„Redresarea economică a României post-criză trebuie făcută în interiorul unui proiect național. România a avut până în prezent două mari proiecte naționale, respectiv intrarea în NATO și UE. România nu are niciun fel de proiect național și funcționează mai degrabă ca o frunză în vânt. Vine FMI, spune ceva, facem ce spune FMI, pleacă FMI, facem altceva.
Noile politici comunitare se detașează de cele vechi prin introducerea tot mai accentuată a componentelor ce țin de competitivitate, inovare, furnizarea resurselor, a subvenționării, inclusiv a ajutorului de stat, productivitatea muncii, dar și calitatea instituțională a administrației.
În România sunt opt județe care au PIB-ul mai mare, fiecare, de cât al Moldovei. Asta pentru cei care gândesc că unirea cu Moldova ar fi o mare lovitură, o mare găselniță. Trebuie să ne gândim ce eforturi ar însemna unirea cu Moldova”.