România, campioană mondială la handbal junioare

După 15 de ani, echipa naţională de junioare câştigă din nou un campionat mondial. În 1999, România Under-20 învingea cu 25-20 Lithuania şi obţinea ultimul aur la toate nivelele ale handbalului românesc.

România – Germania 32-21 (15-17)

România este noua campioană mondială la handbal feminin „Under 18”. În finala disputată în Biljanini Izvori Sports Hall din Ohrid (Macedonia), junioarele noastre au surclasat Germania cu 32-21 (15-7). Fetele noastre au început în trombă şi în minutul 14 conduceau cu 7-1. La cabine s-a intrat cu 8 goluri diferenţă (16-7), iar în partea a doua tot „tricolorele mici” au controlat jocul, avânhd în minutul 37, 19-11 pe tabela de marcaj, 29-19 cu 5 minute înainte de final. A fost o victorie categorică, fără drept de apel, a doua în faţa Germaniei, după cea din faza grupelor. Victoria este cu atât mai importantă cât Germania are un sistem competiţional net superior României, iar campionatelor de juniori şi tineret li se acordă o mare atenţie.

Bazaliu, o maşină de marcat goluri

Ca şi în celelalte meciuri, interul stânga Bianca Bazaliu a fost numărul unu din echipa noastră. A înscris în finală 10 goluri, şi are în total 76 de goluri înscrise în cele 9 meciuri de la acest turneu final. Pentru România au mai înscris: Lazslo Cristina – 5, Lorena Ostase – 5, Daniela Corban – 3, Alexandra Carasoll, Alina Ilie, Iulia Andrei, Dana Abed-Kader – câte 2 şi Sonia Vasiliu – 1. Echipa tehnică a junioarelor noastre este compusă din: Aurelian Roşca, Gabril Kozma şi Narcisa Lecuşanu.
La precedentele campionate mondiale Under-18, România a luat medalia de Bronz în 2006 (30-28 cu Franţa în finala mică) şi locul 4 în 2012 (30-36 cu Norvegia).

Drumul României până în finală

Grupa C
România – Argentina 34-20 (16-9)
România – Uzbekistan 42-22 (19-10)
România – Macedonia 37-23 (17-12)
România – Germania 27-25 (14-11)
România – Danemarca 30-30 (14-13)

Optimi de finală
România – Croaţia 28-22 (12-12)

Sferturi de finală
România – Olanda 36-22 (22-12)

Semifinală
România – Muntenegru 28-25 (12-13)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.