România, campioana Europei la restructurări de posturi în 2010

România a înregistrat cele mai multe pierderi de joburi în 2010 dintre toate ţările UE, în urma restructurărilor de companii sau de ministere, potrivit unei monitorizări Eurofound.

De cotidianul.ro - Autor
România, campioana Europei la restructurări de posturi în 2010

România a înregistrat cele mai multe pierderi de joburi în 2010 dintre toate ţările UE, în urma restructurărilor de companii sau de ministere, potrivit unei monitorizări Eurofound.

România a înregistrat cele mai multe pierderi de joburi în 2010 dintre toate ţările UE, în urma restructurărilor de companii sau de ministere, potrivit unei monitorizări Eurofound.

Astfel, restructurările anunţate în cursul anului trecut în România au dus la închiderea a 78.700 de joburi, potrivit statisticii Eurofound, institutul care alcătuieşte trimestrial buletinul „European Restructuring Monitor”, citat de money.ro.

Pe lângă reducerile de posturi prin restructurări, multe alte locuri de muncă au dispărut în mod tacit, prin disponibilizări curente.

Pe locul 2 în topul restructurărilor anunţate în 2010 s-a situat Marea Britanie, cu 76.400 de joburi desfiinţate. Urmează Franţa – 32.800 de joburi, Polonia – 26.700 şi Italia – 22.600.

Numărul posturilor restructurate în România reprezintă 21,8% din totalul „pagubelor” înregistrate la nivelul UE în 2010! Spre comparaţie Cehia reprezintă doar 4,4% şi Ungaria 1,9%.

Marea majoritate a locurilor de muncă desfiinţate în România provin din administraţia publică, centrală şi locală – 60.600. Urmează sectoare de activitate din economia privată – transport şi comunicaţii (6.900), producţie (4.300) şi construcţii (2.200).

Potrivit datelor INS, numai în primele 10 luni din 2010 au dispărut din economie 205.000 locuri de muncă, iar numărul salariaţilor a ajuns la cifra 4,162 milioane.

În mod paradoxal, rata şomajului a scăzut constant de-a lungul anului 2010, însă doar o mică parte dintre şomerii ieşiţi din evidenţe şi-au găsit un loc de muncă, cei mai mulţi au fost doar eliminaţi din „scriptele” statului.

Potrivit declaraţiilor oficiale, restructurările de posturi în sectorul bugetar vor continua şi în 2011. Primul ministru Emil Boc a declarat recent că partea cea mai grea a reducerilor de personal s-a făcut în 2010, însă vor fi făcute ajustări şi în 2011.

Anterior, preşedintele Traian Băsescu a vorbit de posibilitatea reducerii numărului de bugetari la aproximativ 900.000, în doi-trei ani, de la 1,270 milioane cât sunt în prezent.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.