Fosta preşedintă a Camerei Deputaţilor Roberta Anastase a declarat miercuri, referindu-se la numirea lui Victor Ciorbea la ASF, că aceasta este o dovadă că preşedintelui PNL, Crin Antonescu, îi place ‘să stea în pat cu duşmanul’.
„Deşi, teoretic, USL s-a destrămat şi avem de-a face cu un spectacol destul de puţin credibil pe televizoare, oferit de cei doi lideri, Ponta şi Antonescu, în realitate domnului Antonescu îi place, adoră să stea în pat cu duşmanul. Acest lucru este dovedit de candidatura domnului Ciorbea, susţinută de grupul parlamentar PSD, la conducerea ASF. (…) Ei guvernează în continuare foarte bine”, a susţinut Anastase într-o conferinţă de presă.
Potrivit acesteia, numirea lui Victor Ciorbea este una care contravine legii, iar argumentele prezentate de fostul premier, în plenul Parlamentului, denotă ridicolul actualei clase politice.
„Noi contestăm la CCR candidatura şi numirea domnului Ciorbea în structura de conducere a ASF bazându-ne pe lege. Legea spune că îţi trebuie nouă ani vechime în supravegherea pieţei de capital sau a pensiilor sau în supravegherea pieţei asigurărilor. Domnul Ciorbea nu îndeplineşte această condiţie. Dânsul ne-a justificat ieri, în plen, cum că ar merita această funcţie pentru că a învăţat bine la facultate şi a avut note la facultate, deci ridicolul nu mai are limite în actuala clasă politică şi la nivelul actualei puteri”, a mai declarat aceasta.
Plenul Parlamentului a aprobat marţi numirea lui Victor Ciorbea ca membru neexecutiv în Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară.