Planul lui Rishi Sunak și „securitatea financiară” a britanicilor

Premierul britanic Rishi Sunak

De L.V.
Planul lui Rishi Sunak și „securitatea financiară” a britanicilor

Premierul britanic Rishi Sunak

Premierul britanic Rishi Sunak urmează să promită marţi „securitate financiară” alegătorilor, dezvăluind la sfârşitul dimineţii programul Partidului Conservator pentru alegerile legislative din 4 iulie, pas crucial pentru conservatorii aflaţi în continuare cu mult în urmă în sondaje în faţa laburiştilor, notează AFP.

„Noi, conservatorii, avem un plan pentru a vă aduce securitate financiară”, urmează să spună şeful guvernului, potrivit unor fragmente din discursul său comunicate în prealabil.

Liderul conservatorilor, a cărui campanie a fost deosebit de dificilă în ultimele zile, cu critici pentru plecarea sa grăbită de la festivităţile din Franţa prilejuite de împlinirea a 80 de ani de la debarcarea din Normandia, le va promite celor care lucrează garanţia de „a păstra mai mult din banii pe care îi câştigă şi de a avea dreptul de a alege cum să-i cheltuiască”.

De la începutul campaniei, conservatorii au promis deja reduceri suplimentare de taxe şi au acuzat opoziţia laburistă condusă de Keir Starmer că doreşte să crească povara fiscală asupra gospodăriilor.

„Ştim ce fac socialiştii întotdeauna: să vă ia cât mai mult din banii voştri”, urmează să atace Rishi Sunak marţi.

Săptămâna trecută, el a fost acuzat de minciuni în timpul dezbaterii sale televizate cu Keir Starmer, în timpul căreia a folosit cifre contestate pentru a afirma că laburiştii plănuiesc să majoreze taxele.

Cu mai puţin de trei săptămâni înainte de alegeri, sondajele dau în continuare laburiştilor aproximativ 20 de puncte înaintea conservatorilor, în timp ce partidul anti-imigraţie Reform UK, condus de Nigel Farage, continuă să avanseze pe locul trei.

Conservatorii, la putere de 14 ani, plătesc în special preţul pentru dificultăţile de a profita de Brexit, pentru scandalurile din perioada guvernării lui Boris Johnson sau chiar pentru criza costului vieţii care i-a lovit pe britanici de la jumătatea anului 2022.

Într-un interviu pentru BBC difuzat luni seara, Rishi Sunak a recunoscut printre altele că este „mai greu” astăzi să devii proprietarul unei locuinţe şi a promis măsuri pentru a remedia acest lucru.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. Astia sunt hotii planetei.Au mai pus ochii pe ceva popoare de furat.Mai inventeaza ceva arme chimice,sunt maestrii la scorneli.Asa au pus laba pe 100km de teren de la Sadam, plin de petrol, adevaratul motiv nu armele chimicee.Acu l-au umplut de sonde,o mie circa.L aur si averile ciordite de la India si acum sunt in disputa pe la tribunale.Pe unde se duc curata tot.Asta o fac de secole.Asa se face bunastare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.