România, brutarul Europei

Procurorii anticorupţie vor să-l conducă la brutărie pe inventatorul scannerului pentru avioane, aparat pentru care a obţinut Marele Premiu la Salonul de Inventică de la Geneva. DNA a dat timpul înapoi şi a descoperit că, în 2010 şi 2011, Mircea Tudor, în calitate de patron al firmei MB Telecom, ar fi plătit 1,5 milioane de euro pentru a obţine contracte cu Autoritatea Vămilor. În acea perioadă, firma domnului Tudor ar fi încheiat contracte în valoare de 79 de milioane de lei. În cazul în care nu ar fi dat şpagă, probabil că şansele lui Mircea Tudor de a obţine contractele ar fi fost zero. Şi, atunci, în locul inventatorului român ar fi pus mâna pe bani o firmă de săpunuri din străinătate, care, de curând, s-ar fi apucat şi de importul de produse necesare vămilor. De ce să câştige licitaţia un român, şi inventator, şi specialist în domeniul respectiv, când românii trebuie să se mulţumească doar cu firimiturile rămase de la companiile străine? Există informaţii conform cărora domnul Tudor intenţionează să-şi construiască o fabrică în Elveţia. Dar cum adică să facă un inventator român aşa ceva? Un inventator român trebuie să stea acasă şi să trimită CV-uri, în speranţa că îl va angaja o multinaţională pe post de om bun la toate. Ce va câştiga Statul Român dacă îl va băga la brutărie pe inventatorul scannerului pentru avioane? Va câştiga respectul ambasadelor ţărilor occidentale la Bucureşti, care vor lăuda eforturile făcute pe linia combaterii corupţiei, şi încă un cetăţean cu diplomă de brutar.

Gică Popescu a adus milioane de dolari în ţară pe vremea când juca fotbal pentru echipe de club din străinătate şi pentru Naţionala României. Din banii munciţi de fostul mare fotbalist s-au plătit salarii şi pensii în România, inclusiv pentru cei angajaţi să apere Statul de Drept. Pentru că s-a înhăitat cu cine nu trebuie, domnul Popescu a căzut în păcat, făcând inginerii financiare. Gică Popescu şi-a recunoscut vina şi a dat imediat banii cu care a păgubit bugetul României. Nu a fost suficient. Statul de Drept l-a trimis la brutărie pe fostul căpitan al Barcelonei şi al Naţionalei. Ce a câştigat România de pe urma acestui episod? A câştigat respectul ambasadelor occidentale la Bucureşti şi încă un cetăţean cu diplomă de brutar. Înainte de a fi trimis la brutărie, Gică Popescu se pregătea să preia funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal. Fiindcă Statul de Drept a hotărât că fostul mare fotbalist trebuie recalificat, la FRF a ajuns Răzvan Burleanu, un închipuit cu un discurs de corporatist ratat, care contribuie din plin la îngroparea fotbalului românesc.

Statul de Drept nu trebuie să se lase. Trebuie ca, în continuare, să-i trimită la brutărie pe cât mai mulţi români care greşesc cât de puţin, indiferent de pregătirea şi de trecutul lor. România nu mai e grânarul Europei, dar măcar brutarul Europei să fie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sorin Avram 758 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.