Avesta Battery & Energy Engineering (ABEE), compania cunoscută pentru planurile ambițioase de a construi o giga-fabrică de baterii la Galați, a anunțat recent că a încheiat colaborarea pentru acest proiect și se află în căutarea unor noi locații pentru investiție. Decizia a fost comunicată pe site-ul oficial al companiei, unde se precizează că noile locații vor fi selectate în funcție de infrastructură, disponibilitatea forței de muncă și sprijinul guvernamental.
În luna iunie a acestui an, ABEE declara că intenționează să finalizeze discuțiile privind locația noii fabrici în următoarele luni și să înceapă construcția la scurt timp după aceea. Compania a subliniat importanța acestui proiect în contextul cererii crescute de baterii, cu scopul de a susține creșterea strategică a ABEE și a partenerilor săi.
Proiectul inițial din România, cunoscut sub numele de ROMVOLT, urma să fie o investiție de 1,4 miliarde de euro și să aibă o capacitate totală de producție de 22 GWh, fiind destinat în principal industriei auto din România, unde se află mari producători precum Renault/Dacia și Ford. Conform comunicatelor anterioare, această fabrică ar fi contribuit semnificativ la reducerea dependenței Uniunii Europene de aprovizionarea cu baterii din China, un aspect crucial în actuala configurație a pieței.
„Producția de baterii este crucială pentru UE, având în vedere că China domină în prezent acest sector. Este necesară dezvoltarea capacităților de producție interne pentru a satisface cererea europeană în creștere”, afirmau reprezentanții ABEE în iunie.
ABEE, fondată în 2019 de Noshin Omar, fost profesor la Free University of Brussels, are deja două unități de producție în Belgia și Macedonia. Aceasta își propune să devină un jucător important pe piața europeană a bateriilor, în special prin dezvoltarea unor celule de baterii avansate Litiu-Fier-Fosfat (LFP).
Cele spuse de Oliver mi-a adus aminte de o chestie cu adevărat fenomenală : Mercedesul a modificat un motor Deisel, pe motorină !!!, care are la ieșire noxe apropiate de ZERO !
Ca să nu mai vorbim de invenția unui românaș de-al nostru , cea cu apa drept combustibil motor !
Și noi ne uităm la tâmpeniile scornite de verzi în coor și rași în cap ?! 😉