Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, despre agenda summit-ului informal al Consiliului European de miercuri de la Copenhaga, că România are interesul ca sprijinul pentru Ucraina să continue să fie consistent și, din punct de vedere operațional, flancul de est să fie bine întărit.
”Acest summit este un summit mai degrabă de viziune, și mai puțin tehnic. Ce este important, și mai ales după incidentul cu dronele din Polonia, ce este important sunt discuțiile care au avut loc la nivel tehnic între miniștrii apărării, între șefii statelor majore ale armatelor. Acelea sunt elementele consistente care se vor duce la o decizie politică care e deja cumva agreată și în structurile Uniunii Europene și în structurile NATO. Ce se va discuta, anticipez, mâine, se vor discuta din nou chestiuni legate de războiul în Ucraina, chestiuni legate de cadența sprijinului pe care țările occidentale pot să-l ofere Ucraina, dar la nivel politic, nu la nivelul tehnic, care zic, așa cum am spus, este mult mai important. Iar România, evident, are un interes ca sprijinul pentru Ucraina să continue să fie consistent și are un interes ca, din punct de vedere operațional, flancul de est să fie bine întărit„, a afirmat președintele Nicușor Dan, marți seară, la Euronews.
Liderii statelor Uniunii Europene se vor întruni, miercuri, la Copenhaga în cadrul unui Consiliu European informal, pentru a discuta despre modul în care se poate consolida apărarea comună a Europei și sprijinul pentru Ucraina, indică un comunicat difuzat pe website-ul consilium.europa.eu.
Reuniunea informală din capitala daneză va avea loc înainte de reuniunea Comunității Politice Europene, ce reunește lideri din toată Europa.
Conform comunicatului, participanții vor purta discuții privind modul de consolidare a apărării Europei, inclusiv având în vedere recentele încălcări ale spațiului aerian de către Rusia în mai multe state membre.
Uniunea Europeană este hotărâtă să își intensifice în mod decisiv pregătirea în domeniul apărării până în 2030 și a luat măsuri prompte în ultimele luni pentru a atinge acest obiectiv. Printre acestea se numără măsuri de consolidare a capabilităților sale de apărare, de stimulare a finanțării în domeniul apărării, de dezvoltare a bazei sale industriale și de creare a unor posibilități de achiziții publice comune, în deplină coerență cu NATO.
Discuțiile vor servi drept orientări pentru Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe pentru elaborarea foii lor de parcurs cu privire la următoarele etape ale punerii în aplicare a obiectivului UE privind pregătirea în domeniul apărării. Această foaie de parcurs va fi prezentată și dezbătută cu ocazia Consiliului European din 23-24 octombrie.
Potrivit comunicatului, liderii țărilor UE vor vorbi despre modul în care pot sprijini în continuare Kievul pentru a dobândi o pace justă și durabilă. De asemenea, liderii vor purta discuții privind calea Ucrainei către UE, inclusiv privind eforturile de reformă ale Ucrainei și măsurile luate în vederea aderării, se mai spune în comunicatul menționat.
Concluzia logică e asta: Căcalin Georgescu nu scapă de pârnaie, min 30 de ani, pentru răul făcut acestei țări!
Nu romania ci el are acest interes..si nu e interes ci teama..
Pauliene, mai citeste istorie si vei avea alta opinie. Razboiul dintre rusi si ukrani nu are nimic ca apararea Europei, este un razboi intern intre componentele URSS. Ca vrea Zele sa largeasca frontul, e altceva, dar oameni inteligenti ar sta deoparte..
Paulian Ionescu – poti merge direct sa ne aperi in ucraina. Numa bine, asa ne scutesti si pe noi de propaganda ta imputita.
Mersi, spor la lupte !
In plus sa aresteze trolii aflati pe statul de plata al Kremlinului (asa cum a inceput sa faca Republica Moldova.)
Este război. Ucrainienii luptă pt libertatea noastră iar noi nu avem morți sau distrugeri.Numai idioții nu înțeleg că trebuie să ajutăm Ucraina pt a ne apăra pe noi de ruși. Și e normal să nu se dea informații militare în această situație.
Muscoviții nu spun niciodată adevărul. E în adn-ul lor, să fie niște (editat) de când se nasc și până când mor. ADN muscal = minciuni, alcoolism, violuri, incest, prostie, ură, hoție, crime.
-rusii sunt niste (editat) care au atacat romanii de foarte multe ori;
-singura rleigie adevarata e ortodoxia ruSSa de rit bolsevic a matriarhului Kirila, cel maturisitor intru Domnu’ Stalin.
-singurul Dumnezeu adevarat e tovarasul Lenin cel impaiat, expus la balciul din Piata Rosie, unde se inchina toti drept credinciosii bolsevici
-Biblia adevarata, nu minciunile evreiesti, cuprinde Vechiul testament al tzarinei nemtoaice Ekaterina cea Larga, si noul testament scris de apostolii Ejov si Beria;
-chiar si iadul este ruSSesc si e localizat pe o suprafata intinsa in Siberia;
-chiar si purgatoriul, in care cred catolicii exista, pentru ca exista marturia unuia care s-a intors de acolo. Cica dracii rosii ii spun Lubianka.
E clar, nici in 2026 nu se indexeaza pensiile. Ucranii au nevoie de acei bani iar ai nostrii au decis ca „Ucraina first” nu pensionarii romani.
