona, care s-a desfășurat sub sloganul „nu e abuz sexual, este viol”.

Totodată, peste 1,2 milioane de persoane au semnat o petiţie online prin care se solicită Curţii Supreme revocarea judecătorilor care au dat verdictul în acest dosar, în urma căruia, în contextul protestelor, guvernul condus de Mariano Rajoy a anunţat că va studia eventualitatea revizuirii Codului Penal.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

1 Comentariu

  1. Astia oameni cu ,, cojones ” : 9 ani de puscarie si nu sunt multumiti de sentinta ! Plus cererea de a li se da un sut in tuhas judecatorilor ! Raman la parerea mea : atat in Romania cat si aiurea , judecatorii sunt principalii vinovati se explozia violentei si agresivitatii in lume ! Este de neinteles bunavointa si toleranta pe care o manifesta instantele de judecata fata de criminalii cei mai odiosi !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.