Șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, a anunțat joi că România are în plan achiziţionarea de rachete Patriot.
Potrivit șefului SMG, achiziția sistemului de apărare antiaeriană Patriot continuă programul de îmbunătățire a sistemului de apărare aeriană, început prin achiziția primei escadrile de avioane F 16.
„Programele de înzestrare se integrează într-o concepție integrată de dezvoltare a capabilităților armatei române, specific la sistemul Patriot se știe că s-a reușit achiziția primei escadrile de avioane F 16, ca atare nevoia de aranjare pe nivele și integrat a apărării antiaeriene la nivel național impune de la sine demararea unui astfel de program. Sistemul Patriot se încadrează în sistemul integrat multilevel de apărare antiaeriană a spațiului aerian al României. Sunt în analiză toate opțiunile în dezvoltarea programului, important că va fi demarat în acest an”, a declarat Nicolae Ciucă.
Florin Lazăr Vlădică, secretar de stat MApN, a precizat la rândul său: „Sperăm să avem un răspuns cât mai curând, pentru bateriile de rachete Patriot și sistemele HIMARS (…) În curând vom lua o decizie și pentru primele 94 blindate 8×8 în acest an”.
Cei doi oficiali MApN s-au aflat, joi, alături de general John Gronski — locțiitorul comandantului forțelor terestre americane din Europa și Dean Thompson — reprezentant al ambasadei SUA la București — la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă din Smârdan din județul Galați.