Adevărul este unul singur. Rusia este un stat agresor și nu se va potoli pana când nu i se va da peste bot.
din toata aceasta alianta OTAN doua tari au in minte ocupatia sovietica RO si PL asa ca trebuie sa facem tot ce putem ca acesti rusi sa nu ajunga la gurile dunarii…
I-am ajutat pe ucraineni atat cat sa tina linia frontului. Daca le dadeau rachete de acum 2 ani sa loveasca depozitele de munitii ale rusilor si rutele de aprovizionare, erau rusii de mult scosi din Ucraina, insa nu s-a dorit asa ceva. Au luptat cu mainile legate si cu frana trasa, fiindca asa a vrut vestul ca sa nu se „escaladeze”. Acum incearca sa ii tina in frau si pe evrei, ramolitul de Biden, insa Israelul are alte parghii de control. Ucrainenii trebuie sa isi creeze propria industrie militara, ceea ce si fac.
Comunitatea nord-atlantică, inclusiv România au ajutat Ucraina economico-financiar și militar mai mult decît pe orice țară aflată în condiții similare în toată istoria.
Adevărat, doar că și inamicul este pe măsură și are încăpățînarea unui dictator schizofrenic care nu ține cont de situția precară a propriului popor și posibilitatea de colaps economic și ulterior social-politic pentru a-și atinge obiectivele mîrșave. Iar pentru aceasta trebuie făcut în continuare un mare efort financiar pentru că democrația costă, dar merită prețul.
Acea mizerie maga din America, este de ceva timp la Bruxelles și totul intra in Romania cu executare! Toate ONG-urile sunt sponsorizate financiar de UE contra executării dispozițiilor. Când au apărut aceste ONG-uri, au avut tema Salvarea de orice și de la orice! După ce au prins vechime și stabilitate, Ce am salvat, vindem sa compensam stimulentele financiar primite în decursul anilor de când existam ca ONG-uri! La vedere e la fel cu ukraina, întâi salvare dar fara prezența in ukraina, apoi, sponsorizare extrema gen „Totul pentru ukraina, nimic pentru Romania din Romania și cetățenii din Romania”!
Asta-i pres e dintele Romaniei sau seful unei gubernii urkace ?Tara lui este ROMANIA sau riepublika Moldovska si Ukruina?Au lins clantele si altii dar asta linge tot ce apuca….
Pe cine reprezinți tu acolo?…pe ukraina?…pe Moldova..?… în orice caz nu România…
Tu habar n-ai câte județe are România, fapt confirmat de un apropiat de-al tău..după mintea ta România are sectoare …😂😂😂..
„Auzi și te crucesti. Georgescu a câștigat alegerile cu sprijinul lui Putin”
cg11 n-a castigat nicio alegere, a te califica in turul 2 reprezinta atata, decat !
Nicu Vodă Nătângul…un Vodă nătâng pentru un electorat de intelectuali)))
Nu, domnule DN, dacă Rusia dorește , face praf Eu, indiferent de flancurile estice,întărite sau nu. Nu mai aruncați banii poporului român în această groapă fără fund, numită Ucraina. GATA!
Ăia care te-au pus președinte sunt interesați, România nu chiar așa mult! Rusia nu ne este prietenă, dar nici Ucraina nu ne este și nici Bruxelles-ul! Toți au doar interese, iar pe noi nu ar cine să ne reprezinte!
Nu Romania are interesul . Voi politicienii și birocrații aserviți intereselor străine aveți interesul. Poporul este de vină pentru ceea ce se întâmplă sub aspectul că nu termina odată cu voi într-un mod hotărât așa cum meritați.
Auzi și te crucesti. Georgescu a câștigat alegerile cu sprijinul lui Putin și a politicienilor corupți din opoziție. În gândirea lui Nicușor opoziția adică AUR reprezintă corupția. Iată dovada în întreaga ei splendoare, Nicușor Dan este primul dictator după Ceaușescu, care ne chinuie de foame si de saracie la fel de vinovat de tăierea burselor studentilor și elevilor, a pensiilor veteranilir. Infometarea românilor cu salariul minim pe economie este un lucru real si dureros. Noi credem că tocmai această corupție politică a la Ciolacu a dus la anularea alegerilor, CCR este o armă a politicului împotriva democrației împotriva românilor, anularea legii privind eliminarea inechitățile la pensiile militare, nu au făcut-o la ordin? Au pus ceva în loc? Nimic, doar minciuni pe paine. Se plâng oamenii de afaceri americani de coruptiia endemică a demnitarilor, și Nicușor se face ca ploua, desigur opoziția e de vină.
Tocmai acest diletant care nu vede mai departe de umbra sa vorbeste de viziune????? Daca ii ceri sa puna degetul pe Chiev il cauta prin Polonia. Apropo, Iliescu, Constantinescu, Basescu, Iohanis au avut stagiul militar satisfacut.
tu si stapanii tai sunteti interesati de sprijinirea banditilor ukrani, nu Romania, retardat tradator!
Interesul Romaniei trebuie sa fie doar atunci cind si poporul roman isi doreste acelas lucru. Daca poporul isi doreste intr-un fel si guvernantii in altfel ,ala nu se mai poate numii ninteresul Romaniei .