România, Bulgaria şi Ungaria sunt cele mai expuse state la criza grecească

România, Bulgaria şi Ungaria sunt ţările europene ale căror pieţe financiare au cea mai mare expunere la criza din Grecia, a anunţat compania de consultanţă şi cercetare economică Capital Economics. "Temerile legate de poziţia fiscală a Greciei au atins apogeul în utlima zi, iar retragerea investitorilor către pieţele sigure a zdruncinat pieţele financiare din estul Europei", a declarat Neil Shearing, analist în cadrul Capital Economics. "Nicio ţară nu este imună la problemele din Grecia, iar pieţele financiare din regiune ar putea suferi şi mai mult dacă situaţia nu va fi adusă sub control".

Titlurile de stat şi valutele din Europa Emergentă nu au fost afectate de criza din Grecia până în această săptămână, în contextul în care investitorii au fost calmaţi de eforturileUngariei, Letoniei şi României de a reduce salariile şi cheltuielile. Problemele din Grecia au început să afecteze pieţele emergente după ce Standard & Poor’s a redus ratingul Greciei cu trei trepte, sub nivelul de investment grade, şi ratingul Portugaliei cu două trepte."Având în vedere gravitatea situaţiei, le recomandăm investitorilor să stea departe de pieţele din Europa Centrală şi de Est pentru moment", a declarat Lars Christensen, analist în cadrul Danske Bank. De asemenea, el a atras atenţia asupra activelor din România şi Ungaria, la care investitorii ar putea renunţa pe fondul crizei.

Cehia va fi cel mai puţin afectată, datorită "fundamentelor macroeconomice relativ solide", a spus Shearing
 

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.