Roland Garros: Halep și Begu, în optimi

Simona Halep s-a calificat sâmbătă în optimile turneului de la Roland Garros după ce a învins-o în două seturi pe rusoaica Daria Kasatkina (28 WTA).

Românca a dominat de la un cap la altul primul set, reușind să câștige partida cu scorul 6-0, 7-5, într-o oră și 18 minute.

„Am jucat bine la început. Şi în setul al doilea am început solid. Dar ea a revenit cu putere, în timp ce energia mea scădea. Lovitura ei de dreapta este foarte bună, aşa că pot spune că sunt fericită că am revenit de 3-5. Este frumos să fiu la Paris în turul al patrulea”, a spus Halep, după meci.

În ce privește starea sa de sănătate, românca a precizat: „Glezna e destul de bine. Pot să aleg şi să alunec peste tot. Am încredere şi am avut victorii foarte bune. Pot să spun că sunt puternică pe teren, dar fiecare meci este greu la acest nivel. Vreau să dau tot ce am ca să câştig meciurile mele aici”.

Este pentru a treia oară când sportiva româncă se califică în optimile de finală ale acestui turneu.

În optimi, Halep o va întâlni pe jucătoarea spaniolă Carla Suarez Navarro (23 WTA) care a învins-o pe rusoaica Elena Vesnina, scor 6-4, 6-4.

Halep şi Navarro s-au mai întâlnit de 11 ori de-a lungul timpului, Simona conducând cu 6-5 la meciurile câștigate.

Calificarea în optimi este recompensată cu 200.000 de euro şi cu 240 de puncte WTA.

Simona Halep a fost finalistă în 2014 la Roland Garros, iar la ediţia de anul trecut a ajuns tot în faza optimilor.

Succes românesc și la dublu

Tot sâmbătă, perechea Irina-Camelia Begu/Saisai Zheng (România/China) s-a calificat în optimile de finală ale probei de dublu de la Roland Garros după ce a învins perechea Abigail Spears/Katarina Srebotnik ((SUA/Slovacia), cu 1-6, 6-4, 6-3 după o oră și 39 minute.

În optimi, Begu și Zheng se vor înfrunta cu perechea chineză Ying-Ying Duan/Shuai Peng, care a învins cuplul rus Daria Kasatkina/Irina Hromaceva, 6-1, 6-3.

Pentru calificarea în optimi, românca și chinezoaica și-au asigurat un cec de 39.000 euro și 240 puncte WTA.

Pe de altă, parte, jucătorii Horia Tecău și Jean-Julien Rojer au fost eliminați, sâmbătă, în turul al treilea al probei de dublu la Roland Garros. (detalii aici)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.