Născut pe 25 aprilie 1971, la București, Luca Niculescu este absolvent de Jurnalism și Științele Comunicării, la Universitatea din București și are un master în jurnalism european la Strasbourg.
Din presă, în diplomație
Ca jurnalist a lucrat la RFI România din 1992, unde a și devenit redactor-șef în 2000.
A fost corespondent pentru Libération, France Inter, France Info, France Culture și TV5Monde și a realizat emisiuni la TVR, The Money Channel și Digi24.
În 2016 a fost numit ambasador al României în Franța, fiind acreditat și în Monaco și Andorra. A ocupat postul până în 2022.
În 2019 a fost ales președintele Grupului Ambasadorilor Francofoni din Franța.
Din septembrie 2022 este secretar de stat în MAE și coordonator național pentru procesul de aderare a României la OCDE.
Numele lui Luca Niculescu a fost vehiculat pentru funcția de prim-ministru, pe surse, încă din luna septembrie ca fiind opțiunea președintelui Nicușor Dan.
El a fost prezentat de foștii colegi din presă ca o variantă de luat în calcul din afara partidelor.
Familie liberală
Luca Niculescu provine dintr-o familie bucureșteană cu tradiție intelectuală și liberală, despre care chiar el a vorbit.
Niculescu spunea în urmă cu mai puțin de zece ani, într-un interviu pentru Adevărul, că familia sa avea opțiuni liberale și înainte de 1989.
Părinții lui s-au implicat în politică imediat după Revoluție și au participat la reînființarea PNL alături de Alexandru Paleologu, cu care sunt și înrudiți prin alianță.
Mama vitregă a tatălui lui Paleologu senior era sora străbunicii lui Luca Niculescu. Luca a povestit că în copilărie mergea la ea pentru lecții de franceză și engleză.
În declarația sa de avere din 2024, publicată înainte de interdicția dată de CCR privind publicarea lor online, apar două terenuri forestiere de 16 hectare la Balotești, din care, însă, el deține doar 3/16 din fiecare prin moștenire.
De asemenea, mai are un apartament de 72 de metri pătrați în București, cumpărat în 2005, un apartament de 64 mp în Mangalia, cumpărat în 2008 și o casă de vacanță de 90 mp în Bezdead, Dâmbovița, cumpărată în 2021.
Mai avea și 45.000 de euro în conturi bancare. De asemenea, el mai deține și un sfert dintr-un apartament moștenire de familie.
Fără carieră politică în PNL
Cu toată ascendența liberală a familiei, Luca Niculescu nu a făcut carieră în PNL și nu a fost politician.
În interviul pe care l-a acordat în 2015 spunea chiar că nu l-a tentat politica, în ciuda implicării părinților săi de partea liberalilor.
În schimb, cariera sa jurnalistică a fost orientată spre Franța, Europa și politica externă.
Iată de ce, atunci când fostul președintel Klaus Iohannis l-a trimis ambasador al României la Paris în 2016, Luca nu era un jurnalist oarecare, ci unul specializat de peste două decenii în spațiul diplomatic în care urma să lucreze.
La Paris, Niculescu s-a ocupat inclusiv de OCDE, iar dosarul acesta a devenit ulterior specialitatea lui.
În 2022, după șase ani la Paris, a fost numit secretar de stat în MAE și coordonator național pentru aderarea României la OCDE.