România sub șantaj userist

După iresponsabilele defectări ale AUR de la interesul național – neaprobarea comandamentului NATO la Târgu Mureș, neaprobarea doborârii dronelor rusești, interzicerea logisticii avioanelor americane – , iată că USR,  în pandant cu AUR, confirmând adică statulul de partid cu reflexe inverse, extremist-neomarxiste, face una și mai boacănă:  instigă familiile politice europene și le maipulează în a cere, nici mai mult, nici mai puțin, pedepsirea României de către Comisia Europeană din cauză că dl Fritz, fiind în conflict de interese pe Bega, nu vrea în ruptul capului să elibereze postul de primar, după deciziile în consecință ale celor mai înalte instituții în materie, Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv  Curtea Constituțională. Nu-i vorbă, dl Fritz îl are model high-class chiar pe dl Bolojan, care, aflat în conflict de incompetențe, nu vrea în ruptul capului să elibereze postul de prim-ministru, după decizia în consecință a Parlamentului de pe Dâmbovița.  

Punând botu’ la parascovenie, dl Manfred Weber, liderul Partidului Popular European (din care face parte PNL, dar și UDMR, ambele dându-i cu tifla bavarezului și votând „amendamentul Fritz”), precum și dna Valérie Hayer, președinta Renew Europe (din care face parte USR),  au trimis dnei Ursula Von der Leyen o scrisoare  prin care cer, practic, blocarea tranșei PNRR de 770 de milioane de euro, dacă România nu modifică Legea ANI în sensul „statului de drept” și al „legislației europene” – o limbă de lemn care ascunde, de fapt, extragerea dlui Fritz de sub efectul juridic al deciziilor ICCJ și CCR.   

Nevrând să-și murdărească încă mâinile, dna Von der Leyen l-a pus pe purtătorul de cuvânt să confirme public primirea scrisorii (ca și când ar fi fost trimisă cu vaporul din Patagonia sau din Honolulu), promițând „un răspuns în termen adecvat”, după „evaluarea Legii  de către Comisie în cadrul celei de a şasea şi ultima cerere de plată, care nu a fost încă depusă de autorităţile române”.  Adică, altfel spus, „stați liniștiți, îi așteptăm la cotitură!”. Lucrurile apar ca un montaj de operetă între mahării europeni, care-și ridică mingea la fileu, chitiți să-l salveze cu orice preț – prin presiune și șantajare implicită a autorităților române – pe dl Fritz, cetățean german însărcinat în România.

Situația e mai serioasă decât pare, întrucât – așa cum vom vedea mai jos – amenință să aibă repercusiuni pe termen lung, chiar mai grave decât cele financiare.  

Dacă din partea dnei Hayer, notoriu țuțăr neomarxist al dlui Macron, n-aveam nicio pretenție la o minimă decență politică, surprinde atitudinea iresponsabilă a creștin-democratului Weber, despre care aveam altă impresie. E adevărat că, ulterior trimiterii scrisorii, probabil cineva i-a bătut obrazul, drept care a încercat să dreagă busuiocul, dar răul pe care l-a făcut, zdrențuind încă o dată percepția generală din România – și-așa în mare parte negativă – privitoare la amestecul abuziv și imixtiunile care exced tratatele Uniunii, nu mai poate fi reparat. 

Nu e prima dată când ne sunt parașutate amenințări de acest gen, menite să salveze persoane, iar nu așa-zisul „stat de drept”.  Intervenția lui Weber e pe aceeași linie cu intervenția dnei Merkel din iulie 2012, când, ca musca în lapte, fosta RDG-istă a dat lecții Parlamentului României, calificând  drept „inacceptabilă” procedura de suspendare și demitere a președintelui Băsescu, considerând că  s-au încălcat principiile de bază ale… „statului de drept”.  Principiile, unii farisei (parcă din Germania cu precădere) le invocă atunci când slugile lor din România sunt în dificultate. Dar nu numai din România. Și nu numai despre persoane. Ne amintim, în context, cum madam Ursula i-a avertizat pe italieni să   n-o voteze pe Meloni, ca exponentă a suveranismului (altul decât cel servo-rus românesc), după care electoratul i-a dat o palmă peste ochi și a votat-o majoritar chiar pe Meloni. 

Sau, în 2017, când fosta procuroare comunistă Monica Macovei (co-fondatoare a statului paralel/subteran, cunoscută ca Robespierre în fustă, deoarece, între altele, a luat abuzul de serviciu din panoplia lui Stalin și l-a pus în panoplia lui Băsescu) a fost demisă de Senat, un reprezentant al Parlamentului din Germania a avertizat România că ar putea fi amendată dacă n-o lasă în pace pe incoruptibilă. Să fie oare întâmplător că dna Kövesi, pupila dlui Băsescu, a fost proptită la EPPO exact de tandemul Merkel-Von der Leyen? Și-atunci, se pune întrebarea: să ne fi concesionat francezii nemților? Pe câte decade? Păi, și Clotilda ce zice?

