România este exportator net de gaze naturale, de la începutul lunii și până în prezent, pe fondul consumului mic. În plus, se înmagazinează masiv gaze, potrivit datelor Transgaz. Astfel, potrivit datelor din această dimineață, în rețeaua națională intră gaze din rețeaua bulgară prin punctul Kardam-Negru Vodă într-un volum de 2,3 milioane de metri cubi de gaze, dar, în același timp, ies gaze în rețeaua ungară, prin punctul Arad-Csanadpalota, într-un volum aproape dublu, de 4,5 milioane de metru cubi.
Producția internă de gaze este de 22,5 milioane de metri cubi, iar înmagazinarea în depozitele se păstrează constant la 11 milioane de metri cubi pe zi. La această dată, depzitele României sunt pline în procent de aproape 60% , adică circa 1,8 miliarde de metri cubi de gaze. Media europeană este și mai sus, la 70%, dar comparația cu România trebuie făcută ținând cont că noi suntem unii dintre puținii care au producție curentă de gaze în cantități semnificative.
Consumul de gaze, oricum mai scăzut în mod tradițional în această periodă de vară, este și mai redus ca urmare a faptului că cel mai mare producător de energie electrică folosind gaze, centrala Petrom de la Brazi este într-o revizie preșungită, iar consumul industrial încă nu și-a revenit – abia săptămâna trecută Azomureș, cel mai mare producător de gaze al țării, a anunțat că a repornit producția unor sortimente de îngrașaminte, dar la doar 10% din capacitate.
Da, au terminat de bagat gazul in toate satele si orasele tarii asa precum au mancat ani in sir de la toaleta ca o vor face si au facut nimic numai l-au mancat , iar acum au trecut la export. Le curg balele la unguri dupa gazul romanesc. Asta de e sef la gaz e jmecher foc, nu ne spune unde-l exporta, pentru cine si de ce. Ce lichele!