România a avut a patra mare creştere economică din UE în trimestrul al doilea

România a avut a patra mare creştere economică din Uniunea Europeană în trimestrul al doilea al acestui an comparativ cu trimestrul precedent, în condiţiile în care atât în zona euro cât şi în Uniunea Europeană, Produsul Intern Brut a înregistrat o scădere de 0,2%, conform unei estimări preliminare publicată marţi de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat), citate de Agerpres.

Graţie unei creşteri economice trimestriale de 0,5%, România se situează pe locul patru în UE fiind devansată doar de Suedia (1,4%), Letonia (1,0%) şi Slovacia (0,7%).

O contracţie a PIB în al doilea trimestru aduce zona euro în pragul recesiunii, definită tehnic drept două trimestre consecutiv de creştere economică negativă. Zona euro a înregistrat un recul al PIB şi în ultimul trimestru al anului trecut (minus 0,3%) însă în primul trimestru al acestui an activitatea economică a stagnat.

Comparativ cu perioda similară a anului trecut, PIB-ul României a înregistrat o creştere de 1,7%, creşteri mai mari fiind înregistrate în Letonia (4,3%), Slovacia (2,9%), Lituania (2,7%), Estonia (2,5%) şi Suedia (2,2%). În schimb, economia zonei euro a înregistrat o contracţie de 0,4% iar UE o contracţie de 0,2% în perioada aprilie-iunie 2012 comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Separat, Eurostat a anunţat că în luna iunie comparativ cu luna mai producţia industrială a scăzut cu 0,6% în zona euro şi cu 0,9% în Uniunea Europeană, după ce în luna mai a crescut cu 0,9% şi respectiv 0,8%. Datele arată că în 16 state membre ale UE (inclusiv în România) producţia industrială a scăzut în luna iunie comparativ cu luna mai.

În ritm anual, producţia industrială a scăzut cu 2,1% în zona euro şi cu 2,2% în UE. În schimb, România se numără printre cele opt state membre UE care au înregistrat o creştere a producţiei industriale în ritm anual.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.