Nu e numai rea credință sau partizanat politic. Parte din adevăr este că europenii, având și ei  problemele lor, n-au timp și nici chef să-și bată capul și să înțeleagă toate problemele din România, pe care, de multe ori, nu le pot înțelege autohtonii, darmite străinii.  Și le iau la prima mână. Tocmai de aceea, a te pronunța asupra unei realități aparente, asupra unor oameni, asupra unor intricații ale căror resorturi n-ai cum să le cunoști la 2000 de km distanță geografică și la ani-lumină distanță de tertipurile/complicitățile/sensibilitățile/vulnerabilitățile specific-remanente într-un spațiu fost-totalitar este – pe lângă o infatuare prostească –  o crasă lipsă de respect, o desconsiderare jignitoare a trăitorilor în acel spațiu. 

Confruntați cu jalbe jalnice cum este aceasta, de albire a dlui Fritz, la care se dedă USR în schimbul șantajării propriei (?) țări, europenii probabil că se uită unii la alții, jumătate amuzați, în sinea lor, jumătate scârbiți, tratându-ne ca pe niște rude sărace, care se toarnă una pe alta ca băieții la internat. Internat european. 

Sunt, totuși, obișnuiți. În noiembrie 2017, ne amintim, europarlamentarul Cristian Preda, băsist notoriu, apoi neomarxist la PLUS, ajuns acum decan la Științe politice (aoleu!), unde nu e clar dacă predă ce înseamnă să fii colaborator al Securității pe nume Petrov,  a cerut în plenul Parlamentului European activarea Articolului 7 din Tratatul UE, ceea ce ar fi dus la suspendarea dreptului de vot al României în Consiliul Uniunii Europene. Tot pe chestie de „stat de drept”. Așadar, România are tradiție în a se da în spectacol și a se scuipa, prin reprezentanții ei,  în oglindă. 

Ar trebui să acordăm europenilor circumstanța/prezumția de nevinovăție dezinformată? De unde să bănuiască ei că românii au deja patentat un modus operandi de a ambala interesele de partid sau personale în lucioase, manipulative narative europene, pe care, în schimbul desigur al unor contra-servicii – gen, să spunem, Rheinmetall de la Dusseldorf – alde Weber sau Merz le înghit pe nemestecate și le aruncă înapoi la București, în capul instituțiilor statului român? Cine putea să-l dezinformeze pe liderul PPE într-atât încât să-și riște respectabilitatea? Cine dacă nu președintele de conjunctură al PNL, membru PPE, nu?

Apare că, după jocul dublu performat la scrutinul prezidențial din 2025, când l-a trădat pe Crin Antonescu, apariția,  acum, a acestei scrisoari reconfirmă duplicitatea funciară a dlui Bolojan. Pe de o parte, pe plan extern, cine să-l instrumenteze pe Weber să ceară Ursulei pedepsirea României altcineva decât el, pe de alta, pe plan intern, face pe mironosița monosprâncenată și votează cu ambele mâini „amendamentul Fritz”, ca nu cumva să i se pună în cârcă pierderea celor 770 de milioane.

Stratagema lui le pute pânâ și USR-iștilor, care îi bat obrazul și-l amenință cu repercusiuni. Nu știm care. Căci, în cadrul complicității lor de a aresta România cu ajutorul unor lozinci găunoase, se poate întâmpla orice. Îmbrățișarea se poate transforma oricând în sărutul morții. Bolojan s-a prins că USR urmărește să roadă/căpușeze/canibalizeze PNL, partid  main-stream,  cu firmă repectabilă și resurse  logistice consistente în teritoriu (dobândite de la PD, via Băsescu), la care formațiunea periferică a lui Fritz, neavând de niciunele,  râvnește de mult. Pe de altă parte, servituțile externe/nemțești contractate poate dinainte de a se eterniza la Palatul Victoria nu-i permit să-i dea cu piciorul chiar așa, pe față, cetățeanului german Fritz. Nein! Verboten!  Rămâne de văzut, în jocul de love and hate dintre Bolojan și USR, cine este underdog.  

Adevărata problemă a acestei tevaturi este, cum spuneam la început, mai gravă. Indiferent care va fi răspunsul Comisiei Europene privind eliberarea tranșei PNRR, demersul anti-național al USR, șantajul implicit la adresa României („ori îl exonerați pe Fritz, ori nu primiți banii”) nu face decât să crească ratingul celeilalte extreme, AUR. 

Amândouă sunt, de fapt, partide populiste, diferența între ele e doar de glazură, AUR – glazură naționalist-suveranistă, USR – glazură europenist-reformistă. Sub glazură însă e aceeași poftă crâncenă de putere, cu orice preț, chiar și cu prețul trădării interesului național. 

Am putea să ne gândim că oamenii aceștia o fac intentionat.  Adică, prin asemenea gesturi  incendiare, cu potențial exploziv în conștiința colectivă, USR ii potențează pe cei de la AUR intenționat. Scopul fiind același. Să puna din nou elctoratul cu spatele la zid, ca în 2025 si să-l forțeze din nou să aleagă, dintre doua rele, răul mai mic. Însă dacă liderii servo-ruși actuali ai AUR – în frunte cu Simion și Dungaciu – ar fi debarcați și partidul ar fi preluat de un președinte cu scaun la cap, care să nu aibă servituți față de ruși și să condamne cu subiect și predicat agresiunea din Ucraina, recte un președinte gen Nawrocki din Polonia, atunci nu e imposibil ca electoratul, sătul de servilismul orbesc al USR și PNL față de Bruxelles, să meargă majoritar cu AUR. Ce vom face atunci?  Va veni dl Weber sau dna Von der Leyen sau dl Macron să facă guvernul la București?