Gallup International a realizat în perioada octombrie – decembrie 2025 un sondaj de opinie în 61 de state despre popularitatea liderilor politici ai lumii, dar și a personalității Papei Leon. Printre figurile politice se numără Donald Trump, Vladimir Putin, Xi Jinping, Benjamin Netanyahu.
Datele arată că în majoritatea statelor ratingul lui Donald Trump a gost 30%, acesta fiind urmat de președintele Chinei, Xi Jinping, cu 29%.
România îl admiră pe Trump
Sondajul s-a realizat și la nivelul Uniunii Europene, România fiind la rândul său inclusă în această cercetare.
În țara noastră, președintele SUA este perceput pozitiv, înregistrând un rating de 10% net favorabil.
Percepția românilor față de Donald Trump este însă în constrast cu a restului europenilor. În state precum Danemarca, Suedia sau Norvegia, Trump a înregistrat scoruri negative. Astfel, în Danemarca scorul acordat lui Trump a fost -84%, în timp ce în Suedia și Norvegia a fost -80%, respectiv, -79%.
Ce cred europenii despre Vladimir Putin
În privința președintelui Vladimir Putin, reacția europenilor a fost una de respingere. Singurul stat din Europa care i-a acordat un vot de încredere lui Putin a fost Serbia.
Românii s-au poziționat de asemenea împotriva lui Putin, la fel ca vecinii din Ungaria.
Uite explicatia:
Il apreciaza pe Trump din cauza ca Trump a devenit subordonatul lui Putin. Iar cum romanii sunt lesinati dupa Putin ptr ca a invadat Ucraina si-i extermina pe ucraineni, de aici si aprecierea deosebita acordata lui Trump.
Daca Trump n-ar fi fost pe bune cu Putin, ati fi vazut o ura ptr el mai mare decat cea impotriva lui Johannis, in ultimul lui an de guvernare cand turma ovinelor a constatat ca au ales omul nepotrivit si a doua oara.