Rex Tillerson: Rusia a anexat un teritoriu care nu era al ei

„Rusia a luat un teritoriu care nu era al ei”, a spus in timpul audierilor din Senat Rex Tillerson, nominalizat pentru şefia diplomaţiei SUA. “În ce priveşte anexarea Crimeii, opinia mea este că acest act i-a luat prin surprindere pe mulţi”, a spus Tillerson, adăugând că reacţia administraţiei Obama în 2014 a fost foarte slabă şi că acest lucru a făcut ca Rusia să treacă frontiera estică a Ucrainei. “Aş fi recomandat ca Ucraina să îşi mobilizeze capabilităţile militare pe care le avea la dispozitie şi să le ducă la frontiera de est”, a spus Tillerson, adăugând că SUA ar fi trebuit să ofere arme Ucrainei şi să ajute regimul de la Kiev cu misiuni de recunoaştere aeriană.

Chestionat însă în privinta altor acţiuni ale regimului Putin, Rex Tillerson a fost mult mai rezervat în declaraţii. Senatorul Marco Rubio, fost rival al lui Donald Trump în cadrul alegerilor primare din 2016, a afirmat că Vladimir Putin a ordonat asasinarea disidenţilor. “Nu am suficiente informaţii pentru a face această afirmaţie”, a spus Tillerson, adăugând că astfel de lucruri se întâmplă deseori în regimurile opresive. Întrebat dacă Putin este un “criminal de război”, Rex Tillerson, fost CEO al Exxon Mobil decorat de însuşi Vladimir Putinc cu “Ordinul Prieteniei”, a raspuns ferm: “Nu aş folosi acest termen”.

Şi mai limpede a fost viitorul secretar de Stat al SUA în ce priveşte sancţiunile impuse Federaţiei Ruse după anexarea Crimeii. “Când se impun sancţiuni, ele dăunează prin definiţie companiilor americane”, a spus Tillerson, care a avut însă grijă să precizeze că fosta sa companie, ExxonMobil “nu a făcut niciodată lobby împotriva sancţiunilor impuse Rusiei, cel puţin nu cu ştiinta mea”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.