România va termina anul cu o inflație negativă

Banca Naţională a României a revizuit în scădere prognoza de inflaţie pentru acest an şi pentru anul viitor, aceasta urmând să rămână în teritoriu negativ până la finale lui 2016, în condiţiile în care în luna mai se estima o inflaţie de 0,6% la sfârșitul anului, a declarat guvernatorul Mugur Isărescu.

„Scenariul de bază relevă o traiectorie proiectată a ratei anuale a inflaţiei semnificativ mai joasă decât cea previzionată anterior, în contextul persistenţei la nivel global şi regional a unui nivel scăzut al inflaţiei, de natură să afecteze comportamentul inflaţiei de bază, dinamica preţurilor volatile, dar şi cea a preţurilor administrate. Noua prognoză păstrează profilul ascendent, în condiţiile presiunilor inflaţioniste exercitate de excedentul de cerere agregată şi de costurile unitare cu forţa de muncă.

Astfel, traiectoria prognozată a ratei anuale a inflaţiei înregistrează valori negative până la finele anului 2016, revine apoi în interiorul intervalului ţintei pe parcursul anului 2017, rămânând la finalul acestuia sub punctul central al ţintei (2,5% -n.r.)”, a spus guvernatorul BNR.

În raportul asupra inflaţiei prezentat în luna mai, BNR estima o inflaţie de 0,6% pentru finalul acestui an şi de 2,7% la sfârşitul lui 2017.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.